La a 85- aniversare - Nicolae Mareș – Diplomat și cărturar

Nicolae Mareș face parte din acea pleiadă tot mai rară de cărturari autentici care și-au clădit opera, cu discreție și modestie, încă de la debutul său din 1965 în „Viața studențească” și până în preajma celor 85 de ani de viață, adică cale de 58 de ani. Și după cum se observă concret, condeiul nu-l va abandona decât la chemarea Domnului. Despre cărțile sale, mi-am exprimat anterior opinia, evidențiind contribuțiile marcante pe care demersul său editorial îl aduce culturii și diplomației românești în context universal: Multilingvism și culturi în dialog („Flacăra lui Adrian Păunescu”, 31 mai-6 ian. 2019, p. 4); Sfântul Ioan Paul cel Mare („FLAP”, nr. 45, 2015, p. 4); Eminescu în limba polonă („Lumină lină”, nr. 2, 2019), opinii incluse de Nicolae Mareș în anexă la volumele sale. Ceea ce mă îndeamnă să scriu din nou sunt noile sale apariții editoriale, care-mi oferă o lectură plăcută și instructivă în spiritul lui Emil Faguet. În anul universitar 1959-1960 a urmat cursurile Facultății de Filosofie din București. Pentru rezultate foarte bune la învățătură a fost propus de Ministerul Afacerilor Externe să continue studiile în străinătate, respectiv la Facultatea de Limba și Literatura Polonă a Universității din Varșovia (1961-1966). În 1966 susține masteratul cu teza Tadeu Hasdeu, poet necunoscut al iluminismului polonez, publicată în revista Przeglad Humanistyczny a Academiei de Științe din Polonia.

Unirea este posibilă, dacă...

„Ceea ce istoria niciunui popor din lume n-a scuzat

vreodată e lașitatea”

(M. Eminescu)

Conjuncția „dacă” a produs în istorie multe inversări, reinterpretări, spunând adevărul doar pe jumătate. Ne place să-l cităm (nu să-l și citim) pe celebrul istoric antic Herodot, „părintele istoriei” (Cicero) scriind despre strămoșii noștri, dar îl cităm incomplet, cum au demonstrat Ștefan Munteanu, Adrian Marino, George Pruteanu și Victor Ravini: „Geții (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci” (Istorii, Cartea IV, paragraful 93). Și mai scrie Herodot: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare, dacă ar avea o singură conducere și ar fi uniți în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt” (Cartea V, paragraful 3). Ar fi neînfricați dacă ar avea o singură conducere și ar fi uniți în cuget, o afirmație confirmată de istorie pentru toate popoarele lumii, ca atare și pentru cel românesc.

Casa Regală și Teodor Costescu

Voi începe acest demers cu „Maria – regina Marii Uniri”. Sub acest titlu a apărut un volum omagial editat cu prilejul împlinirii a 75 de ani „de la trecerea în lumea arhanghelilor neamului a Alteţei Sale Regale, Maria de România” , prefaţat de I.P.S. Teodosie, sub dubla egidă a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi a Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice Aromâne „Andrei Şaguna” din Constanţa, în 2013. (În acel an, „Casa Regală” a uitat-o pe celebra regină). Este, de fapt, o culegere de studii semnate de Aurel Papari (Sfântul crez al Reginei :«Ţara mea»), Liviu Pandele (Regina Unirii), Victor Crăciun (Inima Reginei Maria), Marian Zidaru (Oameni şi locuri din Constanţa în sufletul Reginei Maria), Traian Brătianu (Regina Maria şi Constanţa în presa vremii), Cristiana Crăciun (Prin Balcicul de azi în dor de Regina Maria), Mircea Chelaru (Maria – unica Regină a României unite).