Istoria Kosloduiului

Un român cu dor de ţară 

Încredinţăm tiparului şi, implicit, cititorilor recenzia monografiei localităţii bulgăreşti Koslodui, elaborată în limba bulgară de Nicolae Pacev. Recenzia parţine unui eminent profesor de limba şi literatura română din Filiaşi, Vasile Bocai, bun cunoscător al limbii bulgare.

Nicolae Pacev este descendentul unor români din Poiana Mare-Dolj, trecuţi la sud de Dunăre în secolul al 18-lea. Erau din neamul Raţă, nume rebotezat în 1936 de oficialii bulgari în Pacev. «Sunt născut şi am crescut în ambianţa românească. Limba mea natală este română», a declarat autorul la Simpozionul internaţionale organizat de noi, la Craiova, în 8-9 mai 2008 sub genericul Românitate şi latinitate în UE (vezi volumul omolog, II, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2008, p. 136-139). Absolvent al Universităţii din Sofia, specialitatea istorie, cu teza Probleme sociale în mişcarea lui Tudor Vladimirescu, Nicolae Pacev a fost muzeograf la Rahova, apoi profesor de istorie şi limba franceză ( a doua sa specialitate), dar glasul sângelui l-a determinat să organizeze cercuri de limba română în 1983, închise imediat de autorităţile «frăţeşti» bulgare. A fost scos din învăţământ şi «am muncit pentru pâinea familiei la câmp, în păduri şi ca crescător de vite». Românismul său îl determină să studieze, pe cont propriu, la Muzeul Olteniei, Biblioteca Academiei, Arhivele Naţionale pentru documentarea acestei lucrări şi a unei expoziţii muzeale. Paralel, a lucrat şi la un «dicţionar românesc local (şi arhaic)».

Nicolae Pacev a luptat toată viaţa pentru cunoaşterea devărului, «că la sud de Dunăre, despărţiţi numai de apele râului, noi trăim o viaţă a românilor pe deplin izolaţi în străinătate, într-o alianţă cotidiană ameninţătoare cu asimilarea».

Nicolae Pacev merită să fie cunoscut în patria strămoşilor săi, iar cartea trebuie tipărită şi în limba română. 

Tudor Nedelcea

Istoria Kosloduiului

Titlul cărții lui Nicolae Pacev, Localitatea şi ţinutul Koslodui din antichitate la Războiul de eliberare (Editura BG Print, Vratsa, 2015, 564 pagini) stârnește de la prima lecturare interesul cititorilor pasionați de istorie, precum și pe cel al cercetătorilor care se ocupă cu studiul istoriei moderne în ansamblu. Cartea este dedicată memoriei strămoșilor din Bulgaria nord-vestică, păstrători ai spiritului bulgăresc de-a lungul timpului, precum și urmașilor fugarilor români la sudul Dunării, care și-au adus contribuția în deplină unitate în lupta poporului bulgar pentru dreptate și libertate națională.

Totodată se dorește a fi o plecăciune adâncă, o recunoștință nemărginită adusă soldaților ruși și români – eliberatori ai satelor și orașelor de la Plevna și Grivița până la Dunăre, Timoc și Balcani în timpul războiului din 1877-1878.

Locuitor al ținutului Kozlodui, regiune cu o componență etnică eterogenă, Nicolae Pacev este cel mai potrivit să abordeze o astfel de cercetare. Istoricul este unul dintre românii ai căror strămoşi au fugit peste Dunăre în timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu la 1821. De-a lungul ultimelor două decenii, acesta a cercetat nenumărate arhive, în căutarea unor documente care vorbesc despre continuitatea românilor din Balcani. După cum însuși autorul spunea „ca un nebun, ca un blestemat, am mers din casă în casă și din sat în sat. Pe jos, cu bicicleta, cum am putut. Am făcut liste și fotografii, cu toți cei din neamul românesc aflați în Kozlodui și în satele din împrejurimi. Ca să se știe adevărul, să nu ne mai poată minți, și copiii noștri să afle ce rădăcini au aici, la sud de Dunăre. Uitați-vă: cele mai frumoase case, cele mai mândre gospodarii sunt ale celor din neamul românesc! Așa a fost întotdeauna, și de-asta bulgarii ne-au aruncat în obraz cu dispreț și invidie, că suntem vlahi neisprăviți”.

Lucrarea are 564 de pagini și este structurată în peste 50 de capitole. Realizarea unei astfel de lucrări presupune eforturi uriașe și ani de muncă. Materialul este aranjat în ordine cronologică. Autorul prezintă evenimente, fapte, acțiuni care au lăsat urme adânci în istoria regiunii.

În Prefață (Carte omagială), academicianul Blagovesta Kasabova precizează că această lucrare reprezintă prima încercare a unui autor de a prezenta istoria regiunii Kozlodui, fiind totdată un studiu serios și profund. Autorul utilizează surse istorice primare, care dintr-un motiv sau altul au rămase necunoscute până acum.

