Centenarul Războiului pentru Reîntregirea ţării

Intrarea României în Primul Război Mondial şi alegerea parteneriatului său strategico-militar au fost momente delicate şi decisive, într-o situaţie – limită, în care clasa politică de atunci, regele Ferdinand şi regina Maria, au decis destinul poporului român, prin crearea adevăratei Românii, la 1 decembrie 1918. „România nu cere în fond – spunea prim-ministrul Ion I.C. Brătianu – decât o restitutio în integrum, ea nu are ambiţia cuceririlor aiurea. România se ridica doar pentru a elibera pe fraţii ei care din todeauna au fost uniţi prin cele mai strânse legături [...] Pentru viitoarea pace a Europei, pentru stabilirea noii ordini, trebuie ca principiul naţionalităţilor să triumfe pentru toate statele europene în cauză, inclusiv pentru România”. Căci, completa savantul N. Iorga, „noi n-am luat nimănui nimic. Suntem singurul popor din lume, poate, căruia nu i se poate spune că a luat ceva dincolo de dreptul său”.

La susţinerea războiului, care avea ca finalitate reîntregirea ţării în hotarele sale fireşti, au contribuit, alături de clasa politică decidentă, marii intelectuali ai ţării, „generaţia sacrificată”(Nae Ionescu, Goga, Blaga, Crainic, Şeicaru, Cezar Petrescu, Bucuţa, Tudor Vianu, V.I. Popa, I.M. Sadoveanu, Ralea, Camil Petrescu etc.) cum a numit-o Mircea Vulcănescu.

Pavel Ţugui enumără între intelectualii români pe „cei oameni clar-văzători care prin fapte memorabile au făurit istoria României reîntregite”, prin mobilizare / încorporare în armata română, care au luptat pe front (Dan Barbilian, D. Botez, D. Ciurezu, N.M. Condeescu, V. Eftimiu, Onisifor Ghibu, M. Jora, A. Kiriţescu, E. Lovinescu, A. Maniu, Gib. I. Mihăiescu, I. Minulescu, D. Murăraşu, Basil Munteanu, Gr. Nandriş, Perpessicius, I. Pillat, N.I. Popa, Al. Rosetti, I.Rusu Şirianu, H. Stahl, O. Tăslăoanu, G. Topârceanu, Al. O. Teodoreanu, I. Teodoreanu, Urmuz, V. Voiculescu, I. Valerian, V. Madgearu, G.M. Zamfirescu, Petre Andrei, L. Grigorescu, D. Bagdasar, H. Hulubei, O. Mayer, M. Djuvara, Vl. Streinu, M. Sorbu, N. Vulovici, Tr. Bratu, Victor Slăvescu, I. Jalea, Mircea Florian etc.), medicii din spitalele din spatele frontului (C.I. Parhon, M. Ciucă, Danile Danielopol, N. Hortolomei, Victor Popilian, Fr. Rainer. I.I. Cantacuzino, Hortensia Papadat-Bengescu – ca infermieră voluntară, asemenea Reginei Maria). Alţi intelectuali au susţinut cu convingere deciziile politice ale guvernanţilor (G. Enescu, B. Ştefănescu, N. Iorga, M. Sadoveanu, O. Goga, N. Titulescu etc.). Aceşti creatori de valori, cum i-a numit Mircea Eliade, „tocmai ei sunt aleşii prin care o istorie creşte, prin care ţara merge mai departe sau decade până la nefiinţă” şi pentru toţi aceşti intelectuali exemplari „aniversarea centenară trebuie să-i cuprindă într-un pilduitor memento” .

Într-o broşură de numai 24 p., devenită bibliofilă prin raritatea ei, aflată în biblioteca istoricului Dinică Ciobotea, intitulată sugestiv Pentru neam. De ce România nu putea urma altă cale (Iaşi, Tipografia „Dacia” Petru Iliescu, 1918), autorul anonim, de fapt Guvernul României explică argumentele şi condiţiile guvernului român în alegerea taberei combatanţilor, în situaţia creată de revoluţia bolşevică de la Moscova: „Pentru ţările însă cari aveau un ideal naţional de îndeplinit, cari nu au ajuns îmcă la realizarea unităţei lor etnice, a rămâne neutre însemna a renunţa la orice viitor şi a proclama abdicarea de la toate aspiraţiile lor naţionale”, astfel încât „precum sângele lui Tudor Vladimirescu, precum exilul celor cari la’48 au dat poporului nostru putinţă să se trezească la o viaţă nouă şi să puie temelie regatului neatârnat de azi, tot astfel şi sacrificiile generaţiei actuale vor aşeza în chip neîndoielnic, în mijlocul marilor prefaceri de azi, temelia definitivă şi neclintită a unităţii naţionale a întregului neam românesc” Cât adevăr şi premoniţie!

