Un strălucit sacerdot - Preotul Nicolae State-Burluşi

Există o regulă prestabilită între semeni: să vorbim, de cele mai multe ori de bine, despre oamenii „cari au fost” (N. Iorga), despre „trecute vieţi de doamne şi domniţe” (N. Gane) etc. Uităm deseori de oamenii de lângă noi, cu care convieţuim şi cărora nu apucăm să le spunem cât îi preţuim pentru faptele lor bune puse în slujba comunităţii umane. Un asemenea om este preotul vâlcean Nicolae State-Burluşi. Presa, de toate culorile şi orientările, aduc la cunoştinţa publicului cititor sau radio-telespectator doar faptele negative, care, ar avea, se zice, priză la public. Dacă un preot este prins în neregulă la volan este mediatizat cu asupra de măsură, dar faptele ieşite din comun înfăptuite de Biserică, de slujbaşii ei, în special în domeniul social, sunt trecute cu vederea. Cum e cazul preoţilor de la Valea Plopului, de pildă. Nicolae State-Burluşi este un preot aparte. Se ocupă de semenii săi, fie ei copii sau vârstnici, în cel mai tradiţional spirit creştin, mai mult pentru sufletul acestora, pentru întărirea credinţei şi pentru o educaţie cu adevărat creştină.

Ca şef la editura şi tipografia Episcopiei Râmnicului, dar şi după aceea, Nicolae State-Burluşi a tipărit mii de calendare, pliante sau cărţi religioase pentru enoriaşii vâlceni. Dar nu numai pentru ei. Cu aceste tipărituri în buzunare sau în geantă, preotul Nicolae State-Burluşi le oferea, mai ales copiilor, pe stradă sau în mijloace de transport, gratuit. A mers şi merge în comunităţile de români din jurul României (Basarabia, Bucovina, Valea Timocului sârbesc şi bulgăresc, de pildă), a dăruit şi dăruieşte aceste tipărituri religioase ca hrană pentru suflet, aşa cum altădată, vrednicul de pomenire, domnitorul Matei Basarab, constatând „foamete” în ţară, dar nu de hrană, ci de cărţi, a conceput un autentic program cultural de editare şi difuzare de carte bisericească pentru toţi concetăţenii săi, oriunde s-au aflat ei. Însuşi Râmnicul Vâlcea, vestit şi pentru tipărirea Mineelor, a devenit o capitală a tipopgrafiei şi a editat şi răspândit carte la toţi de un neam şi de o credinţă, inclusiv pentru sârbii ortodocşi. Urmaş al acestor cărturari – domnitori sau episcopi – este contemporanul nostru, preotul Nicolae State-Burluşi. S-a născut la 20 mai 1949 în satul Burluşi (pe care şi l-a adăugat numelui său) aparţinător comunei argeşene Ciofrângeni.

Din acelaşi sat este şi istoricul Ion Pătroi de la Universitatea din Craiova, care i-a influenţat destinul: „M-a convins să urmez drumul preoţiei şi chiar m-a meditat în acest scop. Îi mulţumesc”, scrie, cu sinceră recunoştinţă părintele State-Burluşi. Cu aceeaşi recunoştinţă se adresează şi preotului cărturar Dumitru Bălaşa, unul dintre ultimii mari slavonişti români, editorul Cronografului lui Dionisie Eclesiarhul, dar şi învăţătorilor Ioana şi Constantin Jianu, care i-au pus condeiul în mână. Părinţii săi erau oameni simpli, agricultori, Domnica şi Ion, care au ştiut să-i dea fiului lor, Nicolae şi celor două fiice o educaţie aleasă, sintetizată de popor în sintagma „cei şapte ani de acasă”. Cât ne lipseşte azi acest gen de educaţie ţărănească spiruharetiană! În 1973 şi-a unit destinul, în faţa altarului, cu distinsa doamnă Silvia, din Eforie Sud, pe care a vâlcenizat-o însă, împreună având doi feciori: Ion-Claudiu, licenţiat al Teologiei craiovene, stabilit în Italia, şi Silviu, licenţiat al aceleeaşi facultăţi, azi preot la Catedrala Episcopală a Râmnicului.

În satul Burluşi a urmat şcoala primară, continuată la gimnaziul din Ciofrângeni şi la Seminarul Teologic „Sf. Grigore Teologul de la Mofleni-Craiova. Facultatea de Teologie a urmat-o la Bucureşti, finalizată în 1982. A urmat treptele preoţiei de jos, ca magazioner la Episcopia Râmnicului, apoi diacon (în 1978) şi preot (din 1989) la Catedrala Episcopală a Râmnicului. Aici s-a impus prin seriozitate, muncă şi har, fiind fondator şi director al Editurii Buna-Vestire din Râmnicu-Vâlcea (din 1991), preşedinte al Asociaţiei Ortodoxe „Pro-Vita” şi secretar al Fundaţiei Culturale „Sf. Antim Ivireanul” din aceeaşi localitate vâlceană, încărcată de istorie şi cultură, supranumită şi „capitala tipografică”. Din 2001 este secretar de redacţie al revistei „Lumina Lumii” a Fundaţiei „Sf. Antim Ivireanul”, împreună cu harnicul profesor şi om de cultură, scriitorul Ion St. Lazăr. Între 2000-2007 a fost directorul tipografiei episcopale „Sf. Ierarh martir Antim Ivireanul”, iar în satul natal a fondat, în 2004, Casa memorială dedicată poetului Ion Ene Fripcea, de opera căruia s-a preocupat, tipărindu-i antologia Simţire românească şi vol. de poezii Floare de genune.

