Marin Sorescu omagiat la Craiova şi Bucureşti

În piept, simt o stare de rău

Şi ochii îmi ard pentru tine

Şi singur e sufletul tău,

Pe-un fir de păianjen, Marine.

(Adrian Păunescu)

La 80 de ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice, amintirea lui Marin Sorescu pare să fi reintrat în normalitate, fiind sărbătorit în luna naşterii sale şi nu a onomasticii. Teatrul Naţional din Craiova care-i poartă numele, i-a adus firescul omagiu, pe 28 februarie 2016, prin spectacolul Profet în ţara lui, „un performance de poezie şi muzică” (Magda Bratu) pe texte de Marin Sorescu, în regia Alinei Hristea. Actorii craioveni Ilie Gheorghe, Ion Colan şi Emil Boroghină au dat strălucire creaţiei soresciene, alături de studenţii anului II ai Departamentului de Arte al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii craiovene (unde regizoarea Alina Hristea le este profesoară) şi de Corul „Allegro” şi Orchestra de cameră a Liceului de Artă „Marin Sorescu” (coordonaţi de prof. Florian George Zamfir). A doua zi, în sala „Ia te uită!”recent inaugurată, a Naţionalului craiovean a avut loc lansarea cărţii Marin Sorescu. Singur printre canonici (Editura Art, 2015) a clujeanului Cosmin Borza, cercetător ştiinţific al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” şi redactor al revistei Dacoromania litteraria. Cu acest prilej, a fost vernisată şi expoziţia de pictură a elevilor Liceului de Arte „Marin Sorescu” (îndrumaţi de prof. Monica Dincă) dedicată scriitorului sărbătorit. Iniţiatorul şi prezentatorul acestor manifestări a fost scriitorul Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului Naţional din Bănie.

Tot de ziua sa de naştere, 29 februarie, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a municipiului Craiova a găzduit o Întâlnire peste timp cu opera lui Marin Sorescu, iniţiată şi coordonată de scriitoarea Mihaela Albu de la Universitatea din Craiova, autoarea recentei cărţi (împreună cu Dan Anghelescu), Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate (Editura Aius, 2015). Elevii craioveni prezenţi la această manifestare au recitit şi au desenat, inspiraţi din creaţia lui Sorescu. Invitatul de onoare a fost universitarul George Sorescu, invitatul cel care şi-a sprijinit moral şi financiar fratele mai mic. Actorul craiovean Ion Colan a recitat, cu măiestrie, din opera celui omagiat.

Dar, corolarul acestor manifestări omagiale s-a petrecut în Aula (nouă) a Academiei Române. Instituţia gazdă, împreună cu Muzeul Naţional al Literaturii Române (director Ioan Cristescu), a organizat un simpozion ştiinţific Rotonda 13. Marin Sorescu, din cadrul proiectului cultural al Muzeului, Aniversări. Comemorări. Centenare.

Moderatorul acestuia a fost, ca şi în cazul Zilelor „Marin Sorescu” de la Craiova, acad. Eugen Simion, prietenul şi apărătorul în vremuri de restrişte al lui Marin Sorescu. Pentru autorul Scriitorilor români de azi, Sorescu este cel care a fundamentat, împreună cu Nichita Stănescu, postmodernismul românesc, un mare poet şi dramaturg, ce nu s-a învechit, care a crezut, ca şi Marin Preda, că se poate rezista prin cultură, România nefiind o „Siberie a spiritului”. El n-a acceptat revizuirea morală pe care o clonează oportuniştii de ieri şi de azi (care a scris odă tancului sovietic). I s-a reproşat, a continuat Eugen Simion, că pleca prea mult în străinătate înainte de ’89, că „n-a ales partea cea bună” n-a fost „corect politic”, conform doctrinei marxiste, actualizate de Harold Bloom în Canonul occidental şi aplicată la noi de reprezentanţii Grupului pentru Dialog Social, fiind o victimă, plătind cu viaţa, ieşind totuşi victorios prin ultimele sale poezii, adunate postum în vol. Puntea.

A primit lovituri grele, care i-au grăbit sfârşitul: implicarea în „meditaţia transcendentală”, demiterea de la revista „Ramuri”, concomitent cu demisia sa din Uniunea Scriitorilor, denunţarea sa de către unii colegi la Comitetul Nobel, anunţarea demiterii sale ca ministru al Culturii prin şoferul său, în timp ce Sorescu participa la Cluj la un colocviu „Blaga” etc. 

Pentru Ion Caramitru, Sorescu este un „scriitor senzaţional care a experimentat mai multe modalităţi literare”, un făuritor de limbă. În „amintiri fragmentate” despre autorul Ionei, actorul a relatat o întâmplare cu Răceala la Teatrul „Bulandra” chiar în seara cutremurului din 4 martie 1977, alta despre montarea piesei A treia ţeapă, cu studenţii, despre spectacolul de teatru şi poezie de la Edinbrough din 1971, în care I. Caramitru l-a „descoperit” pe Sorescu că poate fi „de spus pe scenă”.

Scriitorul şi regizorul Virgil Tănase, venit special de la Paris (căruia M. Sorescu i-a editat la „Scrisul românesc” vol. Evenţia Mihăescu), s-a arătat descumpănit când Virgil Ieruncă l-a trecut pe Sorescu în „antologia ruşinii”. L-a văzut la Paris, la Spitalul Cochin, unde Sorescu fusese internat între 5-11 noiembrie 1996, cu o lună înainte de deces: „părea nici neliniştit, nici trist, doar mirat că moartea vine şi e surprinzător să mori”. Traducând Paracliserul şi Matca, Virgil Tănase a urmărit „mişcarea sensului cuvintelor”, cuvintele soresciene fiind simple, obişnuite, pe care autorul „le constrânge să devină un sens al existenţei”, Sorescu impunând „construcţiilor lingvistice” o rostire (în sens noician) evidentă.

Acad. Grigore Brâncuşi, deşi nu l-a cunoscut personal, l-a văzut deseori la Institutul de Lingvistică unde studia graiul oltenesc, de aici sensul uneori atipic al cuvintelor. La Lilieci este o capodoperă, acţiunea se întinde pe 2-3 secole; originile limbajului sunt materne, de unde evocarea predilectă a mamei: bărbaţii înjură, femeile blestemă. Fondul neologic lipseşte din primele volume, fondul latin este foarte răspândit în cele şase volume ale Liliecilor, ca şi substratul traco-dacic (dete coace, buzurină, ardea, bâr,brâncă, brustan, japiţă etc.). Sorescu a dovedit ca şi graiul oltenesc este folosibil literaturii române.

Ilie Gheorghe, actorul craiovean (şi european, despre care Sorescu afirma: „Sunt un vechi admirator al actorului. În «Iona», el a făcut un spectacol extraordinar. Cred că-i cel mai frumos spectacol care s-a realizat până acum”) a depănat din amintirile sale despre Sorescu, a cărei creaţie a fost apreciată şi de regizorul Robert Wilson, înregistrat într-un studiu din Frankfurt. Recitalul lui Ilie Gheorghe a impresionat publicul din aulă, între care am remarcat pe academicienii Maya Simionescu şi Marius Sala, Dan Zamfirescu, Mihaela Constantinescu-Podocea (editoarea creaţiei soresciene în colecţia Opere fundamentale), Ion Jianu (autorul unei cărţi de interviuri despre Sorescu, cu inedite dezvăluiri), Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii etc.

Comentând recitalurile lui I. Caramitru şi Ilie Gheorghe, Ion Pop a remarcat că actorii au reuşit să descopere limbajul sorescian, căci Sorescu este un „comediograf al limbajului”, care descoperă comicul absurd şi oferă un spectacol tulburător, în care tragismul se ascunde sub stratul comic. Sorescu a atacat limbajul sofisticat, el nu-i simplu transmiţător de oralităţi, el a căutat limba, Liliecii fiind un muzeu al graiului oltenesc. În opinia sa, Sorescu trebuie recitit, clişeele critice reanalizate, creaţia sa garatându-i perenitatea.

