Biserica „Sfântul Dumitru” este cea mai veche biserică de piatră din Craiova, fiind considerată „actul de stare civilă atât al bisericii, cât şi al Craiovei” (Aug. Pesseacov). Vechimea ei încă n- a fost stabilită cu exactitate de specialişti. Se crede că, iniţial, a fost o ctitorie a banului Barbu Craiovescu, proprietarul moşiei Craioveşti înainte de 1500, de aici provenind numele de „Băneasa” din vechile hrisoave. Din noiembrie 1645, este atestată ca „Biserica domnească ot Craiova”, prin faptul că familia Craioveştilor a dat mai mulţi domnitori: Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1665), Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Cert este că Matei Basarab şi soţia sa, Elina, zideşte, în 1651, această „sfântă besearecă şi s-a făcut din temelie de iznov”, cuvântul slavon însemnând din nou, a doua oară. Biserica este construită pe moşia strămoşilor săi „moşie den strămoşie”, în stilul bizantin, întrerupând, astfel, stilul tradiţional atonit. Interiorul are formă dreptunghiulară, cu trei despărţituri prin două şiruri de stâlpi: altarul, proscomidia şi diaconiconul. Bolţile despărţiturii centrale şi cele laterale simbolizează forma crucii greceşti tradiţionale. Exteriorul a fost executat tot după stilul bizantin, cu pături de tencuială, alternând arhitectural cu straturi de cărămidă aparentă şi două rânduri de arcade cu acoperişul din şindrilă, cu o clopotniţă masivă, aşezată chiar în stradă, pe unde intrau enoriaşii.
În 1690, boierul Petre Obedeanu repară zidul exterior şi acoperişul, iar fiul său, Constantin Obedeanu, o repară din nou, în 1724, aşezând „pietre şi fiară” la ferestrele exterioare, o „înfrumuseţează cu zugrăveală”, reparaţii consemnate cu penelul pe zidul din vechea biserică. În 1775, biserica are nevoie de alte reparaţii şi zugrăveală, plătite de alt boier oltean, Constantin Argetoianu, căsătorit cu Maria, fiica lui Manolache Russet.
Deşi la acea vreme Craiova n-avea episcopie (Episcopia fiinţând la Rm. Vâlcea), domnitorul Grigore II Ghica dă un hrisov, la 3 mai 1750, prin care Episcopia Râmnicului (episcop Grigore Socoteanu) ia în stăpânire Casele Băniei din jurul Bisericii „Sf. Dumitru”, pentru că „neavând Episcopia case în Craiova, are mare zăticnire, când îi este a merge la Craiova”, precum şi „biserica de piatră unde se cinsteşte Sf. Mucenic Dimitrie”. Astfel, biserica craioveană devine metoc al Episcopiei Râmnicului. Domnitorul Ştefan Mihai Racoviţă întăreşte, în 1761, statutul de metoh, condiţionând ca aici să fie „dascăl românesc pentru învăţătura celor streini şi a copiilor săraci”.
În urma cutremurului din 1839, zidul de la altar a crăpat, din turlă au căzut cărămizi, astfel încât Biserica este închisă în 1849.
În 1861, scriitorul Cezar Bolliac, în urma unei vizite la faţa locului, raportează Ministerului Cultelor starea jalnică a mănăstirii şi cere un arhitect pentru întocmirea unui proiect de reparaţii „ căci aricât ar costa această reparaţie, tot n-ar fi mult. A repara această biserică, care reprezintă o epocă atât de adâncită în vechime şi care atestă o civilizaţiune naţională în acea epocă, face mai mult decât a zidi din nou zece biserici de mâini nedibace, fără stil şi fără artă şi care să nu însemne nimic”. În urma acestui raport, se face doar o mică reparaţie, prin legarea bisericii cu un brâu de fier.
Următorul ctitor al acestui lăcaş sfânt este domnitorul Carol I. Acesta, încă din 1861, face o vizită în Franţa lui Napoleon al III-lea, pentru cunoaşterea arhitecturii medievale şi religioase. Are drept ghid pe arhitectul Viollet le Duc, cunoscut ca celebru restaurator de biserici şi castele. Ajungând principe, apoi rege al României, Carol I apelează, pentru reconstrucţia unor edificii patrimoniale româneşti, la specialiştii francezi, în speţă la arhitectul Lecomte du Nouy (elevul lui Viollet le Duc). Acesta vine în ţară şi timp de 30 de ani, începând din 1875, restaurează bisericile de la Curtea de Argeş, Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae din Iaşi, Sfântul Dumitru şi Sfânta Treime din Craiova.
La 12 octombrie 1889 se pune piatra de temelie a noii Biserici „Sf. Dumitru”, Lecomte du Nouy dărâmând complet vechea biserică aflată în paragină, reconstruind-o
după planurile sale arhitecturale. Pictura este executată de francezii E. Mempiot, B. Boriés, S. Munkedal, de românul S. Constantinescu, catapeteasma fiind executată, ulterior, în 1933, de cunoscutul artist gorjean Iosif Keber.
