Oltenia mănăstirilor

„Dacă am înțelege cât mai mulți, cât mai devreme, cât de mult ne iubește Dumnezeu, că Domnul e iubire și iertare, că fără Dumnezeu nimic nu putem, nimic nu facem, nimic nu suntem... și la final, nu contează decât unde pune Domnul sufletul nostru după ce murim, cu toții am fi mai buni, mai milostivi, mai iubitori pentru aproapele ei, și, în cele din urmă, tuturor ne-ar fi mai bine!” 

Am reprodus aceste cuvinte scrise și așezate ca motto la o carte monumentală: Oltenia mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură, vol. 1-2, de Liana Carina Tătăranu și Nicolae Coșniceru, apărută în 2022 în editura bucureșteană Princeps Publisting (director Mirela Matyas), peste 500 pagini, cu numeroase ilustrații. Autorul acestui motto este mai puțin cunoscut lumii intelectuale contemporane, el fiind un om de afaceri modest, care-și conduce firma eficient și discret. Se numește Ștefan Cherciu, fondator și conducător al firmei craiovene QFORT, deschisă „către valori proiectate să reziste”, conform reclamei. Numai după aceste câteva cuvinte realizezi că este un om cu credința (nu cu frica) în Dumnezeu, ideile din acest text ne reamintesc de doi mari cărturari români: Neagoe Basarab cu ale sale Învățături către fiul său Theodosie („dacă vom iubi pe Domnul din tot sufletul, harul lui Hristos va pogorî asupra noastră de la atotputernicia lui dreaptă, și postul, și rugăciunea, și curăția, și înfrânarea, și smerenia, și milostenia, și răbdarea, și ascultarea, pentru că toate bunătățile în mâinile lui sunt”) și „românul absolut”, cum l-a numit Petre Țuțea pe Eminescu („Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea Domnului”; „Prin rugăciune și umilință se întărește mușchiul inimei noastre de putem suporta durerea”).

Am stăruit asupra acestei personalități pentru că el nu este doar un sponsor (= protector, garant), ci un autentic filantrop (= om darnic, mărinimos); or, unde mai găsești în zilele noastre astfel de oameni?! A finanța un asemenea proiect editorial (care va continua cu alte volume) înseamnă un act cultural și editorial de excepție, unul mărinimos și darnic pus la dispoziția enoriașilor, a credincioșilor creștini, tot mai loviți de valurile turbate ale unui curent satanist. Dă, Doamne, mai mulți Ștefan Cherciu în țara asra! (vorba genialului Ion Creangă: „În țara asta n-ar fi rău să fie bine!”). Revnind la această carte monumentală, Oltenia mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură de Liana Carina Tătăranu și Nicolae Coșniceru, trebuie să subliniem faptul că ea se înscrie în rândul altor lucrări similare apărute în ultima vreme: Oltenia de lângă cer (2006), Les cieux de l'Olt de Valeriu Anania (1998), Lainici. Capodoperă a artei românești și europene de Mihail Diaconescu (2010), Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor (2009) etc. Chiar eu am consacrat pagini acestor lăcașuri sfinte (vezi Tudor Nedelcea, Biserica și societatea, 2019, Printre cărți și oameni, vol.1-9, 2014-2023).

O nouă lucrare consacrată acestor stâlpi ai credinței strămoșești și totodată, neamului nostru este oricând binevenită, mai ales atunci când este scrisă din altă perspectivă, aduce multe elemente noi, în parte inedite, și ne împrospătează memoria și sufletul cu aceste frumuseți ale lumii spirituale, demonstrând, totodată, evlavia sinceră a locuitorilor pașnici și statornici ai spațiului carpato-ponto-danubian. Primele două volume din acest excelent și benefic proiect inițiat și realizat cu sprijinul firmei QFORT sunt consacrate mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei (mănăstirile Coșuna-Bucovățul Vechi, Jitianu, Sadova, Lainici, Polovragi, Tismana), din Episcopia Severinului și Strehaiei (mănăstirile Gura Motrului, Strehaia, Topolnița, Vodița), din Episcopia Slatinei și Romanaților (mănăstirile Brâncoveni, Căluiu, Clocociov), din Arhiepiscopia Râmnicului (județul cu cele mai multe schituri și mănăstiri din țară, autorii oprindu-se asupra mănăstirilor Arnota, Bistrița, Cozia, Dintr-un Lemn, Frăsinei, Govora, Hurezi, Surpatele).

„Mănăstirile ortodoxe din zona Olteniei – subliniază Calinic Petcu și Ioana Crăciun în Introducere – au fost și un factor de unitate națională. Monahii au avut un rol deosebit de important în desfășurările istorice din spațiul românesc de-a lungul timpului. Aportul lor nu a fost unul în plan militar, de participare directă în conflictele vremii, ci de natură spirituală”. Adică de încurajare, sprijinire și stimulare spirituală în cazul luptelor pentru apărarea moșiei strămoșești, vremelnice sau de durată în alte provincii. „Însă viața monahală nu a însemnat dintotdeauna o agregare de persoane care împărtășesc aceleași credințe și valori sub forma unei orânduieli prestabilite, conforme unei anumite confesiuni”. Autorii consideră că cele mai vechi „așezăminte izolate” de la noi datează din secolul XI, prin asceți, pustnici. Întemeietorul monahismului românesc, Nicodim (1320-1406), a găsit în acest spațiu geografic pământul fertil pentru a semăna sămânța ortodoxiei spre a opune expansiunii catolice din vecinătate (vezi cazul piesei Vlaicu Vodă de Al. Davila).

Domnii țării, în special Matei Basarab și C. Brâncoveanu, au purces la ctitoria de lăcașuri sfinte, la repararea și împodobirea altora cu fresce monumetale, dar și alți boieri de neam, cum au fost Frații Buzești. Monahismul românesc a avut de suferit în 1863 prin secularizarea averilor mănăstirești (nu numai acelor închinate mănăstirilor grecești) și, mai ales, în 1945, prin venirea la putere în România a unui regim ateist-comunist, cu ajutorul tancurilor sovietice și a cozilor de topor din Țară, apoi prin decretul din 1959 de desființarea multor schituri și mănăstiri. Rolul monahilor în istoria neamului este bine cunoscut: de adăpostire a unor oameni săraci sau pelerini, de îngrijire a celor bolnavi în bolnițe, în aceste mănăstiri luând naștere „medicina călugărească”, dar mai cu seamă de ctitorire a învățământului și culturii românești, chiar în tinda bisericii sau a mănăstirii. Într-o biserică din Bârca-Dolj, în pronaos stă și acum scris: „Sală de lectură”.

Manuscrisele s-au copiat, apoi tipăriturile au ieșit tot din ograda Bisericii, formând biblioteci românești remarcabile, inestinabile: „Mănăstirile și schiturile oltenești rămân un tezaur al poporului român, o parte valoroasă a spiritualității, istoriei și culturii noastre”, conchid cei doi autori ai Introducerii, Calinic Petcu și Ioana Crăciun. Autorii cărții, Olteniea mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură, Liana Corina Tătăranu și Nicolae Coșniceru, prezintă fiecare capitol (mănăstire) într-un stil monografic, prezentând un scurt istoric, toponimia, valoarea cultural-istorică a mănăstirii, arhitectura ansamblului monahal (a bisericii, bolniței), pictura, ctitori și ierarhii, schiturile din preajmă, o bibliografie bogată. Dar ceea ce impresionează profund este calitatea fotografiilor care întregesc și lămuresc textul, puse la dispoziția autorilor de Episcopia Severinului și Strehaiei, de mănăstirile Tismana, Lainici, Strehaia, de Calinic Petcu, Liana Carina Tătăranu, protosinghelul Antim Motorga și mai ales de fotograful Petru Daniel Cucoș.

Lucrarea prezintă, ca o noutate, un dicționar de termeni de specialitate necesar pentru înțelegerea deplină a textului cărții, apoi voievozii și domnii Țării Românești, ai Principatelor Unite, regii României, noțiuni de arhitectură (cu ilustrații explicative), precum și treptele clericale / monahale în Biserica Ortodoxă Română, unitățile componente ale Patriarhiei Române. (De remarcat faptul că, în opinia mea, este pentru prima dată când se scrie despre „Cuviosul Gherontie, cel Nebun pentru Hristos”, născut în localitatea brașoveană Viscri, cu doar patru clase primare, dar care „avea puterea să vadă în inimile oamenilor”. A fost înmormântat la Tismana. Poetul genial C. Preda are un obiect al acestui sfânt). Dar, cine sunt autorii acestei monumentale (în sensul profund al cuvântului) cărți? Liana Carina Tătăranu (n. 1972) este licențiată în informatică la Universitatea din Craiova, reprofilată în jurnalism, relații publice și comunicare, urmând masteratul cu tema Cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. După 12 ani de jurnalism, Liana Carina Tătăranu se reorientează asupra promovării și salvgadării sustenabile a patrimoniului cultural imobil din România, inventariind și popularizând monumentele istorice și arhitecturale din sudul țării.

Ca președinte al Asociației „Inima Olteniei” s-a ocupat de salvarea unor cule, conace boierești sau biserici aflate în stare de degradare, prin atragerea de fonduri europene pentru a conserva și restaura aceste vestigii naționale, coordonând și proiectul „Ambulanța pentru Monumente – Oltenia Vest”. Nicolae Coșniceru (n. 1959) este fotograf profesionist din 1990, inaugurând unul din primele studiouri fotografice din România. A avut numeroase expoziții și workshouri internaționale (Marea Britanie, Austria, Olanda, Serbia, Turcia etc.), susține cursuri, lecturi și ateliere fotografice în cadrul multor festivaluri naționale sau europene. A organizat și două expoziții personale, a realizat albumul „Inner light” dedicat portretelor marilor personalități românești, colaborând cu artiști români și străini. A fost răsplătit cu nominalizări și premii la competiții de rang înalt. Dorința editorilor este clar exprimată și, desigur, împlinită: „această carte să poată ajunge în aceste sfinte locuri pentru a se convinge ei înșiși de minunăția trăirilor pe care ni le insuflă, precum și pentru a descoperi adevărata lor însemnătate”, să fie „un adevărat ghid de călătorie care poate fi consultat în fața feluritelor elemente remarcabile ale mănăstirilor”, să poată înlesni cunoașterea la fața locului lăcașuri sfinte.

Având în vedere că monahii, monahiile și mănăstirile din Oltenia au avut de-a lungul vremii „un aport substanțial în promovarea culturii și artei românești, în opera de asistența socială a Bisericii Ortodoxe Române, în lupta de emancipare națională și socială românească, dar și în susținerea materială a locurilor Sfinte prin închinarea unor lăcașuri”, I.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a binecuvântat publicarea acestei cărți, Oltenia mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură, caracterizând-o ca o „bogată sursă de informații” invitând cititorii și nu numai „de a trece pragul acestor așezăminte monahale care au păstrat cu deosebită strădanie valorile spirituale, istorice și culturale ale poporului român”. În aceste vremuri tulburi (sau tulburate) pe care le trăim, apariția unei asemenea cărți este mai mult decât binevenită, iar reîmprospătarea credinței strămoșești o necesitate strigentă.

Tudor Nedelcea