sâmbătă, 19 martie 2022

Centenarul nașterii lui Emil Manu

Într-o excelentă carte, Genurile biograficului (Editura Tracus Arte, vol. 1-2, 2018), Eugen Simion definește unul dintre aceștia: „Memorialiștii apar, de obicei, după marile catastrofe ale istoriei. Secolul XX este, din acest punct de vedere, foarte rodnic: două războaie mondiale, două sisteme totalitare, un lung război rece și o serie interminabilă de revoluții care, în numele umanității, au sacrificat individul. Când a ieșit la lumină și a putut respira liber, aceasta din urmă și-a pus memoria și fantezia la lucru și a notat ceea ce a văzut și a pățit”? Un astfel de individ sacrificat, strivit de un regim bolșevic impus cu tancurile sovietice și în consens cu americanii, este Emil Manu. El se alătură unei pleiade de mari intelectuali români cu conștiința civică care au fost nevoiți să „ocupe” închisorile comuniste: Petre Pandrea, Teohar Mihadaș, Lena Constante, Harry Brauner, Anița Nandriș, I.D. Sîrbu, Ilie Tudor (tatăl lui Tudor Gheorghe), N. Steinhardt, I. Caraion, C. Noica, Al. Zub, V. Voiculescu, Radu Gyr, V. Militaru, Petre Țuțea, D. Cirezu, Mircea Vulcănescu, Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, monseniorul Ghyca, Al. Ivasiuc, D. Stăniloae etc., etc., etc. (ordinea este aleatorie).

sâmbătă, 12 martie 2022

... Și a fost ziua „Marin Sorescu”

Altădată scriam despre „Zilele Marin Sorescu”, organizate de Primăria Craiovei și Academia Română, acum doar „ziua” Marin Sorescu. Altădată, Primăria Băniei (primar Antonie Solomon) și Academia Română (prin președintele ei, Eugen Simon, moderator permanent) l-au omagiat plenar pe autorul Liliecilor, prin invitarea unor mari personalități europene (John Fairleigh, W. Jaques de Deker, Serge Faucherau, Michael Metzeltin, Adam Puslojici, Radomir Andrici, Srba Ignatici, I. Miloș, I. Flora etc.) sau din arealul românesc (Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Gr. Vieru, M. Cimpoi, N. Dabija, Mircea Micu, M. Ungheanu, Victor Crăciun, Ilie Purcaru, Dan Haulică, Grigore Traian Pop, Augustin Buzura, Marius Sala, Maya Simionescu, D.R. Popescu, V. Tărâțeanu, Răzvan Voncu, Lucian Chișu, N. Breban, Varujan Vosganian, Dan Zamfirescu, N. Georgescu, Doina Rizea, N.D. Fruntelată etc.), a marilor actori Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Mircea Albulescu, Virgil Ogășeanu, Dorel Vișan, I. Caramitru, Horațiu Mălăiele, G. Mihăiță etc. Chiar foștii președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu (prezenți și la slujba de înmormântare) au venit la Craiova să-l omagieze pe genialul Marin Sorescu.

luni, 7 martie 2022

Pentru Tudor Rățoi - „Dulce și frumos este să mori pentru Patrie”

Scriam și cu alte prilejuri că „nasc” (ca să folosesc termenul cronicarului) și în Provincie intelectuali remarcabili, nu numai în București, unde se întâmplă (și) fel de fel de „nerozii”, după expresia lui Petre Pandrea. Un astfel de intelectual este Tudor Rățoi, istoricul, editorul și omul de cultură. Născut la 14 ianuarie 1953 în Dăbulenii Doljului, cea mai mare comună din țară (devenită, spre disperarea localnicilor, oraș) unde-și începe școala și petrece copilăria. Trecând pe la Iași spre a urma cursurile Facultății de Istorie, pe care a isprăvit-o în 1976 cu „diploma de merit”, Tudor Rățoi se așează cu totul la Drobeta Turnu-Severin (mai sus, pe Dunăre), în 1976, întâi ca muzeograf la Muzeul „Regiunii Porțile de Fier”, apoi ca cercetător la filiala locală a Arhivelor Statului, pe care a slujit-o cu devotament și profesionalism, îndeplinind între 1995-2019 funcția de director, fiind „împrumutat” între 2006-2007 ca director adjunct al Arhivelor Naționale (funcție asimilată secretarului de stat). De municipiul de pe Dunăre și-a legat biografia și activitatea culturală, lăsând în grija vecinilor dăbuleneni via și lubenițele. A organizat cu profesionalism arhivele mehedințene, a editat colecții de documente inedite aparținând lui C.I. Istrati, C. Angelescu, Șt. Odobleja, G. Sorescu, Al. Bărcăcilă, I.G. Bibicescu, Tudor Nedelcea, a scris pe bază de documente inedite, despre instituții severinene, rezistența anticomunistă din sud-vestul României, despre momentele istorice remarcabile reflectate în documente etc.