Caietele macedonskiene și povestea tristă a unui conac

La Biserica „Sf. Haralambie” („Harșu”) din Craiova a avut loc, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, o inedită slujbă de pomenire a scriitorului clasic român, Al. Macedonski, oficiată de părintele profesor Picu Ocoleanu. Inițiativa a aparținut scriitorului Ion Munteanu (doctor în filosofie), născut în comuna natală a marelui scriitor, el fiind, totodată, și inițiatorul și organizatorul „Zilelor Al. Macedonski”, al simpozionului anual, finalizat prin apariția primelor trei volume ale „Caietelor macedonskiene” (2019, 2020 şi 2021), şi al reamplasării bustului lui Al. Macedonski (sculptor: C. Foamete) în Grădina Botanică din Craiova. La această slujbă de pomenire au participat, printre alții, familiile I. Munteanu, I. Jianu, Picu Ocoleanu, Nelida Dorobanțu, Denisa Crăciun (scriitoare stabilită în Franța) etc. Pomenirea este justificată, întrucât Al. Macedonski (1854-1920), născut în București, dar copilărind la Pometești, la moșia de dotă a mamei sale (locuri nemurite de el în literatură), a condus „Liga Ortodoxă” (20 iulie 1896 – ian. 1897), revistă subvenționată de mitropolitul Ghenadie Petrescu, unde-i debutează, printre alţii, pe Tudor Arghezi și Gala Galaction. Miercuri, 24 noiembrie 2021, la împlinirea a 101 ani de la moarte, în fața bustului scriitorului din Grădina Botanică din Craiova,s-a lansat al treilea volum al Caietelor macedonskiene, care reunește alocuţiunile participanţilor la cea de-a treia ediţie a Festivalului „Alexandru Macedonski, din 28-29 mai 2021, şi studii aprofundate ale specialiștilor români din țară şi străinătate, legate de viaţa şi opera marelui scriitor.

Al treilea volum din Caiete macedonsckiene este, firește, superior celor anterioare, atât cantitativ (450 p.), cât mai ales calitativ, studiile publicate în acest op fiind docte, argumentate, profunde, astfel încât nu se mai poate elabora vreo monografie autorului Nopților fără consultarea și preluarea informației din aceste prime trei volume. Pe lângă studii semnate de N. Marinescu, T. Nedelcea, I. Ioanicescu, Daniel Corbu, N. Oprea, I. Lascu, Ana Ocoleanu, Ionel Bușe, Maria Tronea, Maria Dinu, Ilona Duță, Picu Ocoleanu, Denisa Crăciun, Toma Grigorie, M. Barbu, Victor Teișanu, I. Munteanu, J. Dumitrașcu, I. Hirghiduș, Iul. Ionaşcu, Mircea Popa, Livia Ciupercă, Fl. Logreșteanu, Gela Enea, Marian Bușe, Olivia Trifan, volumul trei al Caietelor macedonskiene mai cuprinde un capitol de „Restituiri” (dialogul Sânzianei Pop cu V.G. Paleolog și comentariile lui D. Velea despre Macedonski – V.G. Paleolog), trei interviuri realizate de Ion Jianu cu Ion Munteanu, cu fostul primar al Goieștilor, A. Adam și prof. Gh. Mihai din Goiești, un calup de poezii dedicate lui Macedonski, semnate de Donar Munteanu, Nichita Stănescu, Ana Paraschivescu, Șt. Mitroi, D. Velea, Denisa Crăciun, Daniel Corbu, G. Vulturescu, A. Lesenciuc, Angela Nache Mamier, I. Hirghiduș, Maria Dinu, I. Munteanu, Petruț Pârvulescu, Niculina Oprea, V. Iftimie, I. Lascu, Anca Șerban, G. Popescu, Fl. Palaghia, El. Bălășanu, G. Alexe, Fl. Miu, Toma Grigorie, Mihaela Albu, Al. Vintilă, N. Firuleasa, T. Sinezis, Miron Kiropol), un album foto,şi consemnări din „Caietul vizitatorului” al fostei Case memoriale.

