Blestemul aurului? Roșia Montană

„Toate lucrurile dacă se încep a spune din începutul său, mai lesne să înțeleg”, afirma bătrânul cronicar Miron Costin, pentru ca „să se știe ce au fost în vremi trecute, ce mai mult să hie de învățătură”. Astfel și noi, am cercetat „cu multă nevoință”, „ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dereptate”, cum mărturisește, ca o profesiune de credință, înaintașul său, Grigore Ureche. Am cercetat problema / problematica Roșiei Montana ca „să nu rămâie întru întunerecul neștiința” (Miron Costin) sau să fie manevrată / manipulată politic sau din punctul de vedere al intereselor financiare. Am apelat la marii și însemnații noștri cronicari moldoveni (și cronicari munteni aveau o gândire similară), pentru că ei erau conștienți că vor da seama tribunalului istoriei, ceea ce nu se întâmplă, din păcate, cu unii dintre contemporanii noștri, care consideră, de pildă, Transilvania „spațiu de complementaritate” (vezi Declarația de la Budapesta din iunie 1989) sau pe Eminescu („omul deplin al culturii românești”, în opinia lui C. Noica) „cadavrul din debara” care trebuie aruncat grabnic la ghena de gunoi, cum poruncesc ideologii „corectitudinii politice”. În ultima perioadă, Roșia Montana a devenit un subiect de interes major, național și internațional, cu opinii pro și contra, în care vinovații (reali sau morali) își strigă în gura mare nevinovăția.

În Biblie, Cartea Cărților, dar și în mentalul colectiv nu numai al românilor, aurul (și în sens larg, goana după bogăție) este ochiul diavolului, care aduce pismă, dihonie, încrâncenare. Câteva date istorice despre celebrul și prețiosul zăcământ din Munții Apuseni se impun. Roșia Montana este una dintre cele mai vechi așezări umane în care se exploatau metale prețioase, fiind atestată documentar în anul 131 d.H., sub numele Alburnus Maior. Exploatarea a început încă din timpul Imperiului Roman, din sec. II, care au săpat galerii, cu sclavi și coloniști, cu mijloace rudimentare (ciocan, daltă, târnăcop). Se zice că împăratul Cezar i-a oferit iubitei sale, Cleopatra, bijuterii din aur de aici, având în vedere calitatea / karatele aurului. La început de secol 20, localitatea se transformase într-un orășel cu personalitate (străzi pietruite și iluminate, teatru și cinematograf, sală de bal cu oglinzi venețiene, grădină de vară cu inevitabila fanfară, școli și biserici).

Precum în vestul sălbatic american, febra aurului din Apuseni a atras exploratori și explotări din Europa (maghiari, germani, slovaci, evrei), pe lângă românii din zonă. Naționalizarea din 1948 a afectat și exploatarea minieră Roșia Montana în plin avânt industrial pentru investitori, nu și pentru minerii simpli care-și duceau traiul din exploatarea aurului din micile galerii sau prin spălarea aurului în râu. Mineritul a devenit o afacere de stat inclus într-o economie socialistă centralizată și planificată. După 1989, mineritul de la Roșia Montana a avut de suferit, ca și alte sectoare ale industriei românești („morman de fiare”, zicea un fost prim ministru), iar micilor proprietari de mină, noul regim nu le-a oferit mai nimic. Astfel că „salvarea” a venit de la investitori străini, veniți cu grabnică poftă de îmbogățire în țara noastră ca-ntr-o colonie din lumea a treia. „Salvarea” s-a numit „Gabriel Resources”, a miliardarului creator de o „societate deschisă” doar pentru afacerile și profiturile lui. Prima instituție care a dezvăluit scopul și mijloacele mârșave de exploatare a metalelor prețioase de la Roșia Montana a fost Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, reînființată în 1990 de acad. Victor Crăciun, care a organizat, începând cu 1993, Congresele Spiritualității Românești, conduse de Adrian Păunescu și, ulterior de Victor Crăciun. După pertinente dezbateri privitoare la problematica românilor de pretutindeni (istorie, cultură, spiritualitate, limbă etc.), fiecare congres se încheia cu o Declarație, Rezoluție și un Apel.

