Ioan St. Lazăr, octogenarul

Mărturisind cu deplină sinceritate că „în întreaga mea viață am funcționat întru același principiu: «A fi izvor – a izvorî», transformând starea în faptă roditoare”, Ioan Șt. Lazăr s-a consacrat ca Un faber în cultura română, cum intitulează cartea-i dedicată de Ion Soare și Gheorghe Deaconu, apărută în editura vâlceană „Fântâna lui Manole”, în 2013, la șapte decenii de viață. I-au fost trasate cu acel prilej „repere pe drumul devenirii”, i-a fost remarcată „politețea creatoare”, adică etnologul (cercetătorul culturii populare: folclor, etnografie, artă populară), scriitorul (poetul, teoreticianul, criticul și istoricul literar), eseistul, publicistul, editorul (redactorul de cărți, îngrijitorul de ediții, coordonatorul de volume; fondatorul și conducătorul de publicații), animatorul și îndrumătorul vieții creației artistice-populare și culte (instructorul metodist pentru arta de amatori, mentorul tinerilor creatori), managerul cultural (conducătorul de instituții, liderul unor structuri organizatorice; inițiatorul, coordonatorul și realizatorul de programe culturale), educatorul (profesorul de liceu, universitarul, pedagogul cultural).

Așadar, o apreciere științifică a activității pe mai multe planuri ale lui Ioan Șt. Lazăr, argumentată cu bibliografierea operei sale, texte alese din varii domenii de activitate, referințele critice, autografe dedicate, mărturii și evocări, biografie ilustrată, volum complex, pertinent și obiectiv, prefațat de Eugen Negrici și Nicolae Constantinescu, două personalități marcante ale culturii românești contemporane.

Ion Șt. Lazăr s-a născut la 1 noiembrie 1943 la Giurgiu (al treilea copil din cei șase ai familiei Anica și Ștefan Lazăr), unde urmeaă școala elementară și liceul. La București, absolvă Facultatea de Limba și Literatura română, bucurându-se de profesori renumiți (Al.Rosetti, M. Pop, J. Byck, Mioara Avram, Paul Cornea, I. Coteanu, Ov. Drimba, D. Micu, G. Munteanu, Virgil Nemoianu, Dan Grigorescu, Mircea Martin, au audiind și cursurile lui Tudor Vianu și G. Călinescu. O parte din colegii săi au devenit personalități: Fl. Gheorghiu, Sabina Ispas, L.Ulici, Mircea Iorgulescu, Cornel Moraru, Roxana Sorescu, G. Mirea, Gh. Deaconu, G. Anca, D. Ivănuș etc. Ca student, participă la cenaclu „Luceafărul”, condus de E. Barbu, devine membru al Cenaclului de folclor, teorie literară și poetică și al Cercului literar al Facultății de Filologie. După un stagiu militar obligatoriu la Bacău (1966-1967), este încadrat profesor la Școala generală Viștea de Jos, jud. Brașov, care-i permite să intreprindă cercetări etnofolclorice în Țara Oltului și Țara Loviștei. Din 1 septembrie 1968 se transferă la Casa Creației Populare din Vâlcea, unde, împreună cu prietenul său și directorul instituției Gh. Deaconu, ajută substanțial la cunoașterea și promovarea valorilor culturale vâlcene.

Debutează publicistic în cotidianul vâlcean „Orizont” (1963), științific cu studiul Spiritualitatea românească în colindele populare (1968), și literar în „Tribuna” din Cluj (1973). Este cofondator și activist al Asociației Folcloriștilor Vâlceni (în 1969) se implică plenar în organizarea Concursului și Festivalului de Poezie Patriotică „N. Bălcescu”, al altor spectacole folclorice sau manifestări cultural-științifice, expoziții, culegeri sau antologii de folclor (Folclor din Țara Loviștei, Colinde laice, Cântecele Oltului, Arta populară din Vâlcea), organizează „Săptămâna literară vâlceană” (1972) cu participarea unor nume sonore: Dragoș Vrânceanu, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Fl. Mugur, I. Horea, Malvina Urșianu, Ana Blandiana, Mircea Martin etc.

Alte contribuții remarcabile: organizarea Festivalului artistic „La izvorul fermecat” (1973), cu participarea Zoei Dumitrescu-Bușulenga, Al. Oprea, E. Jebeleanu, Ioan Alexandru, Silvia Popovici etc., al Cercului Poeților Populari, al Cenaclului literar „Casa de sub pădure”, condus de Dragoș Vrânceanu, Târgul „Cocoșul de Hurez” etc. Din 1 septembrie 1975 este numit directorul Bibliotecii Județene Vâlcea, unde se remarcă prin realizări notabile: „Decada cărții românești”, „Drumul cărții vâlcene”, „Eminesciana”, „Oltul în conștiința românească”, „Rapsodia plaiului vâlcean”, „Poemele Patriei” etc. Printre invitații săi și ai instituției pe care o conduce consemnăm alte nume de referință națională sau europeană: Ov. Papadima, Dan Zamfirescu, Cornel Regman, Ioan Alexandru, I.D. Lăudat, Daniela Poenaru, G. Gibescu, N. Manolescu, Marin Sorescu, Al. Balaci, M. Pop, Edgar Papu, Amita Bhose, Ion Gheorghe, I. Rotaru, G. Țărnea, Doru Moțoc, I. Iuga, Sânziana Pop, Traian Herseni, N. Stoicescu, Gh. Bulgăr etc. După opt ani (în 1983) revine la Centrul Județean al Creației Populare, unde continuă, cu rezultate remarcabile, activitatea sa vocațională. În 1981 este admis la doctorat, din comisie făcând parte M. Pop, I.C. Chițimia, Al.I. Amzulescu, finalizat în 1988 cu teza Recurența în procesul creației populare (o introducere în gramatica toposurilor folclorice).

