Eroi veșnic vii

„Cine moare pentru Patrie trăiește veșnic”.

(Nicolae Mareș)

Personalitatea lui Nicolae Mareș, descoperită, din păcate, mult prea târziu, m-a fascinat prin varietatea și profunzimea preocupărilor sale pur cărturărești, de iubitor de oameni, de Țară, de cultură, de bine, de adevăr și de viață. Născut la 18 aprilie 1938 în localitatea Măgurele din Prahova, debutând în 1965 în „Viața studențească”, Nicolae Mareș și-a construit cu modestie și râvnă o carieră diplomatică autentică și o operă cu reale contribuții privind relațiile româno-poloneză, activitatea providențială a Papei Ioan Paul al II-lea (cu origini transilvane), devenit, la cererea credincioșilor, Sfântul Ioan Paul cel Mare (Nicolae Mareș scriind cele mai profunde cărți în limba română despre personalitatea acestuia), alte personalități istorice și culturale de talie europeană.

În diplomație, a urmat pe rând, toate treptele, de la referent cultural în Ministerul Afacerilor Externe, atașat cultural și apoi consilier la Ambasada României din Varșovia, director al Centrului Cultural din Paris și al Direcției Relații cu Românii din Afara Granițelor, ministru-consilier, ambasador. L-a cunoscut personal pe celebrul Papa Ioan Paul al II-lea, ca și pe actualul Papa Francisc, fiind onorat cu o însemnată distincție: Pro Ecclesia et Pontice, i-a tradus Papei în limba română Poeme (1992, cu prefața lui Ioan Alexandru), Poezii alese, Triptic roman, Cugetări etc., dar și substanțiale volume biografice: Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea (2000), Receptarea Papei Ioan Paul al II-lea în România (2004), Ioan Paul al II-lea – un Papă Sfânt (2009), Sfântul Ioan Paul cel Mare (2012, Editura Academiei Române). Papa Ioan Paul al II-lea a iubit țara din care se trag strămoșii săi, dar a făcut enorm pentru destinul României în context european, dimpreună cu prietenul său, patriarhul de veșnică pomenire , Teoctist (vezi Tudor Nedelcea, Biserica și societatea, Craiova, Editura Sitech, 2019, p. 208-217). Celebrul Papă a trecut la cele veșnice la 2 aprilie 2005, orele 21 și 37 minute, a fost beatificat la 1 mai 2011 și canonizat la 27 aprilie 2014, în prezența a peste 200 de șefi de stat și de guverne, și, în mod rușinos, în absența președintelui României de atunci, Traian Băsescu.

Ca scriitor s-a remarcat prin publicarea de volume de poezii, aforisme, dar mai ales, în opinia noastră, istorie și critică literară, nefiind îndeajuns de cunoscut și nerecunoscându-i-se meritele incontestabile în peisajul literar românesc contemporan, unde funcționează... bisericuțele. Vom enumăra doar câteva volume din acest domeniu: Diplomația politică, spirituală, culturală (2010), Lucian Blaga – diplomat la Varșovia (2011), Eugen Ionescu, diplomat român în Franța (2012), Lucian Blaga. Epistolarul de la Academia Română (2012), Lucian Blaga în limba polonă (2014), Relații româno-polone în context central european (2012), Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor (2013), O stea pe cerul românesc: Regina Maria (2019), Centenar româno-polon (2018), M. Eminescu în limba polonă (2018), Artă și literatură (2019), Lucian Blaga – traducător-traductolog (2020), Eminescu – Polonia (2021), N. Iorga și Polonia (2021) etc. Veșnic tânăr și cotrobăitor prin arhive, Nicolae Mareș ne-a dăruit în 2023 o nouă carte: Eroi veșnic vii, cu ilustrațiile celebrului Czeslaw Dzwigaj, în editura bucureșteană a Fundației Culturale Memoria.

Este consemnată pentru posteritate tragedia celor peste 10.000 eroi români morți în Primul Război Mondial pe teritorii străine (prusac și austro-ungar), actualmente aparținând Poloniei. Pe lângă omagierea acestor eroi, N. Mareș are și un motiv sentimental: bunicul său, Tudor Mareș, luptător la baionetă, a murit în 1917, luptând împotriva armatei germane, iar tatăl său, Dumitru Mareș, vânător de munte, a fost rănit la Kerci și Sevastopol. Nicolae Mareș subliniază, dureros, un adevăr: acești „eroi veșnic vii” au fost dați uitării de conaționalii noștri, episod trist considerat tabu, nefiind amintit nici cu prilejul Centenarului Unirii de la 1 Decembrie 1918. Patriot cu fapta, în marginile adevărului istoric, Nicolae Mareș scoate la lumină drama acestor eroi români, dosar declanșat în 2013, de Asociația „Eroii Neamului”, dorind să planteze simbolic în Țară peste două milioane de copaci, în memoria celor peste 1.200.000 de militari români morți în cele două conflagrații mondiale din secolul trecut, trecuți în „neagra uitare” de „guvernanții perioadei 2013-2022”.

