Theodor Codreanu despre Mihai Cimpoi

Mihai Cimpoi şi-a găsit biograful pe măsură, asemenea lui Eugen Simion (vezi Mihai Cimpoi, Modelul de existenţă: Eugen Simion, cuvânt de încheiere de Victor Crăciun, Bucureşti, Editura Semne, 2013). Theodor Codreanu are preocupări exegetice similare cu renumitul critic literar, filosof al culturii şi poate, înainte de toate, eminescologul Mihai Cimpoi. Vasta şi profunda operă (peste 60 de volume) a savantului de la Chişinău („voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală”, în viziunea lui Eugen Simion, care „ţine drumul drept, pe la mijloc, şi, de-i pornit într-o direcţie, n-o schimbă până nu ajunge la locul cuvenit [...] Nu-i place să construiască din fuga cailor, cum spunea G. Călinescu că am fi făcut, noi, românii, de-a lungul veacurilor, şi nu lasă neterminată catedrala pe care a început-o”) merită teze de doctorat şi exegeze pe măsura valorii sale. Şi-a asumat această dificilă, dar nobilă sarcină Theodor Codreanu, într-o primă ediţie apărută la Iaşi, în 2012, şi apoi în ediţia a doua, revizuită şi adăugită (lansată la Congresul Mondial al Eminescologilor, de la Chişinău, 3-4 septembrie 2016), Mihai Cimpoi: De la mitopo(i)etica la critica ontologică (Târgovişte, Edit. Bibliotheca, 2016) în colecţia „Critica şi istoria literară”, coordonată de însuşi Mihai Cimpoi. Dar, preocuparea exegetului de la Huşi datează din 1987, prin publicarea în „Luceafărul” a studiului Un eminescolog modern.

Ideea europeană în opera lui Mihai Eminescu

Abordarea unei teme asupra creaţiei eminesciene, atât de vastă, profundă şi de mare actualitate, este un reper ştiinţific pentru orice critic şi istoric literar român sau străin.

Florian Copcea a cutezat să studieze o temă mai puţin abordată de eminescologi, şi anume, ideea europeană, aşa cum reiese din creaţia eminesciană, în special din publicistica sa. Sunt temeiuri pentru abordarea unei asemenea teme, azi, având în vedere finalizarea editării ştiinţifice, academice a publicisticii în Opere, vol. IX-XIII (1980-1989), ediţie critică întemeiată de Perpessicius, în 1939, a Corpus-ului Eminescu, vol. I-X (Bucureşti/Chişinău, 1998-2000), precum şi ediţia de Opere, în opt volume, apărute la Chişinău, sub îngrijirea competentă a lui Mihai Cimpoi, indiscutabil unul din marii eminescologi români din toate timpurile. De altfel, din iniţiativa şi sub coordonarea aceluiaşi Mihai Cimpoi, la Chişinău s-a înfiinţat Centrul Academic Internaţional „M. Eminescu”, precum şi Congresul Mondial al Eminescologilor, o ediţie a acestui organism ştiinţific fiind consacrat ideii europene eminesciene, iar un subcapitol al cărţii sale, Europa, sarea Terrei (2007) este dedicat acestui subiect.

Cele bune să se adune...

Într-o ţară şi-ntr-o epocă în care sunt popularizate prin toată mass-media românească (şi preluată de cea străină) doar faptele negative, duc la neîncrederea în forţele proprii. „Prin noi înşine” era deviza sloganul liberalilor care au făcut România economică; azi avem liberali în ţară şi „populari” în afară, care votează contra intereselor ţării. Prezentarea cu perseverenţă, demnă de o acţiune nobilă, a ştirilor negative, duce, implicit la euroscepticism şi tare aş fi curios dacă la un eventual referendum, românii s-ar mai pronunţa în favoarea familiei statelor europene (care ne consideră colonie de tip medieval) sau ar vrea o ţară neutră, precum Austria, Elveţia, Luxemburg, Monaco etc., în care bugetul alocat înzestrării armatei ar fi distribuit sănătăţii, culturii, infrastructurii etc., cu parteneriate comerciale şi economice cu toate statele lumii, inclusiv cu China, „cea mai instruită ţară din lume”, cum a considerat-o Eminescu la vremea sa.