La al optulea Congres al Spiritualității Românești (Alba Iulia, 8-10 octombrie 2004), s-a pus problema înstrăinării drepturilor constituționale asupra zăcămintelor complexe din Munții Apuseni și a patrimoniului național. După intonarea Imnului de Stat al României, a Imnului Congresului (versuri Adrian Păunescu), a binecuvântării P.F. Teoctist, din prezidiu s-a ridicat Ioan de Hondol, care a denunțat dur proiectul de exploatare prezentat într-o broșură de propagandă a autorităților locale ca o mare realizare. Președintele Congresului, Adrian Păunescu, a întrerupt Congresul, a obligat autoritățile locale să pună la dispoziția participanților autocare pentru a merge la Roșia Montană.

Ce-am văzut acolo e greu de povestit fără să nu-ți treacă lacrimile, auzindu-l pe inginerul șef al minerilor cu dezvăluiri cutremurătoare (un ministru în funcție a primit un milion de euro doar pentru o aprobare provizorie din mai până în septembrie, minerii locali n-au primit nicio despăgubire după naționalizarea din 1948 și au fost păcăliți să/se strămute, folosirea cianurei este nocivă pentru întreaga planetă etc.). La acest Congres, după prezentarea mesajelor președintelui României, Ion Iliescu, a primului ministru, Adrian Năstase, au intervenit: acad. Eugen Simion (președintele Academiei Române), acad. Răzvan Theodorescu (ministrul Culturii și Cultelor), academicienii Victor Crăciun, Eugen Doga, Eugen Grebnicov, Mihai Cimpoi, Vasile Tărățeanu, alte personalități: Ion Brad, Raoul Șorban, Ioana Ungureanu, Elena Dimitriu, Anatol Codru, St. Breiller, Radu Vodă, N. Popa, Avram Crăciun, Cornelia Salvan etc. Cu acest prilej, Congresul a emis un Comunicat privind problema Roșia Montană, tramsmis mass-mediei naționale și internaționale: „De aproape un deceniu, Roșia Montană și problema bogățiilor Munților Apuseni sunt probleme fundamentale ale conștiinței naționale și ale viitorului economic al României. Chestiunea a fost analizată și sintetizată în documente elaborate și susținute cu responsabilitate de Academia Română, Academia de Științe Economice-București, Comisia Națională de Geografie a Populației, institute academice de specialitate, în dezbateri intervenind și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Luând act de documentele elaborate și făcând o sinteză a opiniilor specialiștilor în domeniu, Congresul Spiritualității Românești se asociază cererii exprimate de sistare imediată a lucrărilor începute la acest obiectiv economic, ecologic, social, dar și strategic al României și propune organizarea neîntârziată, în această iarnă a unei conferințe științifice internaționale, multidisciplinare, pro și contra, ale cărei concluzii să stea la baza hotărârii comune a Parlamentului și Guvernului României privind bogățiile Munților Apuseni și soarta lor, în perspectiva viitorului mai apropiat, dar și îndepărtat al României. Congresul Spiritualității Românești își oferă sprijinul în găsirea soluțiilor privind viitorul acestei zone a României”. Problematica Roșiei Montană a stat mereu în preocupările Congresului și iată , la al paisprezecelea Congres al Spiritualității Românești (Alba Iulia, 28 noiembrie-2 decembrie 2010) a fost aprobat următorul: APEL Readucem în atenția organelor decidente ale Administrației Române, faptul că la Roșia Montană, prin diferite metode, compania „Roșia Montană Gold Corporation”, a obținut documentația localizării zăcămintelor de aur și argentifer, precum și licența de explorare și conturare a acestui valoros zăcământ, urmând ca într-un viitor neclar să obțimă și dreptul de exploatare.