După opinia ing. A.Vincenz din Craiova, „biserica nouă nu este o reconstrucţie absolut fidelă şi o imitaţie servilă a bisericii din 1652. Dispoziţia interioară cât şi dimensiunile sunt aceleaşi. Însă, pe când vechea biserică avea trei turle egale, la acea nouă, cupola Pantocratorului domină, ca mărime, cele două cupole ale pronausului. Acoperişul drept al turlelor a fost înlocuit cu altul în linii ondulate şi s-a suprimat straşina de lemn, revenindu-se la moda bizantină. Dispoziţia arcadelor oarbe în exterior este schimbată, de asemenea, în parte şi forma tindei. Cu material, la clădirea nouă s-a întrebuinţat piatra în locul porţiunilor tencuite; s-a menţinut însă alternarea rândurilor de cărămidă aparentă. Învelitoarea veche de şindrilă a fost înlocuită cu învelitoare trainică de aramă. Judecată în total, biserica nouă are, desigur, un caracter, schimbat faţă de vechea clădire; ea este însă, fără îndoială, monumentul cel mai de seamă al oraşului şi podoaba lui de frunte”.
Un inestimabil document istoric este actul de fundaţie al Bisericii ”Sf.Dumitru”:
„Timpurile lungi şi grele ce au trecut peste Ţeara noastră Românească au atins şi acest Lăcaş, fundat întâia oară din timpuri străvechi de către pioşii urmaşi din ilustra familie a Basarabilor, care au lăsat în urma lor şi acest templu ca o trainică şi fericită amintire de simţăminte creştine şi de iubire de lucrări măreţe şi nepieritoare.
La 1651, un alt urmaş al neamului basarabesc, prea piosul, bunul român şi victoriosul domn Matei Basarab şi soţia sa Doamna Elina, restaurară din temelie această sântă şi măreaţă biserică, care până acum patruzeci de ani putu servi cultului nostru creştinesc şi poporaţii craiovene.
De atunci, căzu tot mereu în ruină, până ce în timpurile noastre de glorie şi de redeşteptare, Maiestatea Sa, Regele Carol I, în marea-i dorinţă de a restaura monumentele străbune, martore existente a bătrânei noastre istorii, voii ca şi această veche şi monumentală biserică să fie din nou şi din fundament ridicată cu cheltuială statului, mai falnică şi mai avută ca în trecutul ei.
Deci, astăzi, anul de graţie una mie opt sute optzeci şi nouă, ziua joi, douăsprezece octombrie, ca o urmare a voinţei regale şi cu ajutorul celui Atotputernic, s-a pus piatra fundamentală a acestei sânte biserici, cu hramul Sântului Dimitrie”.
Printre semnatari, alături de regele Carol I şi Regina Elisabeta (Carmen Sylva, ca pseudonim literar), de prinţul Ferdinand, actul de fundaţiune este semnat de :Lascăr Catargiu ( craiovean, preşedintele Consiliului de Miniştri), C.Boeru (prefect de Dolj), N.Economu (primarul Craiovei), de alţi oameni politici locali: G. Caleţeanu , Petre Chiţu, I. Urdăreanu, C. Mitescu, A. Brăiloiu, Aug. Pesseacov, Ulise Boldescu, M. Săulescu, Petrache Cernătescu etc. Printre semnatari figurează şi arhitectul francez André Lecomte du Nouy.
Finalizarea acestui grandios edificiu religios durează ani buni : în 1933 este pusă pardoseala, adus mobilierul şi catapeteasma, astfel încât la 29 octombrie 1933 Biserica „Sf. Dumitru” este sfinţită de un sobor de preoţi, în frunte cu Episcopul Vartolomeu al Râmnicului.
La 7 noiembrie 1939, Biserica „Sf.Dumitru” devine catedrală mitropolitană, prin ridicarea Episcopiei Râmnicului la treapta de Mitropolie a Olteniei, ceea ce „însemna săvârşirea unei dreptăţi istorice [...], consacrarea marei vrednicii a poporului oltean [...]. Şi era şi o încoronare a frunţii mândrei Oltenii, care a fost vatră de vejnic românism şi altar de curată credinţă creştină”, cum afirma primul mitropolit al Olteniei, Nifon Criveanu.
Alţi mari mitropoliţi, de vrednică pomenire, au slujit la această Sfântă Catedrală Mitropolitană: Firmilian Marina, Teoctist Arăpaşu, Nestor Vornicescu, iar din 2000, I.P.S.Teofan Savu, urmat din 2008 de I.P.S. Irineu Popa.
Astfel, prin slujirea acestor înalţi prelaţi, Biserica „Sf. Dumitru” s-a impus nu numai în viaţa religioasă, dar şi în comunitatea locală, ca o instituţie vie, lucrătoare.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu