Și copiii pot fi repere

Și copiii pot fi repere, chiar și pentru maturi. Ne plângem, pe bună dreptate, de absența reperelor morale și profesioniste în societatea românească postdecembristă. În literatură, după Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Gr. Vieru, Fănuș Neagu, N. Dabija, Eugen Simion, etc. n-au apărut alții pe măsura sau în apropierea lor. Excepție face doar muzica populară autentică, unde a explodat tânăra generație. Dar, ceea ce mi se pare o adevărată excepție este o fetiță de doar 11 ani din cartierul municipiului Drobeta Turnu Severin, Schela Cladovei, care este (am proprietatea termenului) un adevărat fenomen artistic. Ea are drumul său, unic și original, nemaiîntâlnit la soliști, cu o voce limpede, ca apa de izvor, folosind „lovitura de glotă”, o tehnică aparte, greu de interpretat, folosită în Munții Mehedințiului, parțial în Maramureș, și în Valea Timocului sârbesc. Dumnezeu a înzestrat-o cu un har, pe care îl folosește plenar, ajutată de tatăl său, preotul C. Bîrdeanu. Părintele C. Bîrdeanu este născut în satul mehedințean Șovarna, a absolvit Seminarul Teologic „Grigore Decapolitul” din Craiova și Facultatea de Teologie din București (primul an) și cea din Craiova, avându-l profesor, printre alții, pe cunoscutul profesor preot Alexie A. Buzerea, un compozitor și culegător de folclor muzical.

Regal Eugen Doga la Craiova

La inițiativa Operei Române din Craiova (director, Antonio Zamfir), maestrul Eugen Doga a fost prezent, fizic și prin muzica sa, pe 16 ianuarie 2023, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, prezență prilejuită de Zilele Culturii Naționale. L-au onorat, onorând în același timp publicul craiovean, celebra și frumoasa interpretă Ianna Novac, Trio Distinto (cu Octavian Dobrotă, soțul Iannei, Marius Olteanu și Mihai Radu), Orchestra de cameră a Operei Române, condusă profesional de Florian George Zamfir. Prezentarea și regia artistică a fost realizată de Edith Mag. Publicul craiovean a fost în extaz, aplaudând prelung întregul spectacol și pe soliștii săi, dovadă peremptorie că muzica lui Eugen Doga este binecunoscută și extrem de apreciată în acest colț de țară, amintind de cronica lui M. Eminescu la spectacolul „Monte Cristo” de la Teatrul Theodorini din Craiova, în august 1878, care a remarcat reacția entuziastă a spectatorului oltean. Concertul a debutat cu celebrul Eminescu al lui Grigore Vieru, pe muzica Doinei și Ion Aldea Teodorovici, urmând piese muzicale aparținând maestrului Eugen Doga: Codrii mei frumoși (versuri Petru Cruceniuc), Te știam numai din nume (Veronica Micle), Ochiul tău iubit (M. Eminescu), Aș vrea să viu la tine ( (Gr. Vieru), Căsuța părintească (Gr. Vieru), Gramofon, Lamento, Orice femeie e frumoasă (Gr. Vieru), precum și celebrul vals Dulcea și tandra mea fiară din filmul O dramă la vânătoare, din filmul „Șatra”.

Eminescu, corect politic - „Influența austriacă asupra românilor din Principate”

Pe zi ce trece, Eminescu se dovedește a fi periculos, chiar periculos de actual, motiv pentru care acel curent malefic, internațional îl încadrează între cei „incorecți politic”, ceea ce, indubitabil, îl onorează, Poetul fiind un autentic naționalist (în sensul real al cuvântului). Una dintre probele ce-l autentifică actual, contemporan cu vremurile noastre, este celebra sa conferință, Influența austriacă asupra românilor din Principate, susținută la Iași în cadrul prelecțiunilor populare inițiate de „Junimea”, începând cu anul 1875. Conferința lui Eminescu face parte din ciclul XI, sub genericul „Influențe consecutive asupra poporului român”. Inițial, Eminescu urma să susțină o prelegere despre influența germană, cea despre austrieci fiindu-i repartizată lui A.D. Xenopol, iar cuvântul „influență” a fost înlocuit cu „înrâuriri”, spre a nu deranja prea mult. S-a revenit însă la titlul inițial. Alți conferențiari ai acestui ciclu de prelecțiuni populare sunt nume celebre: A. Lambrior, Șt. Vârgolici, A.D. Xenopol etc. și ele au avut un impact imens în epocă, nu numai în Țară, dar și în plan european, cum demonstrează D. Vatamaniuc. La conferința lui Eminescu participă și consilierul austriac de la Iași, Hans Wenzel, care-i raportează șefului său, Gyula Andrássy, ministrul de Externe al Imperiului austro-maghiar, despre „nocivitatea” ideilor eminesciene, solicitând să elimine o parte din ele sau chiar să retracteze, ceea ce conferențiarul refuză categoric, afirmând că, în principiu, conferința a avut caracter economic și nicidecum politic.

În concepția lui Eminescu - Chestiunea Dunării, chestiune europeană

Tratatul de Pace de la Paris (30 martie 1856), încheiat în urma Războiului Crimeei între Austria, Franța, Marea Britanie, Prusia Sardinia și Turcia, a avut menirea de a sensibiliza puterile europene (în special Franța) asupra problematicii Principatelor Dunărene, a Unirii Principatelor, abolirea protectoratului Rusiei și statutul gurilor Dunării, în favoarea Puterilor contractante. Tratatul stipula „neutralizarea Mării Negre, interzicându-se astfel prezența militară a Rusiei, a hotărât internaționalizarea cursului Dunării prin instituirea unei comisii europene, care urma să aibă în grijă cursul fluviului de la Isaccea la vărsare în Mare și o comisie a riveranilor (din care urma să facă poate și cele două principate românești pentru cursul în aval de Isaccea) și a hotărât «rectificarea» frontierei basarabene, prin cesiunea teritoriului respectiv Moldovei” . În acest sens, s-a înființat Comisia Europeană a Dunării cu sediul la Galați și s-a încheiat un Aranjament între Guvernul Principatului Moldovei și Comisia Europeană a Dunării pentru serviciul telegrafic de la Galați la Sulina . Promotorii acestor acțiuni politice de anvergură europeană au fost scriitorii: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Costache Negri,, dublați de D. Rallet, A.I. Cuza și, mai târziu, cum vom menționa, de M. Eminescu. Problema navigației pe Dunărea de Jos a făcut obiectul ședințelor Conferinței de Pace de la Paris (12/24 aprilie 1866, 20 aprilie/2 mai 1866 și 23 mai / 4 iunie 1866). La Congresul de la Berlin (1878), delegația României (I.C. Brătianu și M. Kogălniceanu) a cerut recunoașterea de jure a independenței, dar solicitarea ei a fost „numai auzită, nu și ascultată” . Se stipula, totuși, că România putea încheia convenții bilaterale privind „privilegiile și atribuțiile consulilor străini și, de asemenea, urma să facă parte din Comisia Europeană a Dunării – cu atribuții extinse până la Galați”.

Un act de trădare națională - Declarația de la Budapesta

Se vorbește, în ultima vreme, mult și mai puțin argumentat despre intervențiile nediplomatice ale premierului Viktor Orban (apreciat pentru demnitatea națională), la unele colocvii din Transilvania, cu participarea etnicilor maghiari cu cetățenie dublă. Dacă din partea României ar fi participat unii intelectuali români, bine documentați, cu simț istoric și patriotic, de pildă, Mihai Neamțu, dezbaterile ar fi fost echilibrate și încadrate în spiritul adevărului istoric. Dar, pe ce se bazează liderul maghiar? În primul rând pe lașitatea, trădarea unor români din diaspora care au semnat Declarația de la Budapesta din 16 iunie 1989, avizată și de fostul rege al României, Mihai. Am mai scris despre aceasta (vezi Tudor Nedelcea, Monarhia salvează România sau o jefuiește?!; în Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, Iași, TipoMoldova, 2016, p. 146-155), amintind că un mare om politic și istoric, Ion Rațiu, trăitor în Transilvania Imperiului austro-maghiar (a cărui familie a avut de suferit din cauza atrocităților guvernanților maghiari) a denumit semnarea Declarației ca un act de înaltă trădare națională. Vom publica o altă luare de atitudine față de această Declarație, semnată de Ion Pantazi în ziarul „Stindardul românilor” din München, nr. 28 din noiembrie 1989. Ion Pantazi este fiul Adrianei și al lui Constantin Pantazi (nepoții filosofului Constantin Rădulescu-Motru). General de corp de armată, C-tin Pantazi, născut la 28 august 1888 la Călărași, a ajuns ministru al Apărării Naționale (23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), fiind arestat din ordinul regelui la 23 august 1944 și judecat în „lotul Antonescu”.

Emil Manu și Urmuz

Anii 2022 și 2023 au însemnat / înseamă și două centenare ale unor scriitori de importanță deosebită: Emil Manu și Urmuz. Poetul, prozatorul, criticul și istoricul literar Emil Manu s-a născut acum un veac, la 9 octombrie 1922, în satul mehedințean Manu, comuna Izvorălu (azi comuna Tâmna), în familia Ioana și Ion Cismărescu, țărani înstăriți. Și-a luat pseudonimul literar de la numele satului natal, unde urmează cursurile școlii primare (1929-1934), le continuă la celebrul liceu „Traian” din Turnu Severin (1934-1942) și le definitivează la Facultatea de Litere și Filosofie, în paralel cu Facultatea de Drept din București (1942-1946), beneficiind de profesori celebri: G. Călinescu, Tudor Vianu, Mircea Florian, M. Ralea, I. Petrovici, D. Gusti. Aici își susține licența cu tema, Ideea de criză în cultura europeană (în 1946), sub conducerea științifică a lui Tudor Vianu. Student fiind este mobilizat, la 8 august 1944, la Școala de ofițeri de rezervă și participă la luptele de la Păuliș, unde este rănit, decorat, dar și arestat politic. Doctoratul îl susține abia în 1973 (datorită detenției politice) cu teza Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc, sub conducerea lui Ovidiu Papadima. După absolvirea studiilor universitare, este profesor la Gimnaziul unic și la Școala medie elementară de meserii (1947-1952), ambele din Baia de Aramă, apoi se transferă la Corcova și Turnu Severin (1953-1954).

„Doamne, românește-i pe români!”

Sub această deviză, spusă de Alexandra Păunescu-Șerban la numai patru ani, fiica Anei Maria Păunescu și, implicit, nepoata Poetului sărbătorit, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional „Adrian Păunescu”, desfășurat la Craiova și Bârca, între 1-3 decembrie 2022, trei zile încărcate de evenimente, continuate cu a patra zi (4 decembrie), cu lansarea cărții de poezie, Toate poeziile pe care nu ți le-am scris a Anei Maria Păunescu Este locul să medităm despre rolul și rostul oricărui festival, fie el al usturoiului sau cârnațiului de Pleșcoi sau un festival cultural. Festivalul devine o instituție atunci când își propune și, mai ales, dacă reușește să promoveze o personalitate marcantă de-a ta, care s-a impus și impus cultura română în universalitate.