⃰   ⃰ 

⃰

Craiova şi Doljul şi-a onorat cartea de vizită prin organizarea, în zilele de 9-10 noiembrie 2016, a unor manifestări cultural-ştiinţifice şi militar-religioase consacrate celor 100 de ani de la compania din 1916 a Războiului de întregire a neamului românesc, organizatorii instituţionali fiind Consiliul Judeţean, Prefectura, Mitropolia, Brigada 2 Infanterie Rovine, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Societatea de Ştiinţe Istorice şi Primăria Robăneşti, iar iniţiatorul şi organizatorii de facto au fost istoricii Ionel Turcin, şi Constanţiu Dinulescu, generalul (r) I. Pâlşoiu.

La Centrul Militar Craiova s-a desfăşurat simpozionul ştiinţific dedicat acestui eveniment, susţinut de I. Pâlşoiu, Mihai E. Ionescu, Petre Otu, Constanţiu Dinulescu, I. Turcin, s-a acordat o plachetă comemorativă, iar grupul „Generaţia Folk”, condus de Mădălina Amon, a susţinut un emoţionant spectacol muzical omagial. Cu acest prilej, a fost lansată cartea, special tipărită pentru acest eveniment centenar Şarjele cavaleriei române – acte de identitate a poporului român (Craiova, Editura Aius, 2016), elaborată de prof. Ionel Turcin ( care s-a consacrat, prin lucrări de ţinută ştiinţifică, istoriei militare), gl.mr (r) prof. univ. dr. Ion Pâlşoiu şi conf. univ. dr. Constanţiu Dinulescu, de la Universitatea din Craiova. Au prezentat cartea, prof. N. Marinescu, directorul editurii, istoricul Dinică Ciobotea şi cei trei autori. La monumentul eroilor din comuna Robăneşti s-a desfăşurat un emoţionant ceremonial de depunere de coroane de flori, slujba de pomenire, cu mesaje de omagiere ale oficialităţilor.

Volumul lansat cu acest plilej, cu un titlu semnificativ, Şarjele cavaleriei române – acte de identitate a poporului român, întruneşte toate calităţile unei lucrări ştiinţifice, printr-o documentare aproape exhaustivă, o bogată şi necesară iconografie, cu note de subsol, anexe şi bibliografia aferentă, scrisă cu acribie şi pertinenţă, dar şi cu pasiune şi talent, fiind o contribuţie esenţială la cunoaşterea contribuţiei României la Primul Război Mondial pentru reîntregire, căci „istoria românilor s-a scris cu lacrimi şi sânge”, cum se intitulează prefaţa scrisă de Ionel Turcin.

Autorii prezintă, metodologic, situaţia politico-diplomatică şi militară a Europei în preajma războiului, reperele cronologice din dezbaterile Consiliilor de Coroană (din 21 iulie / 3 august 1914 şi 14/17 august 1916) privind ieşirea din neutralitate şi participarea la război, rolul regelui Ferdinand, dar mai ales a reginei Maria („cu surâs şi inimă de aur”) la determinarea participării României alături de Antanta, la recunoaşterea internaţională a reîntregirii ţării.

Aprecieri elogioase sunt aduse cavaleriei române „regina curajului şi temerităţii extreme în campania anului 1916”, o armă nobilă în care „călăreţ şi cal se contopesc într-o singură fiinţă, într-un avânt fantastic, inegalabil, un iureş nebun, sublim”, dovadă peremptorie a omagierii calului de către călăreţ, aşa cum reiese dintr-o poezie populară: „Doamne, dacă-mi eşti prieten, / Cum susţii în gura mare, / Moaie-ţi tocul în cerneală / Şi-nainte de culcare / Dă-i în scris poruncă morţii, / Când şi-o ascuţi pumnalul / Să-l înfingă-n mine, Doamne / Şi să-mi lase’n viaţă calul!”.

Sunt descrise, cu obiectivitate, dar şi cu fior patriotic, celebrele şarje de la: „Breţcu – Poiana Sărată – Oituz (28-29 sept. / 11-12 oct. 1916), Cicârci (azi Sibioara) din jud. Constanţa ( 10/23 nov. 1916), Roşiorii de Vede (13/26 nov. 1916), Robăneşti – Lăcriţa- Pârşani din Dolj (10/23 nov. 1916), Prunaru, Teleorman (15/28 nov. 1916). Autorii aduc pioase omagii Eroului Necunoscut, dar şi comandanţilor armatei române intraţi în legendă (Al. Averescu, C. Prezan, Eremia Grigorescu, David Prapoargescu, I. Dragalina, Radu Ionescu-Galaţi etc.), un capitol consacrându-l „glorificării ostaşilor români care şi-au dat viaţa pentru patrie” prin înlăturarea de „altare ale recunoştinţei”, „locuri şi monumente sacre”.