Mai mult, consemnează autorul un fapt incredibil: cele trei timbre comemorative, elaborate pentru marcarea Centenarului Tratatului de la Trianon din iunie 2020, au fost oprite de la difuzare! Aducând în actualitate drama militarilor români care-și dorm somnul de veci în spațiul polonez, autorul pune iarăși punctul pe i: „Nu cunoaștem să fi existat în toată perioada de referință o idee sau un gând de cinstire a lor, prin fapte, așa cum au dovedit-o polonezii, francezii și rușii în situații similare”, cu excepția românilor înmormântați în provinciile Alsacia și Lorena, azi în Franța. „S-a încălcat grosolan – continuă cu mâhnire și îndreptățire autorul – jurământul solemn luat de bravii înaintași, de cei care au realizat România Mare și care au hotărât, la Adunarea de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, că ei și posteritatea se vor închina veșnic memoriei lor. S-a uitat cu desăvârșire spusele Dascălului neamului românesc, N. Iorga: «Neamul este etern prin cultul eroilor»”. De mormintele românilor din Franța din Primul Război Mondial s-au ocupat două mari Doamne: Regina Maria și poeta-diplomat Elena Văcărescu, gonită din Țară de regele Carol I pentru a întrerupe relația ei de prietenie-iubire cu prințul moștenitor Ferdinand. Această dramă a militarilor români din timpul primei conflagrații mondiale – armata austro-ungară fiind prima care a deportat militari luați prizonieri la sfârșitul anului 1916 – a devenit subiect tabu în raporturile polono-române, românii aflând despre acestă dramă a conaționalilor săi „decedați în condiții nemiloase”, draconice, în lagăre germane existente azi pe teritoriul polonez – abia în septembrie 2007, la un seminar româno-polon ținut la Suceava.

Pe meleagurile poloneze, în intervalul 1916-1918 au căzut prizonieri peste 40.000 de români, din care peste 10.000 au sfârșit tragic și inuman. Nicolae Mareș explică de ce timp de un veac istoriografia românească nici n-a pomenit despre acești eroi morți în Polonia, ajungând la o concluzie dureroasă, gravă: „Patria nu s-a dovedit a fi până acum în vreun fel recunoscătoare bravilor eroi români”. Gândul lui Nicolae Mareș s-a îndreptat spre contemporanul său, Klaus Werner Iohannis, scriindu-i, la 23 decembrie 2014, „cu speranța că în timpul mandatului Excelenței Voastre veți ridica țara pe noi culmi de progres și – poate – de prosperitate și bună înțelegere”. Speranțe deșarte, cum s-a dovedit în toate președintele (al nostru!?), N. Mareș cerându-i înaltul patronaj spre a fi comemorat Spiru Haret și „Eroii Neamului căzuți la datorie în cele două conflagrații mondiale”, ca tribut de sânge plătit de poporul român. Cu reală mâhnire, N. Mareș recunoaște că „președintele României n-a mișcat în această direcție niciun deget” (și poate tocmai pentru asta dorește căpetenia NATO).

În contrast cu ignoranța, indiferență autorităților române, N. Mareș explică atitudinea Franței, Angliei, Italiei, Rusiei (țaristă și sovietică) față de eroii săi morți în Polonia. Cartea lui Nicolae Mareș, Eroi veșnic vii, cuprinde documente de arhivă de importanță deosebită, lista eroilor români din Primul Război Mondial, identificați nominal și înhumați la Gdansk, evidența militarilor români care au murit în lagărul din Lambowice, cei înhumați în cimitirele din Myslowiice, Markajmy, Cracovia, date istorice terifiante despre lagărele de la Tuchola, Czersk. Demne de semnalat sunt demersurile scriitorului și diplomatului Nicoale Mareș pe lângă autorități pentru realizarea Proiectului „Eroii Neamului Eroi Veșnic Vii”, alte documente referitoare la același subiect, memorialistica românească privind spațiul concentraționar central-european, comunicări privind puieții sădiți în Țară, repartizați pe ocoluri silvice, o listă olografă cu cei 506 prizonieri români înhumați la Markajmy, bibliografia, CV-ul autorului. Recenta carte a lui Nicolae Mareș, Eroi veșnic vii, îmbogățită cu imagini și fotografii concludente, este de un real folos Țării și locuitorilor săi (chiar și autorităților), contribuția ei la cunoașterea adevărului istoric fiind indubitabilă.

Tudor Nedelcea