Veşnicul de pomenire, Grigore Vieru

Grigore Vieru face parte din Şcoala Basarabeană. Asemenea Şcolii Ardelene, care a cultivat cultura şi civilizaţia latină şi cultul pentru valorile autentice, netezând calea unirii Transilvaniei cu Ţara, Şcoala Basarabeană (avându-şi corifei pe Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Leonida Lari, D. Matcovschi, Anatol Codru, Emil Loteanu, Eugen Doga etc., dar şi pe bucovineanul Vasile Tărâţeanu) a dovedit, prin propria creaţie, că avem, cum spusese anterior Al. Mateevici, o singură cultură, o singură limbă, un singur popor. Ambele şcoli au demonstrat rolul intelectualului în cunoaşterea, cultivarea şi apărarea identităţii naţionale. „L-am cunoscut” prin Ioan Alexandru şi Marin Sorescu. Apoi „l-am văzut” în biroul lui Mihai Ungheanu de la „Luceafărul”, într-un panou cu alţi scriitori basarabeni (pe acel perete trebuia să existe portretul şefului statului român).

Centenarul Reîntregirii - Maria, regina naționalistă

În reputata revistă lunară „Curtea de la Argeș”, fondată în 2010, academicianul-scriitor Gh. Păun (urmașul lui Ion Barbu) a inaugurat o rublică, „Lacrima Anei” (studii, poezii culte și populare dedicate Anei lui Manole), materialele fiind antologate în cartea omonimă tipărită în 2019. În „nota editorială”, acad. Gh. Păun incită la vaste comentarii: „Mai în glumă mai în serios, am mai spus/scris că Ana ține zidurile Mănăstirii Argeșului pe umeri, dar Manole primește laudele, el este «meșterul valah cu nume de fântână» (Labiș), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei”. Provocat de acest scurt, dar incisiv comentariu, am dezvoltat ideea (vezi art. „Lacrima Anei”, în vol. Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, vol. VII, Craiova, Sitech, 2021, p. 96-101), sugerând/demonstrând că în Istorie, femeia a fost nevoită să fie tratată pe plan secund, să fie vinovată fără vină, cum e cazul Evei lui Adam sau să suporte atacuri misogine (Nietzsche recomanda „ținerea în lesă a femeii”; Schopenhauer: „femia trebuie să asculte”, iar pentru Hegel, femeile „nu sunt făcute pentru activități ce necesită o facultate universală”). Istoria fiind făcută, în general, de bărbați, femeia nu a avut parte de un tratament echitabil. Chiar și în istoria românilor, prea puțin ( sau deloc) s-a scris de rolul esențial jucat pe scena istoriei naționale de Ana Ipătescu, Maria Grant (Maria C.A. Rosetti), Maria Simonis (în cazul Revoluției pașoptiste), sau chiar de rolul decisiv, determinant al Cocuței Conachi (fiica boierului-poet Constantin Conachi și soția caimacamului Vogoride) în realizarea Unirii Principatelor Române. În această ilustră descendență o putem așeza, cu asupra de măsură, pe regina Maria, fără a ierarhiza meritele celorlalte femei de toată isprava.