Episcopia Severinului și Strehaiei - Monografia eclesiastică

Mehedințiul și municipiul Drobeta Turnu-Severin, acest colț de țară binecuvântat de Dumnezeu, se pot mândri cu lucrări de referință despre istoria, cultura și spiritualitatea lor. Și aceasta se datorează unor personalități locale, devenite naționale și chiar europene, care s-au preocupat și au scris lucrări de referință despre urbea lor și împrejurimile ei. Fără pretenția de a face o listă bibliografică a acestor autori, vom menționa doar câțiva: Al. Bărcăcilă, Cetatea medievală a Severinului (1921), Isidor Chicet, Nunta în Mehedinți (2010), V. Cucu și Ana Popova-Cucu, Județul Mehedinți (1980), Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română în jud. Mehedinți (1868), I. Iancu Jianu și Traian Netta, Monografia sanitară a Turnu Severinului și Mehedințiului (1933), C. Pajură, Dicționar geografic și topografic al jud. Mehedinți (1947) și Istoricul orașului Turnu Severin (1933), Sergiu-Grigore Popescu, Mehedinți, vatră de istorie și spiritualitate românească (2008), Ileana Roman și Tudor Rățoi, Excelențe severinene, I (2019), N.D. Spineanu, Dicționarul geografic al jud. Mehedinți (1894), etc., etc. Numai în ultima perioadă au apărut câteva lucrări de referință de importanță deosebită, cum este, de pildă, Enciclopedia județului Mehedinți de Ileana Roman și Tudor Rățoi (2021), iar sub egida Episcopiei Severinului și Strehaiei au apărut până în prezent 15 volume masive, intitulate Mehedinți, Istorie, Cultură și spiritualitate, care reunesc comunicările susținute în cadrul Simpozionului Internațional omonim.

Trebuie menționat un fapt deloc minor. În Mehedinți nu există o instituție academică sau universitate de sine stătătoare cu cercetători științifici/profesori care să realizeze astfel de lucrări enciclopedice; există doar oameni cu vocație și putere de muncă (neplătită), gen Tudor Rățoi, Ileana Roman, care, practic, s-au substituit unor cercetări academice oficiale. Este drept că, odată cu reînființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, și în special grație P.S. Nicodim, cadru didactic universitar, cercetarea științifică s-a impus și pe aceste meleaguri. Despre cărțile cu adevărat științifice despre județ și municipiu am scris nu o dată, propunându-le pentru premiul Academiei Române. Numai o impardonabilă neglijență birocratică a făcut ca aceste cărți să nu intre la timp în comisia de jurizare. Oricum, și fără premii, aceste lucrări de referință au intrat în circuitul științific, în atenția cercetătorilor din varii domenii de activitate, astfel încât nu se mai poate scrie despre această zonă geografică fără consultarea și citarea firească a acestor cărți.

Recent, sub egida Episcopiei Severinului și Strehaiei, cu binecuvântarea P.S. Nicodim, a apărut Monografia eclesiastică (Editura Didahia Severin, 2023), autori fiind doi istorici autentici: Dinică Ciobotea (fost profesor universitar la Craiova) și Tudor Rățoi (fost director general adjunct al Arhivelor Naționale), doi pensionari, membri ai Adunării Eparhiale a Episcopiei Severinului și Strehaiei, care-și întrebuințează timpul liber în elaborarea unor astfel de lucrări întru folosul enoriașilor, al publicului cititor în general. Redactor de carte este vrednicul Mihai Viorel Corcodel, consilierul cultural, fotografiile fiind realizate de pr. Marian-Alin Gigină, marchetarea grafică aparținându-i lui Viorel Ianăși. Lucrare a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți, președinte: av. Aladin Georgescu, un gest onorant să sprijine tipărirea unei astfel de cărți științifice, dar nevandabile. Spre a întări ideea prezenței credinței creștine pe întreg teritoriul român, autorii așează în capul introducerii pertinente și documentate, intitulată Sensurile istorice ale înființării Mitropoliei Severinului în urmă cu 650 de ani și posteritatea ei în sud-vestul României, un citat-motto din marele nostru istoric contemporan, acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Noi nu știm cum va fi viitorul, dar trecutul românilor s-a construit în mare parte prin idealul creștin, prin tăria credinței și prin forța Bisericii”. Autorii explică contextul european al înființării, în 1370, în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu (Vodă): creșterea demografică („neamul acelui loc s-a nimerit să fie numeros și aproape nemărginit”) și astfel era necesar „să mai fie hirotonisit încă un arhiereu pentru locul acela [...] care să-l întărească duhovnicește, să-l păzească și să-l povățuiască pe calea mântuirii”.

