I.G. Bibicescu a fost, fără îndoială, o personalitate distinctă a epocii sale, epocă marcată de nume precum Eminescu, Titu Maiorescu, Caragiale, A.I. Cuza, Kogălniceanu, Brătienii, C.A. Rosetti, Carol I etc., de realizarea Unirii Principatelor şi de câştigarea Independenţei României, dar, mai cu seamă, de începutul modernizării şi europenizării ţării sale. Implicat în vaste domenii de activitate – aşa cum cereau vremurile –, în economie politică, demografie, statistică, drept, istoria culturii, folcloristică, gazetărie, I.G. Bibicescu s-a impus posterităţii prin ce a scris şi prin ctitoria sa de la Turnu Severin, biblioteca care-i poartă, cu mândrie şi demnitate, numele.
S-a născut la 8 noiembrie 1848, în localitatea Cerneţi de lângă oraşul de pe Dunăre, fosta capitală a judeţului Mehedinţi, unde şi-a început studiile primare, continuate la Turnu Severin, iar cele liceeale la Craiova. În 1870 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar studiile universitare le finalizează la Paris. Întors în Capitală, acceptă un post de copist la Primărie. Remarcat de C.A. Rosetti, având idealuri comune, destinul său urmează un curs ascendent. Este angajat la celebrul ziar, „Românul”, ziar aflat în polemică constructivă cu „Timpul” lui Eminescu. După 12 ani de rodnică activitate redacţională la oficiosul Partidului Naţional Liberal, unde şi-a atras criticile lui Eminescu, suspectat că face parte din aripa roşie a liberalilor, ca şi mentorul său, C.A. Rosetti, I.G. Bibicescu părăseşte redacţia „Românului” pentru ziarele „Dorobanţul”, „Renaşterea”, „Unirea”, „Telegraful de Bucureşti”. Intră, apoi, în administraţia locală, la Primăria Capitalei, apoi în politică, fiind ales deputat, calitate care îl determină să descrie situaţia reală a ţărănimii române, în studiul Cât suferă ţăranii români, tocmele agricole. Documente pentru Parlament, culese şi adnotate (Bucureşti, 1882, 57 p.), faptă ce ar trebui urmată şi de parlamentarii noştri de azi.
Identificându-se cu nevoile ţării, susţinând Neatârnarea ţării prin războiul din 1877-1878, I.G. Bibicescu preamăreşte, cu bun simţ, faptele de eroism şi vitejie ale soldaţilor şi ofiţerilor români în ziarul „Dorobanţul”, ziar în care publică şi literatură de calitate: Peneş Curcanul de V. Alecsandri, Radu de la Afumaţi de D. Bolintineanu etc.
La 16 noiembrie 1895 îşi începe faimoasa sa carieră bancară, fiind numit director al Băncii Naţionale, viceguvernator al Băncii la 21 februarie 1914 şi, apoi, la sfârşitul anului 1916 avea să fie numit guvernator, funcţie deţinută până la 21 decembrie 1921. În semn de recunoştinţă pentru activitatea sa, la 1 ianuarie 1922 este declarat guvernator onorific al aceleeaşi Bănci, până la sfârşitul vieţii, adică până la 3 martie 1924. A fost înmormântat,la dorinţa sa, şi pe cheltuiala Băncii Naţionale (nu deţinea niciun fel de avere) la Turnu Severin.
În pas cu vremea sa şi în sincronizare cu Europa, I.G. Bibicescu a cerut, ca şi alţi intelectuali contemporani (Eminescu, Kogălniceanu, I.C. Brătianu etc.), independenţa statală şi economică a ţării, industrializarea şi stimularea comerţului, eficientizarea agriculturii şi stimularea muncii ţăranului, legislaţie pentru pedepsirea corupţiei, cămătăriei, şi a afacerilor oneroase etc. Pentru materializarea acestor idei, a publicat mai multe lucrări: Mişcarea poporaţiunii în România de la 1870 până la 1878 (1880, 105 p.), Embaticul, răscumpărarea lui (1881, 32 p.), Raportul secţiunii comerciale (1882, 46 p.), Câteva cuvinte asupra convieţuirilor comerciale (1884, VII, + 99 p.), Cercetări asupra crizei şi cauzele ei (1885, 92 p.), 1848 în România (1898, 134 p.), Sunt persecutaţi evreii în România? (1902), În cestiunea agrară (1907, 139 p.), Este în legile noastre vreo sancţiune contra călcării art. 7 din Constituţiune? (1908, 14 p.), Les revendications de la Roumanie (1913, 41p.), Rectificări de constatări cu privire la Banca Naţională a României (1914, 77 p.), Opt ani în Banca Naţională a României (1921, 77 p.).
I.G. Bibicescu a rămas în istoria folcloristicii româneşti printr-un singur volum: Poezii populare din Transilvania, culese şi adnotate (Bucureşti, 1893, LXIX, + 511 p.).
Culegerea de folclor din Transilvania şi nu din Ţara Românească sau din Mehedinţi se explică prin apartenenţa sa la Liga Culturală a românilor care avea în atenţie soarta românilor transilvăneni. Aflat în 1881, în localitatea balneară Vâlcele din Covasna, I.G. Bibicescu constată cu durere că folclorul românesc este părăsit de autohtoni sau este influenţat de cel maghiar şi de aici necesitatea strigentă a „solidarităţii naţionale” în speranţa şi cu credinţa că „suferinţele vor înceta, că soarele românismului va străluci mândru şi peste acele ţări, unde sila se trudeşte a-l întuneca, voind să facă pe români a nu mai fi român”, cum se destăinuie el în prefaţa la Poezii populare din Transilvania. El nu se mulţumeşte doar să adune poeziile populare, să le clasifice, dar purcede şi la o pertinentă cercetare istorică şi socio-culturală a localităţii Vâlcele (existenţa bisericii ortodoxe, alături de cea catolică, cadranul solar instalat de inginerul craiovean Otetelişanu, şcoala cu cei 70 de elevi, transformată, „ca efect al legii maghiare din 1879”, în şcoală cu predare maghiară, deci, „un instrument de maghiarizare”).
Cât priveşte conţinutul folclorului românesc cules, este optimist, căci „poporul român crede statornic în definitivul triumf al binelui”, deşi „răul, suferinţa, durerea îl impresionează”, suferinţă materializată dureros în „bir şi boieresc”. Dar, se întreabă I.G. Bibicescu: „Ce poate fi pentru el oboseala muncei, când el are să ducă luptă grea, de toată ziua, spre a-şi ocroti şi păstra nu numai ce e al său, ca avere materială, ci, mai cu osebire, acea mare şi preţioasă avere naţională: limba,individualitatea-i proprie etnică?” Românul are „răbdare fără sfârşit”, el „rabdă deci , speră şi luptă”, fiind optimist şi nu fatalist sau bigot, optimismul fiind „una din trăsăturile esenţiale şi vii ale caracterului poporului român”. Aceste precizări privind psihologia românilor îl aşează pe I.G. Bibicescu alături de teoreticienii în domeniu: C. Rădulescu-Motru, M. Ralea, D. Drăghicescu, N. Iorga, Romulus Seişanu, St. Zeletin, Ilie Bădescu etc.
Iubirea omniprezentă atât în folclorul nostru, cât şi în cel universal, este tema favorită a cântecelor populare culese, care dovedeşte că autorul anonim „simte adânc ceea ce spune, vorbeşte cu inima şi descrie, ca artist, cu culori vii, cu imagini alese, simţămintele ce-i stăpâneşte inima”, fiind „caldă, duioasă, puternică şi nesfârşită”, remarcând că „de la mica-i familie, românul şi-a întins iubirea la familia cea mare, la naţie şi la cele ce-l înconjoară”.
Culegerea sa de Cântece populare din Transilvania a cunoscut o faimă chiar înainte de publicare, astfel încât „eminentul filolog, istoric şi folclorist, d. B.P. Hasdeu, podoaba şcoalei, a penei şi a literaturei, române” a inclus-o în monumentala sa lucrare, Etymologicum Magnum Romaniae. Astfel spus de I.C. Chiţimia, renumitul folclorist de sorginte mehedinţeană, culegerea lui I.G. Bibicescu este „un mic tezaur de materiale şi valori, care ajută la desluşirea multor colţuri în penumbră ale culturii folclorice”.
