La a 85- aniversare - Nicolae Mareș – Diplomat și cărturar

Nicolae Mareș face parte din acea pleiadă tot mai rară de cărturari autentici care și-au clădit opera, cu discreție și modestie, încă de la debutul său din 1965 în „Viața studențească” și până în preajma celor 85 de ani de viață, adică cale de 58 de ani. Și după cum se observă concret, condeiul nu-l va abandona decât la chemarea Domnului. Despre cărțile sale, mi-am exprimat anterior opinia, evidențiind contribuțiile marcante pe care demersul său editorial îl aduce culturii și diplomației românești în context universal: Multilingvism și culturi în dialog („Flacăra lui Adrian Păunescu”, 31 mai-6 ian. 2019, p. 4); Sfântul Ioan Paul cel Mare („FLAP”, nr. 45, 2015, p. 4); Eminescu în limba polonă („Lumină lină”, nr. 2, 2019), opinii incluse de Nicolae Mareș în anexă la volumele sale. Ceea ce mă îndeamnă să scriu din nou sunt noile sale apariții editoriale, care-mi oferă o lectură plăcută și instructivă în spiritul lui Emil Faguet. În anul universitar 1959-1960 a urmat cursurile Facultății de Filosofie din București. Pentru rezultate foarte bune la învățătură a fost propus de Ministerul Afacerilor Externe să continue studiile în străinătate, respectiv la Facultatea de Limba și Literatura Polonă a Universității din Varșovia (1961-1966). În 1966 susține masteratul cu teza Tadeu Hasdeu, poet necunoscut al iluminismului polonez, publicată în revista Przeglad Humanistyczny a Academiei de Științe din Polonia.

A fost admis la doctorat – pe care nu l-a putut finaliza, încheindu-și mandatul. Îl va susține însă în țară, la Institutul de Istorie și Critică literară „G. Călinescu” al Academiei Române cu o teză despre Papa Ioan Paul al II-lea, cu obârșie românească, devenit Sfântul Paul cel Mare, cum este intitulată noua sa carte despre Sanctitatea Sa, publicată la TipoMoldova, în 2015, carte înnobilată de actualul pontif, Francisc, cu cea mai importantă distincție a Sfântului Scaun: Pro Ecclesia et Pontifice. De altfel, Nicolae Mareș este cel mai autorizat autor să scrie despre cel mai celebru papă din istoria Vaticanului, cunoscându-l personal (și apreciat ca atare), fiind și traducătorul oficial al poeziei Papei: Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea (2000); Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România sau Despre intrarea Pontifului în conștiința românilor (2004); Ioan Paul al II-lea – un Papă Sfânt (2009). În 2012, Editura Academiei Române (condusă de regretatul D.R. Popescu) și Editura RAO i-au publicat vol. Sfântul Ioan Paul cel Mare, ilustrat de celebrul artist polonez Czeslaw Dzwigaj; Karol Wojtyla, Poeme (prefață de Ioan Alexandru, 1992); Idem, În fața magazinului bijutierului (1991); Idem, Poezii alese (1999), Idem, Triptic roman (2003), Idem, Cugetări (2003), Idem, Dragostea totul mi-a arătat (2004); Idem, Sculați-vă să mergem (2009).

După absolvirea studiilor universitare, a intrat în diplomație, urcând toate treptele carierei până la gradul de ministru plenipotențiar. După 1989 a fost directorul Direcției Relații cu Românii din Afara Granițelor (1990-1994). După încheierea ultimei misiunii diplomatice în Polonia (1999), s-a consacrat scrisului. Ca sciitor și publicist, a publicat peste 90 de cărți, a editat și prefațat peste 60 de volume, a scris peste 1000 de articole și studii din domeniul literaturii române și universale, istoriei, artei, comparasticii literare, istoriei relațiilor româno-poloneze, despre receptarea culturii române în străinătate sau a relațiilor diplomatice și economice românești cu terțe țări. A fost distins cu diplome, distincții, medalii, dar prea puține pentru prestigioasa sa carieră diplomatică și creație literară. Nici în Dicționarul General al Literaturii Române prezentarea sa scriitoricească nu este pe măsură, Nicolae Mareș aducând contribuții esențiale privitoare la Eminescu (Eminescu despre Polonia și cultura polonă, poezii eminesciene traduse în limba polonă), L. Blaga, Eugen Ionescu, N. Iorga, Regina Maria, Regina Elisabeta (Carmen Sylva și Lev Tolstoi), N. Titulescu, O. Goga, etc., despre relațiile culturale (și nu numai) româno-poloneze, traducând „101 poeți polonezi” în limba română. Se cuvenea să fie primit ca membru de onoare al Academiei Române (sau poate nu-i prea târziu).

Fiind printre puținii poloniști români de anvergură, Nicolae Mareș a constituit o punte de legătură, pilduitoare și benefică, cu Vaticanul (mai ales cu Papa Ioan Paul al II-lea) și cu Polonia, realizările sale pe linie diplomatică fiind remarcabile. De pildă, în 1988, împreună cu prelatul de la Lublin, a militat ca o stradă din acest oraș să poarte numele Sfântului Petru Movilă, întrucât „pentru ortodoxia poloneză – atât cât este ea – Sfântul a făcut fapte pilduitoare”, după cum mărturisește N. Mareș. Pentru ca parte din cuvintele mele să aibă acoperire, transcriu câteva opinii ale unor mari cărturari români despre literatura scrisă de Nicolae Mareș. Ioan Alexandru, poetul generației '60, uitat pe nedrept azi, scria în prefață la Poeme de K. Wojtyla: „Neamurile trăiesc în taina lui Dumnezeu, graiul lor este prea scump ca să-l poată oricine cumpăra. Sfinţenia limbilor, neamurilor, care trăiesc în Biserica lui Hristos din Evanghelie şi Euharistie. Celui ce a recitat în limba română Rugăciunea pentru Maica Domnului a lui Eminescu în Piaţa Sfintei Catedrale a Bisericii din Roma şi l-a trecut în rândul sfinţilor pe Eremia Valahul, fie ca aceste rânduri ce însoţesc traducerea de faţă, lucrare cu grijă după original de domnul Nicolae Mareş, să reprezinte un modest prinos de recunoştinţă şi iubire dintr-o ţară soră de suferinţă cu patria iubirii a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea”.

Monseniorul Ioan Robu, episcopul mitropolit romano-catolic, în prefața la Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea: „Ca polonist, autorul acestei prime monografii apărute într-un spaţiu majoritar ortodox, caută să îl înţeleagă pe Sfântul Părinte din interior. Până în prezent, din câte cunoaştem, nici un biograf al său nu citează cu atâta acribie trăirile cele mai profunde şi mai intime ale acestei mari şi complexe personalităţi ale contemporaneităţii, apelând la Poemele semnate în tinereţe şi mai târziu de Karol Wojtyła pe care scriitorul român le-a transpus în limba sa cu ani în urmă, precum şi la gândirea filosofică, teologică şi umanistă a Suveranului Pontif. Nicolae Mareş a surprins acest pisc de la îngemânarea a două milenii din cele mai diverse unghiuri, dezvoltând teza pe care din 1990 o susţine în România, aceea că «Sfântul Părinte a purtat cu sine charisma şi chemarea lăuntrică de a orândui mai drept societatea umană, aflată de mai multă vreme într-o puternică derivă» (Memoria, Bucureşti, 1-1990). Şi putem afirma că prin prezenta lucrare a reuşit din plin...El ni-l arată pe Papa Ioan Paul al II-lea ca pe unul care a fost însoţitor de drum a diferitelor generaţii ale secolului care s-a scurs; a trăit el însuşi grelele suferinţe care au încercat poporul său de origine ca şi timpurile cele mai critice prin care a trecut Europa”.

Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, Laurențiu Ulici, în cuvântul prilejuit de lansarea acestei cărți amintite: „Cartea care vede lumina tiparului azi este o biografie complexă a Suveranului Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, scrisă de colegul nostru Nicolae Mareş, prima monografie despre Ioan Paul al II-lea, după ştiinţa mea, care apare în spaţiul est-european, în lume ortodoxă. Apoi, ceea ce trebuie numaidecât semnalat în legătură cu Nicolae Mareş este că distinsul autor s-a apropiat de subiectul monografiei sale dintr-o dublă perspectivă, care probabil i-a fost sugerată chiar de Ioan Paul al II-lea, acesta spunând, la un moment dat, despre sine însuşi că există două moduri de a-l vedea: unul din exterior şi altul din interior. Nicolae Mareş a avut, prin urmare, tot graţie acestei legături speciale despre care vorbeam, posibilitatea de a-l privi pe Ioan Paul al II-lea deopotrivă din exterior şi din interior”. Despre aceeași carte, „adevărat florilegiu sacru”, scrie și nunțiul apostolic la București, vrednicul Jean-Claude Perisset: „Dincolo însă de orice altă discuţie pe aceste coordonate, după părerea mea, cel mai important lucru realizat în această biografie este privirea pe care autorul o aruncă asupra Omului care este astăzi capul Bisericii Catolice.

Minunata carte a domnului Nicolae Mareş este cu măestrie împodobită cu numeroase fragmente lirice selectate din poemele Sfântului Părinte, fragmente ce se constituie într-un adevărat florilegiu sacru, pe care de-altfel, cititorul român a avut privilegiul de a-l parcurge integral în traducerea aceluiaşi rafinat om de cultură care este domnul Mareş”. Dar, iată și reacția specialiștilor polonezi: Przemyslaw Burchard, unul dintre cei mai cunoscuți publiciști polonezi cu lucrări remarcabile despre România, îl consideră pe Nicolae Mareș „Sincer prieten al Poloniei”: „Autorul, ca umanist, consacră numeroase pagini istoriei și culturii poloneze din cele mai vechi timpuri până azi [...] Lectura trezeşte numeroase reflexii. Ne permite să privim la ţara noastră cu ochii amabili ai unui străin, să aflăm ce l-a frapat mai mult sau mai puţin pe acesta, să cunoaştem părerile şi judecăţile sale. Scriind de ani buni despre România, mi-aş dori să ajung cândva la acel grad de penetranţă în cunoaştere la care a ajuns în cartea sa domnul Nicolae Mareş, scriind despre Polonia”. Jean Koprowski, fost secretar general al Uniunii Scriitorilor din Polonia, consideră că „cea mai bogată antologie de poezie contemporană din secolul al douăzecelea tipărită în străinătate” este cea tradusă de Nicolae Mareș, Poezia poloneză contemporană. Despre aceeași carte se pronunță și scriitoarea Danuta Bieńkowska, cel mai destoinic traducător din limba română, considerând-o „un eveniment extraordinar”: „Rar se întâmplă ca selecţia şi traducerea tuturor poemelor să o facă un singur om, persoană care trebuie să pătrundă în poetici diferite şi să găsească corespondenţe româneşti pentru cele mai diverse expresii lirice.

Selecţia celor treizeci de ilustraţii sunt o dovadă a preferinţelor artistice ale traducătorului şi a înţelegerii sale a curentului profund al culturii poloneze. (...) Fiecare antologie vorbeşte mai mult despre creatorul ei decât despre lucrările introduse în ea. Aceasta dovedeşte, în primul rând, încântarea produsă asupra lui Nicolae Mares de arta ţării noastre”. Sunt mărturii elocvente, profunde și obiective, despre un scriitor și diplomat de excepție, exprimate de specialiști români și străini. La cei 85 de ani, cărturarul Nicolae Mareș se poate mândri (și noi odată cu el) cu întreaga sa carieră diplomatică și scriitoricească, înfăptuită cu modestie (modestia nu-i apanajul cărturarului autentic?), perseverență și acribie științifică, demnă de un intelectual cu ținută academică.

Tudor Nedelcea