Un strălucit sacerdot - Preotul Nicolae State-Burluşi

Există o regulă prestabilită între semeni: să vorbim, de cele mai multe ori de bine, despre oamenii „cari au fost” (N. Iorga), despre „trecute vieţi de doamne şi domniţe” (N. Gane) etc. Uităm deseori de oamenii de lângă noi, cu care convieţuim şi cărora nu apucăm să le spunem cât îi preţuim pentru faptele lor bune puse în slujba comunităţii umane. Un asemenea om este preotul vâlcean Nicolae State-Burluşi. Presa, de toate culorile şi orientările, aduc la cunoştinţa publicului cititor sau radio-telespectator doar faptele negative, care, ar avea, se zice, priză la public. Dacă un preot este prins în neregulă la volan este mediatizat cu asupra de măsură, dar faptele ieşite din comun înfăptuite de Biserică, de slujbaşii ei, în special în domeniul social, sunt trecute cu vederea. Cum e cazul preoţilor de la Valea Plopului, de pildă. Nicolae State-Burluşi este un preot aparte. Se ocupă de semenii săi, fie ei copii sau vârstnici, în cel mai tradiţional spirit creştin, mai mult pentru sufletul acestora, pentru întărirea credinţei şi pentru o educaţie cu adevărat creştină.

Multilingvism şi culturi în dialog - Nicolae Mareş

Diplomat de carieră şi scriitor prolific, Nicolae Mareş a scris numeroase cărţi, unele de referinţă cum e cazul cărţilor despre Papa Ioan Paul al II-lea, ele fiind, în opinia îndreptăţită a lui Alex Ştefănescu, „nu numai atrăgătoare, ci şi necesare. Cine le citeşte îşi completează cultura”. Recent, la Editura Fundaţiei „România de mâine” din Bucureşti, Nicolae Mareş a scris două cărţi: Artă şi literatură. Eseuri (2019), în colecţia sugestivă „Multilingvism şi culturi în dialog” şi Centenar româno-polon. Istorie – diplomaţie (2019), dedicată, bineînţeles, Centenarului Marii Uniri. Eseurile din Artă şi literatură sunt variate şi scot la iveală date şi fapte mai puţin cunoscute cititorilor români, motiv întemeiat de apreciere ca atare. N. Mareş prezintă, de pildă, un text olograf inedit al lui Iorga despre Eminescu, integrându-l contextului literar polonez. Marele nostru istoric susţine prima conferinţă despre autorul Luceafărului în iunie 1924, la Universitatea Jagiellonă şi prefaţează un volum de poezii din Eminescu, în 1933, în traducerea lui Emil Zegadlowicz (prin intermediul lui Aron Cotruş, ataşatul nostru de presă la Varşovia). Iorga găseşte similitudini între spiritul eminescian şi cel al polonezilor: sondarea „în necunoscutul traversat de razele visului nostru fără de speranţă”, unde găseşte „mereu în adâncul lucrurilor ceva din sufletul lui cuprins de o iubire pe care lumea nu i-o putea da”, făcând astfel „cunoscute lumii adâncurile sufletului polonez”.

O remarcabilă exegeză teologică

Scythia Minor (Dobrogea de azi) a oferit un mare interes ecumenic european, fiind un spaţiu de interferenţă religioasă, creştinii de aici întărindu-se organizatoric, paradoxal în confruntarea cu măsurile anticreştine, drastice ale lui Diocleţian şi Liciniu. Creştinii daco-romani de aici au organizat prima mitropolie a Bisericii Ortodoxe Române în jurul anului 500, din rândul lor s-au ridicat personalităţi patristice de anvergură europenaă. Epoca a fost studiată de teologii I. G. Coman (Scriitori bisericeşti din epoca străromană, 1979), Nestor Vornicescu, Scrieri patristice în B.O.R. până în sec. XVII. Izvoare, traduceri, circulaţie, 1983, teza de doctorat susţinută la I.G. Coman), Gh. Drăgulin (Cuviosul Dionisie Smeritul sau Exiguul, 1987), D. Stăniloae (Scrieri ale călugărilor sciţi daco-romani din sec. al VI-lea, 2006), Irineu Popa (Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac, 2010, cap. Hristologia Calcedomului după Sinodul de la Calcedon), Mihai Diaconescu (Istoria literaturii daco-romane, 2013) ezc. În continuarea acestor iluştri teologi români, tânărul preot profesor universitar craiovean dr. Ioniţă Apostolache tipăreşte în Editura Mitropoliei Olteniei, în 2018, în ediţie bilingvă (română şi engleză) o incitantă şi necesară lucrare, Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă.