Ce-ar (mai) trebui să ştim despre.... Adrian Păunescu

Eu sunt bolnav de dumneavoastră, ţară,

Eu sunt bolnav de dumneavoastră, neam.

Multe. Era un uriaş, la propriu şi la figurat. Şi-a dominat epoca cu personalitatea sa marcantă: „Ce se ştie mai puţin în critica literară şi în opinia publică este faptul că Adrian Păunescu era, în multe privinţe, un poet şi un om atipic. Sau pentru a nu-i despărţi (ceea ce în cazul lui, nici nu se prea poate), era un spirit atipic. Găseai la el aproape tot ce voia să găseşti”, îl creiona Eugen Simion într-un „portret neconvenţional”, aşezat drept „cuvânt înainte” la volumul omagial „Adrian Păunescu. 70 de ani de la naştere”, realzat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, prin Cristiana Crăciun, Victor Crăciun, Tudor Nedelcea, Ana Maria Păunescu, Andrei Păunescu şi Carmen Păunescu (Bucureşti, Editura Semne, 2013), volum apărut cu sprijinul financiar al Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

Un centenar neglijat - Al. Piru

Anul trecut s-a împlinit un veac de la naşterea unei mari personalităţi a literaturii române, Al. Piru, eveniment trecut cu nepăsare de unii dintre confraţii săi, chiar dintre aceia pe care i-a ajutat. Universitatea din Craiova, pe care a înnobilat-o cu personalitatea sa, l-a comemorat printr-un simpozion la care au participat Eugen Negrici, Silviu Anghelescu, Nicolae Panea, G. Coşoveanu, G. Popescu, Cornelia Cârstea, Nina Bălan.

Născut la 22 august 1917, în localitatea băcăuană Mărgineni, unde urmează şcoala primară, Al. Piru are o traiectorie biografică spectaculoasă, sinuasă, de care însă nu s-a plâns niciodată. După absolvirea Liceului „Principele Ferdinand” din Bacău, în 1936, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (avându-l profesor pe cel care îi va deveni idol, G. Călinescu), fiind licenţiat în 1941; paralel frecventează Şcoala Normală Superioară (finalizată în 1941). În 1942, susţine examenul de capacitate în învăţământul secundar din Bucureşti (clasat primul pe ţară), predă la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944) şi la Liceul de Construcţii Civile şi Edilitare din Bucureşti (1944-1947). Din 1 iunie 1946, devine asistentul lui G. Călinescu la Catedra de literatură română modernă din Bucureşti, la care va susţine strălucit doctoratul cu teza, Opera lui G. Ibrăileanu (1949). Ca şi alţi iluştri profesori universitari, prin noua lege a învăţământului, de sorginte bolşevică, G. Călinescu este dat afară din învăţământul superior românesc şi, odată cu el asistentul său, Al. Piru, alături de Dinu Pillat, Adrian Marino, Valeriu Ciobanu, Ov. Papadima.