Totodată, atragem atenția asupra tehnologiei de exploatare propusă, de altfel în general utilizată în exploatările moderne, care folosesc sistemul de carieră și cianură, cu grave consecințe asupra mediului local, în primul rând și consecvent asupra întregii regiuni, în plus cu mari efecte economice negative rezultate din obligațiile statului de conservare și întreținere a zonei afectate. Aceste cosecințe sunt rezultatul modului de concesionare neconstituțional cu efecte atât în perioada de exploatare cât și pentru perioada postexploatativă asupra următoarelor generații lipsite de efectele pozitive ale prezenței zăcămintelor de mare importanță atât strategice cât și economice. Pornind de la aceste informații, mari savanți români de talie mondială, angajați în cercetările geologice ale zonei, au confirmat importanța zăcămintelor încă din perioada anilor 1940-1990, printre aceștia numărându-se Mircea Socolescu, Toma Ghițulescu, precum și Nicolae Petrulian, cel care, în calitate de bursier al statului român în anul 1932, s-a specializat la Basel în studii de mineralogie cu teza sa de doctorat Studii calcografice asupra zăcământului aurifer Roșia Montana și zăcământul de plumb și zinc de la Herja-Transilvania-România. În acest sens, al XIV-lea Congres al Spiritualității Românești aprobă prezentul apel în speranța că autoritățile Române vor ține cont de dorința și îngrijorarea românilor din diaspora de salvare a acestei componente a Patrimoniului Național, pe care noi o considerăm ca cel mai de preț tezaur pe care l-am primit ca moștenire de la Dumnezeu și strămoșii noștri.

Printre vorbitorii la acest congres s-au numărat: Eugen Tomac, I. Scurtu, D. Preda, I. Calafeteanu, Corneliu Bucur, Timotei Ursu (SUA), Ivan Petrovici (Serbia), Radu Rey, Angela Placsintar, Nina Josu, Cătălin Bordeianu, K. Kycyku, Mircea Dogaru, Mircea Chelaru, N. Dabija, E. Doga, V. Grozav, E. Grebenicov, Florin Șandru, Cornelia Stan, V. Samușkin, C. Gh. Marinescu, C. Târziu, Remus Botar-Botaro, Ligia Podorean, Ekstrӧm, A. Amiteteloaie, Catinca Agache, Ionela Flood, V. Tărățeanu, I. Cizmaș, St. Popa, Ilie Cristescu, M. Cimpoi, Rodion Popa, G. Zbuchea. Toate Congresele Spiritualității Românești erau conduse de Adrian Păunescu (1943-2010), organizate de Victor Crăciun (1934-2018), președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, subsemnatul fiind prezent și martor la toate aceste congrese și la alte acțiuni proromânești interne și externe. Academia Română, mai ales sub conducerea înțeleaptă și performantă a acad. Eugen Simion (vicepreședinte:1 febr.-16 ian. 1998; președinte interimar: 15 oct. 1997-16 ian. 1998; președinte: 16 ian. 1998-4 apr. 2006) s-a implicat plenar, cu celeritate, emițând o Declarație, adoptată în cadrul Adunării Generale a Academiei Române din 16 iulie 2004.

În baza Declarației Academiei Române, a concluziilor cercetărilor comisiei academice formată din specialiștidin mai multe domenii de activitate (arheologie, istorie, etnografie, ecologie, economie etc.), Patriarhia Română prin patriarhul de veșnică pomenire, Teoctist Arăpașu, și-a reafirmat opoziția față de proiectul dezastruos al exploatării Roșiei Montane, acuzând politicienii români de „lipsă de responsabilitate” prin ignorarea cercetărilor specialiștilor și de presiuni asupra BOR de a-și schmba poziția. Purtătorul de cuvânt de atunci al Patriarhiei Române, pr. Constantin Stoica, a explicat temeiurile pentru care BOR se opune acestui proiect încă din 2003, datorate studiului Academiei: „Proiectul este o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonă şi are consecinţe riscante pentru statul român, fiind contrar interesului naţional şi extrem de periculos. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei afirmă că BOR nu este împotriva dezvoltării economice a României, dar nu ne putem permite distrugerea (probabil ecologică şi patrimonială) a acelei regiuni. De altfel, este binecunoscută preocuparea teologiei faţă de problemele de mediu, deoarece natura este creaţia lui Dumnezeu şi locul existenţei pământeşti, a noastre şi a urmaşilor noştri, motive pentru care avem o responsabilitate faţă de mediu. Reiau aici o poziţie mai veche, dar actuală, a Sanctităţii sale, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, supranumit şi „Patriarhul Verde“ deoarece este un susţinător al ecologiei”. Sunt două instituții fundamentale ale statului român, de ieri, de azi și de mâine (Academia Română și Patriarhia Română) și a organizației nonguvernamentală și apolitică (Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni) care și-au făcut datoria față de Țară și de mediul ecologic planetar cu asupra de măsură și aceste demersuri trebuie readuse în actualitate pentru o bună și obiectivă cunoaștere.

Tudor Nedelcea