Există o legătură indestructibilă, uneori inexplicabilă, între o personalitate şi spaţiul în care s-a născut, matricea identitară. Garabet Ibrăileanu vorbea, în Spiritul critic în cultura românească (1909) de spiritul pragmatic şi politic al muntenilor faţă de pasivitatea şi scepticismul moldovenilor („în Muntenia vom găsi o legiune de patruzecioptişti; în Moldova o legiune de spirite critice şi de literatori”).
Constantin Protopescu este olteanul legat prin mii de fire sufleteşti de locurile natale: cătunul Olac din satul Valea Ursului, comuna mehedinţeană Tâmna (unde, odinioară, era o staţie de poştalion) şi Strehaia, unde s-a stabilit pentru tot restul vieţii şi pe care a onorat-o, prin profesoratul său de excepţie la noul liceu strehăian, care a dat ţării intelectuali autentici, şi căreia i-a întocmit monografia atât de necesară. N-a vrut să devină – la îndemnul acad. C.S. Nicolaescu-Plopşor – cercetător la nou înfiinţatul Centru al Academiei Române de la Craiova. A rămas la Strehaia, unde a practicat un profesorat după modelul lui Spiru Haret, la care şi-a adăugat cercetarea ştiinţifică a localităţii şi a împrejurimilor.