Profesorul şi istoricul

Există o legătură indestructibilă, uneori inexplicabilă, între o personalitate şi spaţiul în care s-a născut, matricea identitară. Garabet Ibrăileanu vorbea, în Spiritul critic în cultura românească (1909) de spiritul pragmatic şi politic al muntenilor faţă de pasivitatea şi scepticismul moldovenilor („în Muntenia vom găsi o legiune de patruzecioptişti; în Moldova o legiune de spirite critice şi de literatori”).

Constantin Protopescu este olteanul legat prin mii de fire sufleteşti de locurile natale: cătunul Olac din satul Valea Ursului, comuna mehedinţeană Tâmna (unde, odinioară, era o staţie de poştalion) şi Strehaia, unde s-a stabilit pentru tot restul vieţii şi pe care a onorat-o, prin profesoratul său de excepţie la noul liceu strehăian, care a dat ţării intelectuali autentici, şi căreia i-a întocmit monografia atât de necesară. N-a vrut să devină – la îndemnul acad. C.S. Nicolaescu-Plopşor – cercetător la nou înfiinţatul Centru al Academiei Române de la Craiova. A rămas la Strehaia, unde a practicat un profesorat după modelul lui Spiru Haret, la care şi-a adăugat cercetarea ştiinţifică a localităţii şi a împrejurimilor.

Constantin Protopescu este intelectualul real, care s-a alăturat altor semeni din comuna natală, deveniţi cunoscuţi în ţară: poetul şi fagotistul Miltiade Nenoiu, scriitorii Marius Tupan şi Emil Manu, logicianul Gh. Enescu, istoricul I. Călin, lingvistul Gh. Bolocan, politicienii C. Pantazi, V. Rădulescu, C. Potârcă, Vorvoreanu, Isărescu, Tilică Ioanid etc. Iar cancelaria Liceului „Matei Basarab” din Strehaia a avut şi profesori tâmneni: Niţă Tupan şi Şerban Popescu (de matematică), Augustin Popescu ( de limba română, scriitor), de pildă.

Constantin Protopescu a fost, însă, primul în ordinea importanţei şi a demnităţii, aşa cum îi este şi etimologia numelelui: protos, în greacă, înseamnă primul. În România, Popeşti sunt mulţi, dar Protopescu, puţini. Şi nea Costică a ţinut de nobleţea numelui său. Era pentru strehăieni şi nu numai o adevărată enciclopedie: de-l întrebai de istoricul unei clădiri, biserici, străzi etc., îţi aloca ore întregi. De-l întrebai de celebra şi unica (cu altarul spre apus) mănăstire strehăiană, îţi trebuia câteva zile să epuizeze subiectul.

Despre filosoful C. Rădulescu-Motru şi vestitul călugăr de la Mănăstrirea Gura Motrului, Eufrosin Poteca, deţinea documente şi informaţii necunoscute. La un simpozion organizat chiar la această Sfântă Mănăstire, de către P.S. Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei, a uimit cercetătorii şi publicul auditor prin vastele sale cunoştinţe, prin enciclopedismul şi erudiţia sa chiar dacă unele dintre ideile expuse atunci nu erau unanim admise ( de pildă, filiaţia paternă dintre Eufrosin Poteca şi filosoful de la Motru).

Pentru cultura, ştiinţa sa de carte, Constantin Protopescu a fost preţuit de mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu şi de episcopul Nicodim, dovada concretă fiind alegerea aproape permanentă a profesorului Constantin Protopescu între membrii Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei şi, ulterior al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, a Adunării Naţionale Bisericeşti de la Patriarhia Română.

Istoricul şi profesorul C.A. Protopescu s-a născut la 21 ianuarie 1926 în satul mehedinţean Lacu, com. Voloiac, unde a absolvit şcoala primară (1933-1937), continuată în satul Valea Ursului, com. Tâmna din acelaşi judeţ (1937-1939). A urmat şcoala secundară şi Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1939-1940), dar a absolvit Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova (1940-1940). A urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1950-1954), avându-i profesori pe renumiţii istorici Andrei Oţetea, D. Pippidi, Em. Condurachi, M. Berza.

Genealogia familiei sale este deosebit de intereseantă: părinţii şi strămoşii săi proveneau din moşnenii din Strehaia, Voloiac şi Valea Ursului, înrudiţi şi cu „parte boierească” şi ştiinţifică ( cu savantul Gh. Ionescu-Siseşti). Strămoşii săi erau înrudiţi şi cu o parte din revoluţionarii de la 1821, au participat la Revoluţia de la 1848. Pe linie maternă, C.A. Protopescu era descendent al moşnenilor Nicolicioiu din Valea Ursului, menţionaţi documentar încă din 1760, având în neam dascăli de biserică, logofeţi, învăţători, scriitori (fratele său, Dan, este un înzestrat poet). Prin neamul Tupan (mama mea era născută Tupan, rudă şi cu scriitorul Marius Tupan) şi Nicolicioiu eram rude.