Alte fapte istorice, mai puţin cunoscute sunt aduse în actualitate. De pildă, împăratul german Wilhelm al II-lea a trimis, spre a pedespi România, generali faimoşi. Însuşi fratele regelui Ferdinand, Wilhelm de Hohenzollern, sosind la Craiova cu trupele germane, la 8 noiembrie 1916, a ameninţat populaţia „Micii Valahii”, printr-o proclamaţie: „Am venit să pedepsim România, nu însă pe români; să pedepsim pe acela care a trădat casa, familia şi ţara şi şi-a călcat cuvântul de onoare. Am venit să pedepsim şi pe aceia care şi-au trădat şi şi-au vândut ţara”. Trădători în opinia sa sunt cei care-şi doresc reîntregirea ţării. Istoria şi-a urmat cursul: la 1 Decembrie, România s-a reîntregit; Casa de Hohenzollern a pedepsit însă Casa regală română prin luarea titlului nobiliar de Hohenzollern, regelui Ferdinand (pedepsindu-l astfel), regele şi regina Maria identificându-se cu idealurile poporului pe care l-au păstorit.

Cu atât de neînţeles a fost/este gestul fostului rege Mihai de a semna Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie 1989, conform căreia „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios”, iar „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomia culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat” . Din partea română au semnat, atunci, această declaraţie: Şt. Bălănescu, Mihnea Berindei,

Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea), M. Korne, I. Vianu, Dinu Zamfirescu, iar, ulterior, au semnat Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, E. Ionescu, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia . Din „vestita” noastră diaspora, vocea lui Ion Raţiu a fost distinctă: „Declaraţia a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. E pentru prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc”.

Jertfa „generaţiei sacrificate”, care a dus la făurirea statului naţional unitar român a fost, astfel, pângărită. Pângărită chiar şi în zilele noastre. Printr-un elan „revoluţionar”, emoţional, un grup de consilieri locali ai Bucureştiului au propus înlocuirea staţiilor de metrou „Independenţa” şi „Mărăşeşti” (amintind de Războiul de Independenţă din 1877 şi de Primul Război Mondial) cu numele localului „Colectiv” (ce aminteşte de colectivizarea bolşevică a ţării). Ne (mai) respectăm noi trecutul şi pe cei care s-au jertfit pentru ei?!

* *

*

Ne amintim deseori de morţii din ţară, dar uităm cu desăvârşire să-i comemorăm pe cei îngropaţi în pământ străin, după ce au fost luaţi prizonieri. De pildă, din Primul Război Mondial au fost luaţi prizonieri români, duşi în lagăre în provinciile Alsacia şi Lorena, pe atunci în componenţa Germaniei, unde au îndurat îngrozitoare condiţii de trai, premergătoare, în opinia unor martori ai vremii, lagărelor naziste. În Franţa, în cele 46 locuri de înhumare, sunt 2.746 militari români: la Dieuze (947), Haguenau (472), Soultzmatt (680), Labry (256), Sarrebourg (224), Maubenge (80). Istoricii Jean Nouzille şi Jean-Yves Conrad, au studiat, între alţii, drama prizonierilor români din Primul Război Mondial, care au cunoscut foamea, privaţiunile, torturile şi vremea aspră. Regele Ferdinand şi regina Maria i-au omagiat, printr-o vizită la 9 aprilie 1924, însoţit de I.G. Duca şi gen. Berthelot, la Soultzmatt, unde regina noastră are şi un bust, făcut de Oscar Hahn.

După 1989, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, reînfiinţată şi condusă de acad. Victor Crăciun, a omagiat şi omagiază anual, cu pioşenie, pe aceşti români care-şi dorm somnul de veci departe de ţară. Împreună cu oficialităţile locale, cu preoţii catolici şi ortodocşi împreună, se desfăşoară slujbe religioase la mormintele eroilor români din Franţa. La Dieuze, unde sunt majoritatea prizonierilor români eroi, Victor Crăciun a înfiinţat Centrul Internaţional Cultural „C. Brâncuşi”, unde a fost dezvelit primul bust al genialului sculptor de la Hobiţa din afara graniţelor ţării (Chişinău fiind în graniţele tradiţionale, fireşti), opera sculptoriţei Miliţa Petraşcu, bust aşezat pe un soclu realizat de sculptorul român stabilit în Franţa, Remus Botar-Botaro (lui aparţinând şi monumentul funerar din cimitirul din Dieuze). C. Brâncuşi este şi realizatorul Ansamblului de la Tg. Jiu (Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii), capodopere universale dedicate eroilor primului Război Mondial. Este motivul pentru care primarul oraşului Dieuze, Fernnad Larmant, deputat şi în Parlamentul regiunii, i-a conferit lui Victor Crăciun medalia de onoare a oraşului.

Un omagiu sincer, inscripţionat pe monumentul din Cimitirul eroilor din Dieuze, a transmis şi renumita poetă Elena Văcărescu: „D’al vostru vis eroic / Ştiindu-vă români / Dormiţi vegheaţi de Franţa /Dormiţi soldaţi români!”.

Eroii martiri ai Războiului pentru întregirea ţării nu trebuie uitaţi nicicând.

Tudor Nedelcea