La Biblioteca ”Aman” din Craiova - Festivalul de literatură transdanubiană

Printre marile biblioteci publice românești, Biblioteca Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova ocupă un loc de frunte. Alexandru Aman (1820-1885), fratele celebrului pictor Th. Aman, își exprima dorința testamentară la 14 noiembrie 1884 (cu un an înainte de a muri): „Pentru cultura poporului din orașul meu, Craiova, îi leg biblioteca mea, precum și toată colecțiunea mea de tablouri originale, de diferite școli și o mică parte numai cópii, portretele originale ale familiei mele, obiecte de artă și toate mobilele. Cu astea să se înființeze o bibliotecă liberă tuturor și un muzeu pentru răspândirea cultului de folos în sine, deschis publicului de două ori pe săptămână, iar biblioteca în toate zilele, afară de sărbători”. Soția sa, Aristia (1833-1904), născută Lăceanu, întărește acest testament și astfel, la 21 decembrie 1908, în prezența celui mai celebru ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor din istoria învățământului românesc, Spiru Haret, se inaugurează oficial Fundația „Alexandru și Aristia Aman”, condusă de personalități recunoscute pe plan național. Istoricul Ștefan Ciuceanu (elevul lui N. Iorga și tatăl venerabilului Radu Ciuceanu, directorul unui institut al Academiei Române la 90 de ani) și Elena Farago, rafinata poetă, implicată în Răscoala din 1907 de partea țăranilor, la sugestia aceluiași N. Iorga.

Serbarea de la Putna. 150 de ani - Eminescu, corect politic

În aceste vremuri pandemioase și neofanariote este benefic să ne aducem aminte ce bărbați aveam odată care înfăptuiau fapte de istorie autentică. Acum 150 de ani, Mănăstirea Putna a fost centrul românismului european, avându-l în centru pe (mereu același) Mihai Eminescu. Am fost învățați în perioada postbelică și postdecembristă de marxiștii epocii, respectivi de cei care atribuie titulatură de „corecți politic” unor personalități românești, că autorul Luceafărului era doar un biet poet, cu capul în nori, nepragmatic ca toți romanticii, iar publicarea unor articole o făcea doar pentru că au fost „plătite cu o bucată de pâine” (Moses Rosen), că „din moștenirea politică a eminescianismului s-a constituit una din pietrele de temelie ale mișcării legionare” (Virgil Nemoianu), recomandându-ne „despărțirea de Eminescu” (recomandare făcută prima oară la înmormântarea lui Eminescu din 17 iunie 1889 de „nebunul” Grigorie Ventura, cum l-a numit Titu Maiorescu), fiind „cadavrul din debara”, „un paseist și prin consecință retrograd”, antiliberal, ateist etc., etc. Este foarte ușor să atârni etichete, este foarte dificil să citești cele circa 15.000 de pagini eminesciene spre a-l constata pe adevăratul Eminescu.

Mihai Cimpoi și ilustrul său înaintaș, Titu Maiorescu

Maiorescian prin structură, Mihai Cimpoi abordează perioada clasicilor literaturii române cu empatie, obiectivitate și pertinentă. După „românul absolut” Mihai Eminescu, personalitatea marcantă a eruditului său predecesor, a lui Titu Maiorescu, l-a fascinat în mod deosebit, luându-l ca model, așa cum demonstrează în primul volum din Critice (titlul maiorescian), cu subtitlul Fierăria lui Iocan, pe care i l-am publiocat la Fundația Scrisul românesc, în 2001. Chiar titlul studiului cu care debutează volumul l-a intitulat: Titu Maiorescu: model sau antimodel?, răspunzând explicit: „Titu Maiorescu este stăpânit – în scris ca și în viața publică – de un spirit demiurgic: în-ființându-se ca om de cultură, el înființează și cultura română [...] De la el începe Totul, anume în urma acțiunilor sale de pionierat ia naștere cultura, se instituie în câmpul ei adevărul și criteriul valoric, fără de care e imposibil progresul”. Mai mult, Titu Maiorescu, care și-a pus întreaga sa creație critică sub semnul „Începutului absolut”, are, constată cu îndreptățire Mihai Cimpoi, „conștiința marcată existențial de specificul, istoriei naționale”, (asemenea lui Cantemir, Eminescu, Hasdeu, alte spirite enciclopedice române, cum a demonstrat și Edgar Papu în Scriitori-filosofi în cultura română, Craiova, Scrisul românesc, 1994), care trăiesc complexul Meșterului Manole („El și ceilalți asemenea lui să pună temelia zidirii frumosului, binelui și adevărului”).