În Cuvânt către cititor (p.8-20), autorul vorbește, printre altele, și despre fuga dramatică a românilor și a bulgarilor peste Dunăre. Din cauza condițiilor de viață și a exploatării nemiloase a turcilor, mii de bulgari au fugit la nord de Dunăre, căutând unui refugiu în regiunile Oltenia și Muntenia. Istoricul prezintă un tablou complex al societății bulgare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Continuă cu prezentarea perioadei comuniste și a proceselor apărute după anul 1989.

Cartea a apărut cu sprijinul unor personalități din regiunea Kozlodui – prof. dr. Bogdan Kazakov, Nikola Stefanov Balnev, Andzhela Orlova, prof. Aleksandar Iordanov, acad. Blagovesta Kasabova (ultimii doi realizând și recenzia lucrării), care nu au dorit ca acest material să se piardă. De asemenea, la apariția acestei cărți au contribuit Ambasada României la Sofia (care i-a oferit autorului posibilitatea de a studia arhivele Ministerului Afacerilor Externe – arhivele ministrului român de Externe la acea dată – Mihail Kogălniceanu) și Institutul Hurmuzachi.

Primele capitole sunt dedicate istoriei vechi a regiunii. Autorul prezintă: depozitele arheologice din localitate și din regiune (p. 26-52), strămoșii noștri – tribalii (p. 52-56), tracii sub stăpânirea romană (p. 56-58), romanizarea tracilor (p. 58-64), strămoșii din Balcani (p. 64-73).

În următoarele capitole, acesta vorbește despre apariția așezării Kozlodui (p. 73-83), luptele cu turcii și depopularea regiunii ca urmare a acestor lupte (p. 83-83). Următoarele două capitole prezintă războaiele cu turcii purtate de Mihai Viteazul, unificatorul pământurilor românești, (p. 93-99) și premisele migrației românilor la sudul Dunării (p. 99-107). Din punct de vedere etimologic, cuvântul Kozlodui vine din două cuvinte românești „cot” și „zloi”, însemnând „cot de zloi”. Cuvântul „zloi” este o formă dialectală a noțiunii de ghețar, forma corectă în limba română fiind „sloi”. Urmează epoca modernă: răscoalele bulgarilor de la Chiprova (p.111-117), Daniil Voievod din Kozlodui (p. 123-135), Criza Orientală (p. 139-149), răscoala din aprilie 1876 (p.149-153).

Următoarele capitole prezintă organizarea cetelor (p. 153-179), componența socială a cetei lui Hristo Botev (p. 189-207), steagul (p. 228-229) și acțiunile acestei cete (p. 237-242), precum și numărul și numele unora dintre sătenii care au făcut parte din ceata lui Botev (p. 242-254).

Cea de-a doua jumătate a cărții este dedicată Războiului de Independență. Sunt descrise premisele războiului (p. 256-268), eliberarea satului Kozlodui (p.268-281, 388-406), căderea cetății Nicopole (p. P.281-294), eliberarea regiunii Vratsa (p.294-338), luptele de la Rahova (azi Oreahovo) (p. 338-388).

Două capitole sunt dedicate românilor: eroismul soldaților români (p. 406-417) și avântul patriotic în rândul comunității românești (p. 417-425). În primul dintre aceste două capitole, istoricul Pacev vorbește despre situația țăranului român în timpul lui Tudor Vladimirescu și a Regulamentelor organice, despre industrializare, dezvoltarea economică a României. Deși cunoaște o oarecare îmbunătățire ca urmare a înfăptuirii reformelor lui Cuza, situația țăranului român continua să fie insuportabilă, influențată și de anii de secetă. Astfel, în anii 1875 și 1876, în multe județe au izbucnit revolte sătești. Pentru toate păturile sociale, lupta pentru îmbunătățirea situației coincidea cu lupta pentru cucerirea independenței țării. Emigranții bulgari au susținut în mod hotărâtor cauza României, care coincidea, în mare parte, cu cea a bulgarilor: „Vom sprijini interesele bulgaro-române deoarece suntem convinși că interesele acestor două popoare sunt identice”(p. 411). Soldații români au luptat pentru a-și apăra pământul sau pentru a primi, în cazul unui final fericit, o bucată de pământ. „Nu au luptat numai împotriva dușmanului, ci și împotriva propriei mizerii”(p. 415). În cel de-al doilea capitol, autorul prezintă reacția studenților români de la Universitatea din București la auzul veștii că armata turcească s-a mobilizat în cetățile de la Dunăre și că, de la Istanbul, au fost aduse tunuri de mare calibru pentru a fi instalate în aceste cetăți (ziarul „Românul” din 8 ianuarie 1877). Capitolul continuă cu publicarea unor fragmente din „Cronica participării armatei române la Războiul pentru Independență 1877-1878”, prezentând desfășurarea evenimentelor din lunile mai-octombrie 1877.

Ultimele capitole prezintă schimbările înregistrate după Războiul de Independență (430-440), realitatea din Bulgaria (454-470), masele populare din Oreahovo și opera lui Hristo Botev (p.480-485), festivitățile organizate în memoria acestuia (491-509), situația politică internă a țării în ajunul secolului al XX-lea (512-519), regiunea Oreahovo (p. 519-525) și satul Kozlodui la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea (p.525-534) și festivitățile din ținutul Kozlodui organizate în anul 1900 (p. 534-536).

În partea intitulată „Înainte de nota finală a cititorului” (p. 536-541), autorul spune că o istorie scrisă în mod obiectiv este de mare folos atât umanității în ansamblu, cât și pentru fiecare dintre noi. În prima parte, istoricul a dorit să clarifice adevărul istoric privind condițiile existente de-a lungul secolelor, care au dus la prezența unui număr destul de mare de români în aceste ținuturi. În partea a doua a lucrării, acesta prezintă toate neamurile, familiile din orașul Kozlodui și câteva din unele dintre satele învecinate, modul de viață, situația social-politică, precum și schimbările survenite în anul 1944 odată cu venirea la putere a comuniștilor și prăbușirea acestui regim în anul 1989.

Cartea profesorului Pacev se încheie cu un rezumat realizat în limbile bulgară (p.542-545), rusă (p.546-549) și engleză (p.550-552) și cu analiza prof. dr. Aleksandar Iordanov (Kozlodui – memorie vie și judecata timpului - p. 553-558). Acesta scrie că în această carte „știința vorbește și prin intermediul darului povestitorului-scriitor, care împletește într-o povestire obiectivă evenimentele trăite, ne face părtași ai veiții și suferinței sale de-a lungul timpului”(p. 553) Acesta încheie cu un citat al marelui patriot și revoluționar bulgar Vasil Levski: „[…] timpul ne transformă și noi îl transformăm pe el”(p. 558).

Privitã în ansamblu, lucrarea de fațã, reprezintã un studiu științific bine documentat și argumentat, echilibrat, armonios, punând în circa 564 de pagini toată istoria ținutului Kozlodui. Autorul a reușit să surprindă cele mai importante caracteristici ale vieții social-politice din Kozlodui, prezentând relațiile din români și bulgari, precum și participarea locuitorilor din așezările românești dunărene la Războiul pentru cucerirea Independenței. Trebuie sã menționãm faptul cã, în afară de aceste pagini, cartea conține și unele anexe – fotografii reprezentând vestigii istorice, soldați ai epocii, hărți, ordine militare, evenimente prezentate – ce vin în completarea celor prezentate, ajutând cititorul să poate înțelege mai bine.

În această carte, autorul a dorit și a reușit să prezinte, așa cum îi place să spună, „nudul adevăr de prezența noastră [a românilor] în sudul Dunării”, precum și aportul armatei române la eliberarea Bulgariei, „așa cum nu l-a mai prezentat nimeni” (Scrisoarea din 18 iulie 2015 adresată profesorului Tudor Nedelcea). Acesta susține că nu a existat un război ruso-turc, ci un război ruso-româno-turc.

Cartea „Localitatea și ținutul Kozlodui din antichitate la Războiul de Eliberare” reprezintă doar prima parte a unei ample lucrări istorice. Partea a doua este o continuare a primei părți și va cuprinde perioada de la Războiul de Independență și până în zilele noastre. În cea mai mare parte, ea este pregătită pentru a vedea lumina tiparului. Autorul este și vicepreședinte al asociației „AVE” - Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria.

În încheiere, subliniem faptul că această lucrare este de înaltă ținută științifică. Cu un profesionalism desăvârșit, istoricul și muzeograful Pacev și-a dezvoltat expunerea așternând observațiile și aprecierile într-un mod echilibrat, legitimându-se cu autoritatea competenței. Prin finețe și subtilitate, autorul încheie volumul cu marele regret că minoritatea românească nu este recunoscută în Bulgaria, întrebându-se „dacă nu a sosit momentul ca Bulgaria să urmeze exemplele Elveției și României privind politica minorităților, precum și pe cel al Voivodinei, unde minoritatea etnică românescă este recunoscută încă din anul 1848”(p. 545).

De mai mulți ani, Nicolae Pacev predă limba română copiilor din Kozlodui și celor din satele din împrejurimi. Limba română este destinul său, nu are cum să renunțe la ea, (n.n.N.P.). La Kozlodui, profesorul Nicolae Pacev a strâns o întreagă arhivă, ca o mărturie a existenței românilor la sud de Dunăre.

Prof. Vasile Bocai