A doua sa activitate dominantă, pentru care posteritatea l-a reţinut şi onorat, este bibliofilia, strângerea de cărţi şi publicaţii periodice, materializată într-o colecţie, în sensul bibliologic al cuvântului, pe care, apoi, a donat-o oraşului său. Intenţia sa în acest sens datează încă din 1913, când Consiliul General al judeţului Mehedinţi îi mulţumeşte pentru „frumosul şi nepreţuitul dar ce aţi promis conjudeţenilor domniei-voastre” pentru „ridicarea culturală şi economică a Mehedinţului”. Promisiunea lui I.G. Bibicescu de a-şi dona colecţia de carte se datorează lui Teodor Costescu, membru de onoare al Academiei Române – faimosul ctitor al Palatului Culturii din Turnu Severin şi al altor edificii culturale şi sociale în judeţ - , care se deplasează personal la Bucureşti, în 1920, spre a lua în primire donaţia lui I.G. Bibicescu, de „aproximativ 20.000 volume, multe din ele opere de mare valoare, care face ca Severinul să aibă cea mai frumoasă bibliotecă din ţară după oraşele Bucureşti şi Iaşi”, cum menţionează T. Costescu într-un memoriu adresat primarului oraşului. Pe lângă valoroasa sa colecţie de carte, I.G. Bibicescu a mai dăruit şase „dulapuri mari” pentru cărţi, „600 monede vechi diferite, 57 de medalii comemorative, un ceasornic mare lucrat artistic, Columa lui Traian în bronz, de un metru şi jumătate, care a aparţinut marelui român M. Kogălniceanu, a abonat biblioteca la 4 reviste străine şi a promis formal că va avea grijă să-i asigure existenţa şi funcţionarea ei pe viitor”.
Şi, astfel, duminică 23, octombrie 1921, se inaugurează Biblioteca Populară „I.G. Bibicescu”, „instituţie de cultură folositoare şi oraşului, dar şi judeţului Mehedinţi”.
Încă de la inaugurare, acum 95 de ani, biblioteca a înfiinţat 12 filiale în judeţ, în 1931 statistica consemnând 118 astfel de filiale în Mehedinţi, 39 în Banat, 17 în Basarabia , 19 în Ardeal, 3 în Dobrogea, 3 în Bucovina, 6 în diverse comune din vechiul regat, 34 în Banatul iugoslav şi 12.000 volume în SUA (apud Cristian Aniţa, op. cit., p. 9). Prin proiectul şi realizările sale, Biblioteca „I.G. Bibicescu” a îndeplinit, neoficial, rolul unei biblioteci naţionale.
Au dat strălucire Bibliotecii „I.G. Bibicescu” nu numai valoarea fondului de carte – patrimonial în mare parte - , dar şi directorii şi bibliotecarii care au slujit-o: Petre Nicolescu, Coriolan Buracu, I. Ciuciu, Vasile Pârvănescu, Alexandra Roşu, Doru Balamat, Dan Buciumeanu, Mite Măneanu, Victor Rusu, Emilia Mihăilescu, Ileana Roman, Raluca Graf, etc.
I.G. Bibicescu are şi alte merite mai puţin cunoscute azi: s-a opus deciziei Guvernului de a expedia tezaurul Băncii Naţionale la Moscova, a realizat unificarea monetară după Unirea din 1918 etc. Sau cum scrie, cu competenţă, Ileana Roman, „pentru ţărani a făcut cât un guvern”, pentru Turnu Severin a avut „gesturi generoase care astăzi par minuni”. „Bibicescu a fost un împătimit pentru cultură şi a făcut bani pentru ridicarea culturii. A iubit ţara şi a luptat alături de marii bărbaţi pentru întregirea ţării şi pentru întemeierea României moderne. A iubit viaţa, înţelegând-o ca pe un dar şi a îmbogăţit viaţa ca să aibă ce dărui”.
Pentru dreapta cinstire a memoriei şi faptelor sale, este imperios necesar re-inaugurarea Bibiliotecii care-i poartă numele în Palatul Cultural „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, acum la 95 de ani de la înfiinţare prin re-implicarea Băncii Naţionale şi a autorităţilor locale (prin re-înfiinţarea bibliotecilor comunale în judeţ). Ar fi un gest concret, de pioasă recunoştinţă pentru doi mari ctitori: Teodor Costescu şi Ioan G. Bibicescu.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu