Ion Druță sau Povara bunătății noastre

Aproape tabu în perioada antedecembristă, exilul românesc a devenit ulterior subiect de studiu benefic, creațiile literare, științifice, tehnice etc. și creatorii lor intrând de drept în patrimoniul cultural național românesc. Personalități românești marcante au onorat cultura lumii, ele fiind parte întregită a culturii românești.

S-a inaugurat, în premieră națională, la Craiova chiar un Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, cuprinzând, mai cu seamă, valorile umaniste (scriitori, istorici, filosofi, pictori, sculptori, actori, regizori, muzicieni), pe când exilul tehnic, științific încă își așteaptă consacrarea prin recunoașterea în țară a valorii lor. Ce s-a întâmplat cu exponatele genialului Henri Coandă este o pată neagră pe obrazul politicii românești postdecembriste.

Grigore Traian Pop sau povara bunătății sale

„E mare mângâierea la vreme de restriște să te afli lângă cineva pe care să-l doară inima pentru tine” scria Cervantes, iar Dimitrie Gusti completa: „Puritatea prieteniei, tăria ei irezistibilă ce leagă pe vecie, pe viață și după moarte, constă numai în comunitatea de năzuințe”.

Am așezat aceste adevăruri rostite de două mari personalități din culturi și epoci diferite la următoarele însemnări despre un mare om și cărturar, care, într-o perioadă a vieții mele, greu încercată, datorită unor culturnici aroganți și a protejaților lor bine așezați în ierarhiei securității, Grigore Traian Pop a făcut naveta între București și Craiova spre a-mi fi alături.