O grijă deosebită a avut şi pentru scriitorul Al. Horezanu, aflat în grea suferinţă, petrecându-şi ultimii ani de viaţă într-un cărucior. În plan social-misionar şi cultural, activitatea preotului Nicolae State-Burluşi este vastă, roditoare şi apreciată ca atare. A iniţiat sau a participat la acţiuni de binefacere pentru familiile cu mulţi copii sau cu greutăţi materiale prin Asociaţia „Pro-Vita”, contribuind, prin aceeaşi asociaţie, la salvarea de la avort a peste 350 de copii, a înfiinţat peste 300 de biblioteci de carte religioasă în spitale, şcoli, unităţi militare, în diverse localităţi din judeţ, din ţară sau din străinătate, donând carte românilor din Basarabia, Ungaria, Italia, Germania, Austria, Bulgaria, Serbia, Ucraina etc., fiind supranumit, pe drept cuvânt, un „Badea Cârţan contemporan”. În judeţ, dar şi în întreaga ţară, a fost o prezenţă vie, benefică, prin implicarea, materială şi sufletească, la numeroase evenimente religioase, istorice, culturale, copiii şi tinerii fiind ţinta sa predilectă, acestora dându-le sfaturi bune, creştine sau donându-le calendare şi cărţi religioase.

La editura vâlceană „Buna Vestire” a îngrijit, prefaţat sau diortosit cărţi de rugăciuni: Epistola Domnului nostru Iisus Hristos, Rugăciuni pentru toţi copiii, Tatăl nostru (comentat şi explicat pentru copii), Acatistul Sf. Mare Mucenic Mina, Viaţa şi acatistul Cuviosului Antonie de la Iezer-Vâlcea, Rugăciuni pentru izbăvirea de farmece, descântece, de deochi şi vrăjmaşi, Acatistul Sf. Mucenic Ciprian, Brâul Maicii Domnului, Viaţa şi Acatistul Sf. Ierarh Antim Ivireanul, Visul Maicii Domnului, Acatistul Cuviosului părinte Grigore Decapolitul, Acatistul Sf. Mucenic Mercurie, Acatistul Maicii Domnului (grabnic ajutătoare), Prohodul Maicii Domnului etc., etc. A editat cărţi religioase educative pentru tineri: Poveste de Crăciun, Puterea unui copil, Drumul Crucii, Teatru religios pentru copii, Puterea celor 40 de liturghii şi parastase etc., etc. Ca teolog şi editor, a scris şi editat scrierile preotului D. Bălaşa, ale lui Leon Dură, episcopului Iosif al Râmnicului şi Argeşului, Marian Creangă, Al. Horezeanu şi, mai ales, opera vrednicului de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania, căruia i-a dedicat, împreună cu I.St. Lazăr, numeroase simpozioane-evocări.

A fost şi este o prezenţă marcantă la Festivalul Naţional de Poezie „Vasile Militaru”, scriitorul întemniţat la Ocnele Mari, unde a şi murit. Aici, la Ocne, preoţii şi cărturarii vâlceni i-au făcut martirului Vasile Militaru un cenotaf, unde i se face anual slujba de pomenire. Este prezent cu articole, recenzii sau evocări în presa vâlceană sau în diferite volume tematice sau în dicţionare. Scriam, cu prilejul împlinirii a şase decenii de viaţă, ca părintele Nicolae State-Burluşi „dăruieşte cărţi şi calendare, binecuvântează semenii cu asemenea comori de preţ, face cunoscut Cuvântul Domnului nu numai din amvon , dar şi prin carte şi tipar, asemenea apostolilor şi în spiritul Bibliei”, şi că „sămânţa bună trebuie purtată cu grijă”. Şi a avut grijă părintele State-Burluşi să ducă mai departe tradiţia Sfântă a episcopilor cărturari vâlceni.

În Consiliul Naţional Bisericesc, din care cu onoare şi evlavie am făcut parte, vorbeam despre faptele bune ale părintelui State-Burluşi. Vedeam faţa luminată a vrednicului de pomenire, patriarhul Teoctist, că se lumina şi mai mult; era mândru patriarhul nostru că în Biserica noastră strămoşească activează încă asemenea preoţi cu har. Şi Biserica noastră, „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, la care domneşte puternic dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări de unde românul nu are stat” (Eminescu) are foarte mulţi preoţi precum State-Burluşi, evocaţi cu evlavie îndreptăţită în ziarul „Lumina” sau mass-media. La figuri luminoase trebuie să ne raportăm, ca modele de viaţă şi comportament. Nicolae State-Burluşi este, cum remarca mitropolitul Bartolomeu, „una dintre cele mai destoinice personalităţi aparţinând clerului ortodox din întreaga noastră Oltenie, strălucit sacerdot, dascăl, profesor de religie şi publicist”.

Tudor Nedelcea