sâmbătă, 18 decembrie 2021

Caietele macedonskiene și povestea tristă a unui conac

La Biserica „Sf. Haralambie” („Harșu”) din Craiova a avut loc, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, o inedită slujbă de pomenire a scriitorului clasic român, Al. Macedonski, oficiată de părintele profesor Picu Ocoleanu. Inițiativa a aparținut scriitorului Ion Munteanu (doctor în filosofie), născut în comuna natală a marelui scriitor, el fiind, totodată, și inițiatorul și organizatorul „Zilelor Al. Macedonski”, al simpozionului anual, finalizat prin apariția primelor trei volume ale „Caietelor macedonskiene” (2019, 2020 şi 2021), şi al reamplasării bustului lui Al. Macedonski (sculptor: C. Foamete) în Grădina Botanică din Craiova. La această slujbă de pomenire au participat, printre alții, familiile I. Munteanu, I. Jianu, Picu Ocoleanu, Nelida Dorobanțu, Denisa Crăciun (scriitoare stabilită în Franța) etc. Pomenirea este justificată, întrucât Al. Macedonski (1854-1920), născut în București, dar copilărind la Pometești, la moșia de dotă a mamei sale (locuri nemurite de el în literatură), a condus „Liga Ortodoxă” (20 iulie 1896 – ian. 1897), revistă subvenționată de mitropolitul Ghenadie Petrescu, unde-i debutează, printre alţii, pe Tudor Arghezi și Gala Galaction. Miercuri, 24 noiembrie 2021, la împlinirea a 101 ani de la moarte, în fața bustului scriitorului din Grădina Botanică din Craiova,s-a lansat al treilea volum al Caietelor macedonskiene, care reunește alocuţiunile participanţilor la cea de-a treia ediţie a Festivalului „Alexandru Macedonski, din 28-29 mai 2021, şi studii aprofundate ale specialiștilor români din țară şi străinătate, legate de viaţa şi opera marelui scriitor.