Chiar domnitorul și boierii locali au cerut înființarea acestei mitropolii, a doua din Țara Românească, pentru a contracara prozelismul agresiv al catolicilor, sprijiniți și de doamna Clara, catolică, a doua soție a domnitorului, situație magistral transpusă în piesa de teatru, Vlaicu Vodă, de Al. Davilla. Înființarea acestei instituții ecleziastice a fost favorizată și de activitatea lucrătoare a Sfântului Nicodim, care a înființat la Vodița prima mănăstire românească și monahismul din România. Crearea acestei mitropolii era, așadar, o necesitate și „o realitate istorică în mentalul aulic românesc, ținând de conștiința statalității, de la «întemeietori de țară», la Mavrocordați și Ghiculeștii veacului fanariot”, cum afirma acad. Răzvan Theodorescu. Primul mitropolit a fost Daniil Critopol, hirotonit sub numele de Antim. Episcopia Severinului și Strehaiei (reînființată în 2003, cu P.S. Nicodim ca episcop), ca urmașă, peste veacuri, a Mitropoliei Severinului, a apărut tot ca o necesitate și o cerință a enoriașilor mehedințeni, adică 298.786 ortodocși, organizați în 212 parohii, 165 filii, patru protopopiate (Drobeta Turnu-Severin, Strehaia, Baia de Aramă, Vânju Mare) și cu o activitate bisericească pilduitoare.

Sau cum notează cei doi autori, Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi. „cei 650 de ani de persistență prin timp a Mitropoliei Severinului sunt pentru noi, cei de acum, prilej de cinstire a strămoșilor, de mândrie a părții din România numită Mehedinți cu valorile și simbolurile ei identitare, unice de civilizație și spiritualitate, dar și prilej de reflecție în raport cu faptele pilduitoare ale Prea Vrednicului nostru Episcop, Nicodim, purtător al numelui Sfântului de la Tismana din vremea marilor ctitori voievozii Basarabi, care a refăcut, reînnoit și înălțat înfățișarea ținutului leagt încă din Antichitate cu Romanitatea Orientală și cu toată Europa, prin Podul împăratului Traian de peste Dunăre, într-o unitate de trăire, de creație și de credință creștină”. Monografia Eclesiastică a Episcopiei Severinului și Strehaiei este concepută ca un dicționar în care toate localitățile mehedințene au fost așezate alfabetic (localități de reședință sau subordonate – sate, cătune), se face istoricul fiecărei localități, răspunzând unui Chestionar trimis tuturor parohiilor, în zece puncte, privind I. Parohia (istoric, sate, componente, recesământul caselor și al locuitorilor pe sexe, etnie, credință, conform ultimului recesământ din 2012); II. Biserica (hram, codul în lista monumentelor istorice); III. Slujitorii de azi ai Bisericii (preoți, vechime, hirotonie, studii, grade preoțești, țârcovnici și cântăreți); IV. Istoria Bisericii (atestare documentară, sate dispărute, mahalale, cătune, evoluția proprietății, date strict istorice privind construcția lăcașului, legende, foto, tablouri votive etc.); V. Descrierea construcției (plan, materiale de construcții, pictură, restaurare, turle, numele zugravului, pictorului); VI. Preoții și slujitorii Bisericii de-a lungul timpului; VII. Bunurile Bisericii (proprietăți, cimitire, capele, cărți, icoane, obiecte liturgice); VIII. Morminte, monumente ale eroilor neamului, cruci, troițe; IX. Referințe ale unor călători, scriitori, istorici, lideri politici despre Biserică și oamneii locului; X. Bibliografie. Toate informațiile obținute în urma completării acestui chestionar au fost coroborate de cei doi autori cu cercetarea în arhive și biblioteci, fondul fostei Protoierii a Județului Mehedinți sau presa românească.

A fost o muncă laborioasă, asiduă, de peste doi ani, a rezultat însă „un volum în care fiecare sfânt lăcaș mehedințean își are locul său, mai întins sau mai restrâns, după cum și datele identificate în arhivalii sau cele primite din partea parohiilor au fost mai mult sau mai puțin consistente”, cum consemnează autorii în „Nota editorială”. Monografia eclesiastică a Episcopiei Severinului și Strehaiei, de 1054 de pagini, în format 16x24, este împănată cu numeroase fotografii color ale bisericilor, pisaniile, unor eclesiarhi, cu facsimile privind eroii satului, înscriși în Cartea de Aur din Războiul de Neatârnare, din Primul Război Mondial (pentru eroii celui De-al Doilea Război Mondial nu s-au găsit date documentare sau n-au fost realizate astfel de monumente, datorită venirii grabnice în Țară a armatei bolșevice „eliberatoare”, dar ocupantă în fapt), devenind astfel o lucrare de referință care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui enoriaș al Mehedințiului. Cât despre cei doi autori, Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi, despre care am mai ascris, ei și-au dovedit cu asupra de măsură profesionismul și atașamentul față de valorile creștine și naționale, înnobilând cu prestația lor științifică Adunarea Eparhială severineană.

Tudor Nedelcea