Emil Manu și Urmuz

Anii 2022 și 2023 au însemnat / înseamă și două centenare ale unor scriitori de importanță deosebită: Emil Manu și Urmuz. Poetul, prozatorul, criticul și istoricul literar Emil Manu s-a născut acum un veac, la 9 octombrie 1922, în satul mehedințean Manu, comuna Izvorălu (azi comuna Tâmna), în familia Ioana și Ion Cismărescu, țărani înstăriți. Și-a luat pseudonimul literar de la numele satului natal, unde urmează cursurile școlii primare (1929-1934), le continuă la celebrul liceu „Traian” din Turnu Severin (1934-1942) și le definitivează la Facultatea de Litere și Filosofie, în paralel cu Facultatea de Drept din București (1942-1946), beneficiind de profesori celebri: G. Călinescu, Tudor Vianu, Mircea Florian, M. Ralea, I. Petrovici, D. Gusti. Aici își susține licența cu tema, Ideea de criză în cultura europeană (în 1946), sub conducerea științifică a lui Tudor Vianu. Student fiind este mobilizat, la 8 august 1944, la Școala de ofițeri de rezervă și participă la luptele de la Păuliș, unde este rănit, decorat, dar și arestat politic. Doctoratul îl susține abia în 1973 (datorită detenției politice) cu teza Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc, sub conducerea lui Ovidiu Papadima. După absolvirea studiilor universitare, este profesor la Gimnaziul unic și la Școala medie elementară de meserii (1947-1952), ambele din Baia de Aramă, apoi se transferă la Corcova și Turnu Severin (1953-1954).

„Doamne, românește-i pe români!”

Sub această deviză, spusă de Alexandra Păunescu-Șerban la numai patru ani, fiica Anei Maria Păunescu și, implicit, nepoata Poetului sărbătorit, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional „Adrian Păunescu”, desfășurat la Craiova și Bârca, între 1-3 decembrie 2022, trei zile încărcate de evenimente, continuate cu a patra zi (4 decembrie), cu lansarea cărții de poezie, Toate poeziile pe care nu ți le-am scris a Anei Maria Păunescu Este locul să medităm despre rolul și rostul oricărui festival, fie el al usturoiului sau cârnațiului de Pleșcoi sau un festival cultural. Festivalul devine o instituție atunci când își propune și, mai ales, dacă reușește să promoveze o personalitate marcantă de-a ta, care s-a impus și impus cultura română în universalitate.

Al. Grama și Macedonski - detractorii lui Eminescu?

Dicționarele limbii române definesc detractorul ca defăimător, ponegritor, calomniator, bârfitor, adică acea persoană care diminuează calitățile altei persoane până la anulare, desființare. Limba și cultura română înregistrează și astfel de persoane, îndreptățindu-l pe acad. D.R.Popescu să constate că „n-ar fi lipsit de interes să avem măcar o scurtă istorie care să poarte titlul aproximativ: «Contestația în literatura română»”, întrucât „de cazuri celebre, slavă Domnului, nu ducem lipsă”, astfel încât „n-a fost aproape niciun clasic român care să nu fi fost tras de mustrăți de tot felul de terchea-berchea” . Nu s-a făcut (încă) o istorie a calomniatorilor, dar „românul absolut” (Petre Țuțea) a beneficiat de această listă. Între alții, Alexandru Dobrescu s-a ocupat de detractorii lui Eminescu, iar recent Constantin Cubleșan de cei care l-au defăimat . Cap de listă este canonicul blăjan Alexandru Grama, care „a fondat” o galaxie „plină de întuneric”, ca să folosim sintagma exactă a lui D.R. Popescu, Eminescu devenind în concepția acestui canonic „un fel de primejdie pentru toți românii, o pacoste, un jug” . Într-un aprofundat studiu, Dumitru Radu Popescu – Istoria absurdoidă, Theodor Codreanu (proaspăt membru al Academiei de Științe din Chișinău) readuce în discuție eseul autorului Leului albastru „Galaxia Grama”, care a făcut carieră în cultura română, înșirând inepții contestatarilor eminescieni, de la Al. Grama până la „dilematicii”, care semnează în revista „Dilema” (nr. 265/1998), identificați în „corul morilor de vânt”, ca să cităm titlul cărții lui D.R. Popescu, apărută la Focșani, în 2015.