Autorul acestor rânduri, Tudor Nedelcea a evocat momente tragice din biografia lui Sorescu, accetuând pe denunţul subalternilor săi şi demiterea sa de la „Ramuri”.

Fiind în redacţia Literatorului (seria a doua a revistei, intemeiată de Marin Sorescu, împreună cu Eugen Simion, Fănuş Neagu, Valeriu Cristea, în septembrie 1991), Ion Cocora a evocat unele momente din viaţa scriitorului omagiat, la care a luat parte.

Admiratorul şi colaboratorul (la Literatorul) lui Marin Sorescu, Lucian Chişu a punctat câteva aspecte din volumul de debut, Singur printre poeţi, apreciat de G. Călinescu: aici nu-i vorba numai de simple parodii, în subtext găsindu-se atacuri la poezia proletcultistă a vremii, gen Eugen Frunză; cei născuţi în anii bisecţi reprezintă un semn al destinului; manuscrisele sale greu descifrabile arată ca o furtună, dovadă că Sorescu revenea pe text, modifica sau opera tăieturi, ca un adevărat artist al cuvântului. Lucian Chişu a amintit şi de butada lui Fănuş Neagu la spusele preotului despre cel trecut la cele veşnice, care ar fi greşit. Cu gândul, cu fapta poate, zice Fănuş, dar cu cuvântul niciodată, părinte.

Comentând fiecare intervenţie a vorbitorilor, Eugen Simion a subliniat, în final, caracterul colocvial, omagial al manifestării, îndemnându-ne să-l citim, să-l redescoperim şi să-l comentăm la justa sa valoare.

În seara aceleeaşi zile de 29 februarie 2016, Primăria sectorului 2, prin primarul Nicolae Onţanu, a organizat, pentru profesorii din sector, un simpozion la care şi-au dat concursul Eugen Simion, I. Pop, Virgil Tănase, Mircea Martin, Lucian Chişu, Paul Cernat, Bianca Bursa-Cernat, Silviu Anghelescu, Ioan Cristescu, iar actorul George Mihăiţă a oferit participanţilor mostre din creaţia soresciană.

A doua zi, la Teatrul „Comedia” a fost vernisată o expoziţie dedicată lui Marin Sorescu.

La opt decenii de la naştere şi două decenii de la trecerea sa în eternitate, Marin Sorescu s-a bucurat de o reevaluare şi actualizare a creaţiei sale, dovedind, prin numerosul public participant, că este unul din marii noştri scriitori, apreciat şi postum.

„De cel el şi nu noi?” se întreba Eugen Simion. „Aceasta era şi, probabil, este în continuare întrebarea unor scriitori contemporani care îl urau pe Sorescu cu o ură grea şi fanatică pentru că avea succes mai mare decât ei şi numele lui circula insistent în ultimii ani pe listele Premiului Nobel.

Omul fragil a suportat greu aceste atacuri, vorbea rar de ele şi nu era deloc mulţumit când cineva, imprudent şi zelos, i le aducea la cunoştinţă. Părea detaşat, stăpân pe el şi conştient de valoarea pe care o are. Stăpân era, într-adevăr, valoarea lui literară era şi este în afara oricărei discuţii, dar fiinţa lui nu era invulnerabilă. A cedat în cele din urmă. Marin Sorescu s-a stins repede, în câteva luni, urmărit până în ultimele lui ceasuri de viaţă de ura bestială a unor publicişti români săriţi, la timp, din barca regimului totalitar comunist în barca oportunismului postdecembrist... Trebuie să spun că aceştia din urmă, solidari şi înrăiţi, au avut pielea lui Sorescu, au reuşit, într-adevăr, să-l scoată nu numai din viaţa literară, dar şi din viaţă, pur şi simplu. Şi-au făcut datoria« patriotică», ei pot primi în linişte recompensa jertfei lor”, a punctat cu pertinenţă şi obiectivitate Eugen Simion. 

Tudor Nedelcea