Sufletul românesc și patrimoniul cultural imaterial

O necesitate strigentă a zilelor noastre în contextul globalizării și agresivității unor organizații, a unor curente anticreștine și antinaționale, este apărarea și promovarea culturii tradiționale în general, a patrimoniului cultural imaterial în special. În consens cu alte state, România se poate mândri cu elaborarea, încă din 29 februarie 2008, a Legii 28 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, care stabilește „cadrul general necesar pentru identificarea, documentarea, cercetarea, protejarea, conservarea, promovarea, punerea în valoare transmiterea și revitalizarea elementelor patrimoniului cultural imaterial, caracteristica definitorie a comunităților umane, ca factor de coeziune socială și de dezvoltare economică”. Așadar, încă din primul articol al legii se precizează, laconic, indubitabil, obiectivul pe care guvernanții români și, implicit, instituțiile de cultură implicate, și-i le-au propus pentru protecția acestei avuții naționale, de regulă, anonimă, păstrată în familie sau comunități, transmisă din generație îm generație pe cale informală (prin viu grai), fără conotații negative, etnice, religioase, de vârstă, sex sau profil socio-profesional al indivizilor care compun o comunitate. Legea 26/2008 statuează o experiență și o bogăție de valori în spațiul cultural românesc, exprimate de creatorii anonimi și teoretizate de marile personalități românești, de care ne vom ocupa în cele ce urmează.

Două vești

Apropiata zi de intrare în veșnicie a lui Mihai Eminescu mi-a adus/ne-a adus tuturor iubitorilor de literatură și oameni două vești: una bună, alta rea.

Cea bună îl privește pe criticul și istoricul literar, eminescologul Theodor Codreanu din Huși care a fost primit ca membru al prestigioasei Academii de Științe de la Chișinău. Scriam în FLAP, de Ziua Basarabiei și a sa, că Theodor Codreanu merită cu prisosință să fie membru cel puțin al academiei basarabene, grație personalității sale multilaterale, a cărților esențiale în varii aspecte ale vieții literare, politice și sociale, dar și a caracterului său, un patriot în adevăratul sens al cuvântului, demonstrat prin zecile de volume publicate cu succes la public și la unii literați, deranjante pentru alții. A avut în preajmă și ca suport o soție, Lina Codreanu, ea însăși scriitoare. Ne înclinăm în fața Academiei de la Chișinău, care a mai primit în rândurile sale din Țara, pe Adrian Păunescu și Victor Crăciun.

Vestea cea rea se referă la scriitorul Nicolae Dan Fruntelată, colegul de pagină în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, la rubrica sugestivă „Boabe de piper crud”. Am fost amândoi „traianiști”, adică absolvenți ai celebrului liceu severinean „Traian”, el mai mic decât mine cu un an. S-a născut în Bălăcița (ai căror țărani și-au strigat dreptatea în 1907, sprijiniți financiar și moral de Elena Farago, trimisă de N. Iorga) într-o familie de învățători, precum și reputatul scriitor D.R. Popescu, din satul vecin Dănceu, „Eu cu Nicolae Dan Fruntelată mă întâlnesc mereu în prezentul absent ce clipă de clipă ne răsfață”, nota D.R.P.

Nicu a scris rafturi de cărți, „frescă de un crud realism” (I.D. Bălan). Prieten cu marii scriitori români, diriguitor de reviste și tv., el se autodefinește sincer, dar profund „Patria mea mică și tristă este cuprinsul ochiului meu ars de iubire și de lacrimi”.

Dumnezeu să te aibă în pază, Nicule, pentru sufletul tău bun, pentru verticalitatea dovedită și poate acolo unde te vei duce, în vestitul loc de verdeață, să spui vorba bună a Leonidei Lari: „Nu da române în român!” sau al Alexandrei Păunescu: „Doamne, românește-i pe români!”

Tudor Nedelcea

O poveste tulburătoare - Viața Cuvioasei Teofana Basarab

„Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea Domnului” (ms. 2255), grăiește „românul absolut” (Petre Țuțea) și cuvintele Eminescului s-au adeverit în timp, așișderea și în cazul următor.

Cu doar câteva luni înainte de a ne părăsi veșnicul de pomenire, mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu a încredințat unui tânăr preot un teanc de hârtii referitoare la o mare, dar necunoscută personalitate a istoriei românilor și bulgarilor, Cuvioasa Teofana Basarab, contemporană cu Sfântul Nicodim de la Tismana, întemeietorul monahismului românesc: „Părinte Alexandre, într-un moment de răgaz am făcut o revizie asupra manuscriselor și fișelor mele de lucru, am găsit câteva teme la care am trudit mult și care au fost dragi sufletului meu. Îmi dau seama că timpul nu va mai avea prea multă răbdare cu mine și nu voi reuși să le finisez pe toate [...] M-am gândit să îți încredințez două dintre temele la care am lucrat. Una este dedicată Cuvioasei Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești și alta xilogravurilor în cultura română. Îți dau tot materialul cules până acum. Te rog să continui această cercetătoare. Este liber să, prelucrezi acest material așa cum crezi de cuviință, poți să faci articole, studii, cărți, treaba ta.

O carte mult așteptată - Din exil... acasă... „cu Eminescu de mână”

Această carte mult așteptată este, în sfârșit, realizată de universitara craioveană, Mihaela Albu, care, prin numeroasele și pertinentele cărți publicate mai cu seamă după pensionare, demonstrează că vocația cercetării științifice nu se oprește la o anumită vârstă stabilită de guvernanți. Cartea Mihaelei Albu pe care o prezentăm cu o deosebită plăcere se intitulează: Din exil... acasă „cu Eminescu de mână”. Antologie de studii și articole despre opera eminesciană, ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și comentarii. Și, ca întreaga realizare să fie la superlativ, postfața este semnată de Theodor Codreanu, unul din marii eminescologi contemporani, alături de Eugen Simion, Mihai Cimpoi, N. Georgescu, C. Cubleșan, Zenovie Cârlugea, A.D. Rachieru etc. La toate acestea, trebuie să adăugăm că lucrarea a apărut în Editura Muzeului Literaturii Române (director: Ioan Cristescu), în 2021, cu sprijinul neprecupețit al celebrului (în sensul real al cuvântului) primar al comunei sucevene Dumbrăveni, Ioan Pavăl, finanțatorul unor mari proiecte culturale în Țară sau la Chișinău și Cernăuți (cărți, statui, monumente, un Palat al Culturii la Dumbrăveni, simpozioane, congrese etc., cu participare internațională). Mihaela Albu reunește pentru prima dată în cultura română, într-o carte, studiile, articolele sau fragmente din volumele dedicate lui Eminescu, apărute în exil, adică „în întregime ceea ce s-a scris despre poet și despre opera sa departe de țară”.