Să notăm că Doljul nu are nicio casă memorială („Tradem” și Elena Farago având doar „camere”). Marin Sorescu a construit la Bulzești un imobil menit a fi casă de creație pentru scriitori și pictori, dar unele rude colaterale își doresc câte o fereastră sau ușă, chiar dacă Radu Sorescu, nepotul său și președintele Fundației „Marin Sorescu”, dorește împlinirea dorinței autorului volumelor La lilieci. Nu voi comenta studiile despre Macedonski, care sunt, repet, de ținută științifică; mă voi opri la Povestea unei ruine: Casa memorială „Al. Macedonski”, dosar întocmit de Ion Munteanu, pentru că el este sugestiv şi specific vremurilor noatre, când unii au înțeles să-și ia „porția de libertate” prin distrugerea valorilor patrimoniale şi a urmelor lăsate de iluştri înaintaşi. Așadar, după pierderea moșiei Adâncata – Pometești (despre care am scris, publicând documentele), noul propietar se numește Berlescu, care a fost deposedat de moșie în timpul regimului comunist. Între 1970-1990, fostul conac macedonskian din Pometești a fost transformat în Casă memorială, în subordinea Muzeului Olteniei. Revoluția din 1989 i-a îndemnat pe unii localnici și nu numai să fure ușile, ferestrele, pardoseala, bârnele etc., rămânând încă în picioare doar pereții și acoperișul. Urmașul familiei Burlescu, ing. Vlad Berlescu, a recuperat, cu mare greutate (cum era de bănuit) moșia și conacul.

În 2001-2002, el a donat Consiliului Judeţean Dolj, casa din Pometeşti unde a copilărit Macedonski şi 49 hectare teren arabil, cu menţiunea de a fi exploatate în interesul copiilor defavorizaţi. Însă, nemulţumit că nu în sensul dorit era administrată donaţia sa (Consiliul județean Dolj transferă, în 2003, întreaga donație Direcției județene pentru Protecția Plantelor, instituţie din subordinea sa, care care renunță şi ea peste numai trei ani la donaţie, motivând că „veniturile rezultate în urma administrării acestor bunuri nu s-au ridicat la nivelul scontat”), iar cu câțiva ani înainte de a muri, respectiv în 2006,donatorul şi-a schimbat opţiunea, imobilul şi cele 49 de hectare de teren fiind donate din nou, de data aceasta Consiliului local Goiești. În 2009 a existat un proiect de restaurare (conform declarației arh. Cristian Ciomu), al monumentului istoric (aflat pe Lista Monumentelor Istorice din Dolj, poziția 690 Dj – IV – m. B- 08470). Revenind la donația lui Vlad Berlescu, acesta pune unele condiții absolut îndreptățite, în favoarea comunității: repararea casei spre amenajarea în clădire a unei unităţi de învăţământ cu profil agro-silvic și amenajarea unui „colț memorial”legat de numele lui Macedonski, „ca unul care şi-a petrecut copilăria pe aceste meleaguri”; readucerea în producție a celor 49 ha teren extravilan, pentru ca din veniturile obținute să se realizeze amenajarea clădirii, sprijinirea procesului de învățământ, acordarea de premii elevilor merituoși.

Restaurarea și consolidarea conacului presupune crearea a două zone: „zona memorială, cu acces pe fațada de sud-est printr-un hol windfong, un hol – expoziție în formă de „L”, unde se vor expune fotografii, desene, manuscrise, lucrări de artă; camera memorială în care se vor reuni elemente de mobilier originar (aflat în prezent la Muzeul de Istorie din Craiova, dar și în alte locuri din țară), un birou și un grup sanitar”, precum și zona educațională - Școala agrosilvică (donatorul dorea o microfermă agricolă și un adăpost pentru copiii defavorizați). Umilit, tracasat de instituțiile statului, Vlad Burlescu, la cei 90 de ani, este complet dezamăgit, deși i se promisese... o diplomă de onoare, pe care însă n-a primit-o. Cât cinism! „Am 90 de ani și nu pot pleca din această lume fără să-mi văd ultimul vis împlinit. Sunt mâhnit că viața mi-a demonstrat încă o dată că instituțiile statului nu sunt în stare decât să ia cu forța (și în cazul meu s-a întâmplat de două ori, o dată în 1947 și altă dată acum), dar nu să primească ce li se dă de bună voie. N-am vrut nimic pentru mine! Le-am cerut să ia ceea ce familia mea a adunat în trei generații! Să nu fie în stare statul să ia de bună voie ceea ce în urmă cu aproape 60 de ani mi-a luat cu forța?” Zguduitoare mărturisire! Vlad Berlescu se trage dintr-o onorantă familie boierească. Mama sa a fost fiica lui N.T. Pop, un moșier respectat și care deținea câțiva „Brâncuși”, căsătorită cu Mihai Berlescu, cu doctorat la Sorbona (tatăl său fiind șeful Poștei Române înainte de 1914), a fost ministrul Industriei și Comerțului în guvernul Averescu (Partidul Poporului). După moartea soției, Mihai Berlescu s-a stabilit la Pometești. Vlad Berlescu a absolvit Politehnica, dar s-a reîntors la conac pentru administrarea moșiei, construindu-și propriul conac. În 1947 a fost arestat într-o noapte și dus departe, cu doar două rânduri de haine.