Din 1 aprilie 1988 deține temporar și funcția de director al Centrului Județean de Îndrumare a Creației Populare, funcție interioară până la revenirea directorului „tradițional”, Gh. Deaconu, în 1 aprilie 1990. După Revoluție, I.Șt. Lazăr revine în învățământ, întâi în cel liceal, preuniversitar, apoi în cel universitar în cadrul filialei vâlcene a Universității „Spiru Haret”. Activitatea omniprezentului Ion Șt. Lazăr în viața spirituală a Vâlcei și nu numai este, și după Revoluție, remarcabilă. Dacă pentru majoritatea pensionarilor, ieșirea la pensie înseană un hotar pentru odihnă („am muncit o viață, cum trebuie să mă hodinesc”), pentru Ion St. Lazăr implicarea în tot ce înseamnă creație și organizare culturală înseamnă vocație, ori vocația nu e pensionabilă.

Se dedică omagierii unor personalități românești marcante, pecum Antim Ivireanu (nume atribuit Bibliotecii Județene Vâlcea), Bartolomeu Valeriu Anania, Dragoș Vrânceanu, Gh. Dumitrescu-Bistrița, Anton Pann, M. Pop, IPS Gherasim, pr. D. Bălașa, înființează Centrul Național de Studii Medievale „Antim Ivireanu”, pus sub îndrumarea lui Eugen Negrici și a acad. Dan Horia Mazilu (care venea, în vacanța de vară, cu studenții filologiei bucureștene spre a cerceta cărți vechi de la Mănăstirea Cozia), Cercul interdisciplinar „M. Eminescu”, Forumul Cultural al Râmnicului etc.

Ion St. Lazăr este prezent cu studii consistente în numeroase reviste de specialitate sau în antologii, este autorul unor cărți bine primite de critica literară și de publicul cititor, precum Recurența în procesul creației populare (1988), Măistra – poem inspirat din visul patriarhului Brâncuși (1996), Sfântul Antim Ivireanu – „visterie de daruri” (1996), Vâlcea el fresco (2003), Călătorie de recunoaștere (2003), Mitologie și literatură comparată (2005), Teoria literaturii (2005), Sf. Antim Ivireanu – orator creștin (2005), Dioptricon (2009), Valeriu Anania – Icoana de început (2013), Tânărul Anania – „îngerul cu barbă (2014) etc. Numit director al Bibliotecii Județene Vâlcea, funcție pe care a îndeplinește cu onoare până la 1 noiembrie 1983, perioadă a directoratului său pe care a numit-o „drept cea mai dramatică din istoria acestei instituții, biblioteca fiind supusă la multe convulsii provenite și din afară, și din lăuntru”.

Pentru acoperirea acestei afirmații are în vedere păstrarea și ocrotirea fondului de carte patrimonială și uzuală după cele două mutări succesive ale instituției din 1981-1982, deschiderea bibliotecii către viața culturală, impunerea ei pe plan național, editarea de publicații specifice, gen „Scriitori vâlceni”, prin organizarea de simpozioane sau sesiuni științifice, precum „Drumul cărții vâlcene de-a lungul veacurilor”, „Eminescu”, „Legături istorice și culturale, de-a lungul timpului, între județele Vâlcea și Sibiu”, „Oltul în conștiința românească”, „Memoria Râmnicului”, „Hronic vâlcean” etc., la care au participat personalități marcante ale culturii și științei românești. În perioada directoratului său ne-am cunoscut și ne-am împrietenit din „prima”, aflându-ne pe aceleași unde profesionale și sentimentale, eu fiind directorul Bibliotecii Județene Dolj.

Pentru întâia dată în istoria bibliotecilor românești am făcut un schimb util de experiență profesională între cele două instituții de cultură, deplasându-ne, pe principiul reciprocității, unii la alții, cu personalul din toate sectoarele de activitate bibliotecară. S-au creat și legături umane firești între bibliotecari, care au dăinuit, ne-am împărtășit reciproc din experiența celuilalt, am vizitat obiective culturale și turistice din cele două muncipii și de pe traseul Rm. Vâlcea-Craiova. Ioan St. Lazăr a fost eliberat din funcție la 1 noiembrie 1983, pe nedrept, de un simplu activist de partid. În aproximativ aceeași perioadă, am fost eliberat și eu din funcție; doi prieteni cu destine similare. Dar, activitatea științifică și culturală a fiecăruia a continuat și după destituire, dovedind că vocația și profesionalismul înving birocrația și stângismul unor șefi netrebnici, cocoțați fără niciun merit în posturi înalte, fără o temeinică cultură, profesionalism sau bună credință.

Suntem în drept să ne întrebăm unde-i netrebnicul activist de partid care l-a destituit pe directorul-subordonat și unde-i azi (și-n posteritate) Ioan St. Lazăr, care a făcut lucruri plăcute lui Dumnezeu și semenilor săi, impunându-se, prin perseverență, muncă, seriozitate, profesionalism, ca o personalitate marcantă a vieții culturale și științifice românești la cumpăna celor două milenii. Și Ioan St. Lazăr nu și-a spus ultimul cuvânt. Amin!

Tudor Nedelcea