Presa în limba română din ţările limitrofe

„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”

M. Eminescu

Sistem de comunicare, limba/limbajul/ defineşte, cum precizează dicţionarele , o comunitate umană istoriceşte constituită. Se poate vorbi de o limbă naţională, comună şi unică pentru toţi cei care compun o naţiune, ca şi de o limbă de stat, folosită oficial în institutiile statului (cazul slavonei şi a limbii „moldoveneşti”). Limba română, care a dat şi numele locuitorilor-vorbitori ai acesteia, „reprezintă o unitate autonomă în cadrul latinităţii în general şi în cadrul României orientale în parte. Şi anume o unitate foarte omogenă [...] Limba română ca limbă istorică este, precum se ştie, mai unitară decât alte limbi romanice” , cu toate că are în componenţă patru dialecte şi mai multe graiuri. Spre a evita erorile, voite sau nu, Academia Română s-a pronunţat în privinţa unităţii limbii române vorbită între graniţele actuale ale ţării, dar şi în provinciile româneşti istorice (Basarabia, Bucovina, Herţa) sau în teritoriile din jurul României, unde convieţuiesc şi români (Timoc, Voivodina, Transcarpatica, Ungaria). „Unitatea limbii române vorbită la nordul şi la sudul Dunării – se precizează în comunicatul Academiei Române – este atât de concludentă, încât se poate spune nu numai că aromâna ( ca şi meglenoromână şi istroromână) şi dacoromâna sunt asemănătoare, ci că sunt chiar identice în trăsăturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (unele excepţii în vocabular, cel mai sensibil la schimbări, în contactele cu alte limbi” ).

Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova a împlinit şapte decenii de la înfiinţare, fiind, în ordine cronologică, cea de-a cincea instituţie de acest fel din ţară, după cele din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), înfiinţate de vrednicul întru pomenire, domnitorul A.I. Cuza (cu o domnie de numai şapte ani, ca şi Mihai Viteazul, scurtă, dar glorioasă), Cluj (1872, cea cu predare exclusiv în limba maghiară, şi 1919, cea românească), Timişoara (1962).

Decidenţii universitari craioveni au stabilit ca anul de înfiinţare să fie 1947, conform Legii 138/25 aprilie 1947, votată de Adunarea Deputaţilor la 5 aprilie 1947 şi aprobată cu majoritate de voturi (150 pentru, 3 contra). Preşedinte al Adunării Deputaţilor a fost M. Sadoveanu, ministrul Educaţiei Naţionale a fost Ştefan Voitec, iar al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu. Mihai, regele României, a propulgat-o la 21 aprilie 1947. Acelaşi rege a semnat şi Decretul regal 21 34/nov. 1944, prin care li se interzicea întoarcerea în ţară a scriitorilor diplomaţi (Eliade, Cioran, Şt. Baciu, A. Cotruş, C.V. Gheorghiu etc.), iar la 16 iunie 1989 a semnat Declaraţia de la Budapesta, conform căreia „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate”, iar „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat.

Marius Tupan

Destinul postum al operei literare a lui Marius Tupan face parte din fenomenul, parţial justificat, al conului de umbră. După trecerea la cele veşnice a unei persoane/personalităţi, creaţia acesteia este uitată, mai ales dacă familia sau urmaşii nu se străduiesc pentru valorificarea ei, pentru menţinerea în actualitate dacă au şi posibilităţi financiare. Puţine cazuri cunosc, cel puţin din literatură, când scriitorii odată în vogă, mai ales cei care aveau şi funcţii administrative (redactori şefi, directori de reviste etc.), au trecut în uitare. Cine se mai ocupă azi de actualizarea lui N. Velea, Ioan Alexandru? La polul opus, îi menţionăm pe Mariana Brăiescu pentru valorificarea creaţiei lui Artur Silvestri şi, mai ales, Ana Maria, Andrei şi Carmen Păunescu pentru menţinerea în centrul opiniei publice a personalităţii ilustrului lor tată şi soţ.