Nu a avut urmași, din păcate, toată averea rămânând statului. În Dolj, doamna Marincu, scriitoare și boieroaică de omenie, și-a recuperat averea confiscată imediat după război (cu excepția unui teren plantat cu pomi fructiferi de un scriitor fermier) și a redonat-o Muzeului de Artă din Calafat. Doamna, trecută la cele veșnice, a avut totuși noroc. La Pometești, conacul continuă să se degradeze, începând cu 1990, odată cu închiderea Casei memoriale. Nu s-a făcut mai nimic; doar fostul primar Atanasie Adam a construit un pod de beton peste Amaradia (fostul pod de bârne s-a dărâmat), a asfaltat drumul până la conac, pe care l-a împrejmuit. Încolo, nimic, doar Ion Munteanu, om al locului (dar sunt și alți oameni ai locului doar în buletin), încearcă și reușește în ceea ce-l privește să readucă în actualitate „problema/problematica Al. Macedonski”, prin organizarea unor simpozioane susținute chiar în satul copilăriei poetului în fața ruinelor conacului din poveste, urmate de spectacole adecvate (cu Ion Crețeanu, declarat „tezaur uman viu”, cu Mircea Suchici, cu cenaclul folk, condus de Mădălina Amon, cu actori și elevi), s-a inițiat și crearea unei biblioteci la Pometești (or mai existând, oare, cărțile și revistele?), „atrăgând de fiecare dată atenția autorităților asupra acestei cumplite nedreptăți făcute prin dezinteres culturii naționale, în general, și memoriei lui Al. Macedonski, în special, până când această injustiție va fi îndreptată”, cum „se descarcă” Ion Munteanu în „Cuvânt lămuritor”, de la volumul III al Caietelor macedonskiene, apărut la editura Eikon, în 2021, sub coordonarea aceluiași „macedonskian” Ion Munteanu. Ne întrebăm, cu stupoare și nedumerire, dar cu speranță totuși: unde sunt instituțiile statului, în special cele culturale, din județ sau din țară? Cred că vom rămâne fără niciun răspuns sau vreo facere de bine.

Tudor Nedelcea

P.S. De câțiva ani încoace, un fost ministru băsist face o petrecere în ograda sa, tăind porci, sărbătorind, astfel, Ziua noastră națională. Și asta în postul mare al Crăciunului, când ne batem în piept și ne facem cruce ca buni creștini. Să nu știe (sau nimeni să nu-i fi spus) că la 1 Decembrie 1918, românii din toate provinciile înstrăinate au venit la Alba Iulia nu pentru tăierea porcului, ci pentru Unire?! Vina o are și acea televiziune anti-Raed care transmite acest eveniment istoric: tăierea și pomana porcului. Excelent omagiu sincer și profund pe care Niculina Stoican l-a adus conjudețeanului și colegului său de scenă, Petrică Mîțu Stoian (miercuri, 1 Decembrie 2021, orele 18.30, TVR). În rest, multă ipocrizie de Ziua Națională: cel care a continuat războiul româno-român (inițiat de „tov. Petrov”) vorbește despre necesitatea unității românilor, „ciuma roșie” a devenit pentru el „crucea roșie” (Răzvan Theodorescu) de frica suspendării. Bucurie tristă de 1 Decembrie 2021! Și, totuși, să ne alăturăm îndemnului lui Eminescu: „Sus cu nația!” și „Munca, iubit popor românesc!”

T. N.