A refuzat propunerea acad. C.S. Nicolaescu-Plopşor de a deveni cercetător la nou înfiinţata filială Craiova a Academiei Române, în 1965. A preferat să rămână profesor la Liceul din Strehaia (şi el nou înfiinţat), întruchipând, cum spune unul dintre discipolii săi, istoricul universitar Dinică Ciobotea, „omul contopit cu întreg neamul său, datornicul în dezvelirea interesului pentru cunoaştere, un istoric care a umplut vidul istoriografic despre zona de vest a Olteniei”, un „dascăl prototip pentru zeci de generaţii de elevi şi singular într-o epocă de grele încercări social-politice”.

Vocaţia sa spre cercetare nu i-a dat pace, „obligându-l” să aducă contribuţii documentare, ştiinţifice, să emită diverse ipoteze în probleme controversate, să iniţieze şi să modereze aniversări sau comemorări precum: înfiinţarea unor şcoli strehăiene şi al Liceului „Matei Basarab”, al spitalului din Strehaia (înfiinţat în 1883), atestarea documentară a unor localităţi mehedinţene (Comanda, Ciochiuţa, Lunca Banului, Strehaia), a mănăstirii Strehaia, a unor personalităţi marcante din zonă sau care au intersectat zona: C. Rădulescu-Motru, Eufrosin Poteca, Mihai Viteazul, boierii Craioveşti, Tudor Vladimirescu, Matei Basarab, Gh. Magheru. I.G. Bibicescu, Gh. Dumitrescu-Bistriţa, N. Iorga. H. Coandă, Dincă Schileru, Ştefan Odobleja, C.S. Nicolaescu-Plopşor, Mircea Eliade etc. Despre toate aceste atestări, aniversări sau comemorări, C. A. Protopescu a elaborat câte un studiu, publicat în presa locală, în publicaţii de specialitate sau în volume de sine stătătoare, precum Strehaia în istorie (2005, 623 p.), Istoria aşezării Brezinţa-Motru (2009) etc.

În valoroasa sa bibliotecă se păstrează şi alte manuscrise (despre Dreptul de proprietate intelectuală, Gh. Dumitrescu-Bistriţa, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi neamul său), documente, iconografii, medalii, cărţi cu autograf (de la mitropolitul Nestor Vornicescu, pr. D. Bălaşa, Dinică Ciobotea, I.C. Drăgan, Ilarie Hinoveanu, Cezar Ivănescu, Augustin Popescu, Tudor Răţoi, Virgiliu Tătaru etc.).

La împlinirea a cinci ani de la trecerea în eternitate (27 iunie 2011), fostul său elev strehăian şi discipol, Dinică Ciobotea, a elaborat o lucrare omagială, Constantin Alexandru Protopescu (Craiova, Editura MJM, 2016), sub egida Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopşor” Craiova al Academeiei Române. Pe lângă datele biobibliografice şi cercetarea operei sale, editorul Dinică Ciobotea a reunit şi opiniile celor care l-au cunoscut şi apreciat: Virgiliu Tătaru, Dan Protopescu, D. Bădescu, Tudor Nedelcea, Tudor Răţoi, Sanda Grigorie, Eugen Petrescu Ioan Ianoş, C. Buzatu, Manuela Hagiopol, Emil Lăzărescu, Elvira Tutunaru, Mite Măneanu. Volumul se încheie cu un preţios album foto privitor la viaţa şi activitatea omagiatului.

„Ambasador al Strehaiei”, cum se autodefinea, C.A. Protopescu a fost un profesor model din stirpea spiruharetiană, coroborat de un cercetător autentic, cum avea să mărturisească: „În epistolele scrise, ca şi în studiile şi comunicările prezentate, în discuţiile purtate în plen sau pe secţii, nu m-am preţuit singur, las pe alţii să mă preţuiască. Nu am fost şi nu sunt înfumurat în activitatea mea de cercetare istorică, de animator al culturii. Am lăsat şi las faptele să vorbească, la ceea ce am gândit şi făcut, din proprie iniţiativă, din obligaţii profesionale şi morale, în calitate de profesor de istorie, de intelectual”.

Bustul (realizat de Marcel Voinea, din iniţiativa aceluiaşi Dinică Ciobotea) este un pios şi îndreptăţit omagiu adus lui nea Costică Protopescu, profesorul şi cercetătorul deopotrivă, omul modest şi pilduitor pentru urmaşi.

Tudor Nedelcea