Mihai Ungheanu și cultura română

Mihai Ungheanu (17 martie 1939, Slobozia–12 martie 2009, București) este cazul tipic al scriitorului (creatorului) uitat pe nedrept după trecerea sa la cele veșnice. Absolvent al Filologiei bucureștene, el a avut o carieră publicistică și literară remarcabilă, activând la „Viața studențească” (1963-1965), „Scânteia tineretului” (1965-1974), „Ramuri” (1966-1968), „Contemporanul” (1970-1972), „Noua revistă română” (1996) etc. La revista „Luceafărul” (1968-1990) aavut cea mai lungă și semnificativă activitate de critic și istoric literar, dar mai ales de promovarea „provinciei”, adică a tinerilor scriitori din afara Bucureștului, provincia nefiind băgată în seamă de alte mari reviste literare. La „Luceafărul”, el a promovat tineri care astăzi sunt nume celebre în peisajul cultural-științific actual, scriitori basarabeni înainte de 1989, a dezbătut probleme acute ale societății, precum lipsa de interes pentru realizarea de ediții critice a scriitorilor români (amplă și necesară acțiune realizată ulterior, de Eugen Simion prin Fundația Națională pentru Știință și Artă, colecția „Opere fundamentale”), neaducere la zi a cronicilor medievale, documentelor istorice („Documenta Romaniae Historica”), vizat fiind „Cabinetul 2”, dezbaterea unor probleme acute (originea ceangăilor, de pildă) etc.

Premieră națională la Craiova - Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Începem acest periplu publicistic prin lămurirea termenului exil (lat. exilium=afară, salio=a sări), conform dicționarelor academice. În sens juridic, exilul este echivalent surghiumului, definit ca o „pedeapsă constând în izgonirea celui condamnat în afara hotarelor țării sale” sau „plecare nesilită a cuiva din propria-i țară sau localitate (mai ales pentru a scăpa de prigonire”). În cazul românilor, sensul real al cuvântului se aplică celor plecați din Țară înainte de 22 decembrie 1989, în special în perioada postbelică, după instaurarea unui regim politic străin istoriei și mentalității românești, impus cu tancurile sovietice. Să menționăm și Decretul regal 2134 din noiembrie 1944 ( deci la numai trei luni de la „23 august” și arestarea Mareșalului), prin care este interzisă întoarcerea în țară a scriitorilor diplomați (Mircea Eliade, Emil Cioran, Șt. Baciu, Aron Cotruș ș.a.). În provincia de peste Prut, așa cum a demonstrat magistral Mihai Cimpoi în O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (Chișinău, Editura Arc, 1996), a existat un „exil interior” care constă în „înstrăinarea de patria culturală adevărată, în privarea (până prin 1956) de accesul la valorile clasice, apoi prin limitarea acestuia (Eminescu, Creangă, Alecsandri fiind considerați clasici moldoveni, iar Caragiale și Coșbuc nemoldoveni).

De la empatie la umilințe - Amita Bhose

Dintre personalitățile străine care s-au atașat valorilor culturii române, Amita Bhose ocupă un loc aparte. Născută în orașul Calcutta din India, la 9 februarie 1933, în familia Pratimei și a lui Sudhir Kumar Bhose, avocat la Înalta Curte de Justiție din Calcutta și la Curtea Supremă din New Delhi. În țara natală, a absolvit Facultatea de Chimie, Fizică și Matematică a Universității din Calcutta, în 1953, și Facultatea de Bengali-Engleză, în 1965, a aceleiași universități. În România vine în 1959, la numai 26 de ani, urmându-și soțul (de care va divorța), inginer geolog venit la specializare în domeniul geologiei petrolului. La Universitatea din București urmează un curs de limba română (1959-1961), se reîntoarce în India, consacrându-se traducerii și promovării literaturii române, sub semnătura Amita Ray, prin publicarea de articole, interviuri, povestiri, traduceri în limba bengali, între 1962-1972, din I.L. Caragiale, M. Sebastian, M. Sadoveanu, Zaharia Stancu, Eminescu, Marin Sorescu, Al. Mirodan, Al. Philippide, Demostene Botez, Gellu Naum, Mihu Dragomir, Romulus Vulpescu etc. Din Marin Sorescu a tradus piesa Iona, la Editura Academiei din India, iar în revista „Ramuri” a publicat în 1988, o pagină de poezie indiană contemporană. În 1968, la Calcutta tipărește în bengali traduceri din poezia română contemporană (Și noi visăm) și un jurnal de călătorie în România (În afara lumii cunoscute).

De ziua Limbii Române - Regal științific și cultural

Sfârșitul lunii Gustar (31 august) și începutul anului bisericesc (1 septembrie) a consemnat două evenimente științifice remarcabile: Ziua Limbii Române, sărbătorită simultan de către Academia Română și Academia de Științe din Chișinău, precum și Congresul Mondial al Eminescologilor, inițiat și coordonat de neobositul savant, Mihai Cimpoi începând cu 2012, sub egida ambelor academii, și în organizarea Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” de la Chișinău. A fost un adevărat festin științific și cultural în care românismul a fost omagiat, îndreptățind afirmația lui Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră”. Au participat mari personalități (academicienii Ioan-Aurel Pop, Ion Tighineanu, Mircea Dumitru, Mircea Martin, M. Cimpoi, Valeriu Matei, Gh. Păun, I. Hădârcă, Th. Codreanu, Gh. Ghidirim, Gh. Chivu), a eminescologilor N. Georgescu, Adrian Dinu Rachieru, Pompiliu Crăciunescu, Lucia Olaru Nenatti, Catinca Agache etc.), a europarlamentarului Maria Grapini (cel mai activ europarlamentar român), a omniprezentului primar al comunei Dumbrăveni (Suceava), Ioan Pavăl, și a secretarului primăriei, Mihai Chiriac, a altor cercetători și cunoscători ai limbii române și creației eminesciene (Rodica Zahiu, Liviu Chiscop, Daniel Corbu, Simona Modreanu, Cassian Maria Spiridon, Laura Hant, Tudor Nedelcea, Emilia Stăjila, M. Cornaci, Kopi Kycyku (Albania), Metleaeva Miroslava, D. Gabura, A. Apetri, G. Vulturescu). Au fost lansate mai multe cărți cu tematică eminesciană: Titu Maiorescu, Eminescu, poet al timpului modern (ediție și prefață de M. Cimpoi), N. Georgescu, Un înșelat pe corabia trufiei, Adrian Dinu Rachieru, Arhipelag critic, Cassian Maria Spiridon, Poetul nopții și mitul «Luceafărului», ediții din poezia eminesciană, precum și excelentul Buletin „Mihai Eminescu”, nr. 1/2022, de cercetări eminescologice, valorificare și promovare a operei și personalității lui M. Eminescu, editat de Centrul Academic Internațional „Eminescu” și Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu”.

Din nou despre - Românii de lângă noi

„Popor român! Mari învățături îți dă această întâmplare [răpirea Bucovinei]. Dacă fiii tăi ar fi uniți totdeauna, atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit.” Mihai Eminescu

Mai știm noi câte ceva despre românii din jurul României, din Ucraina, Basarabia, Bulgaria, Serbia, Ungaria? Azi suntem invadați cu știri (majoritatea propagandistice) despre războiul din Ucraina, uitând complet că acolo trăiesc, fără voia lor, și români, atât în zona Cernăuțiului, cât și în Basarabia de sud, azi teritoriu ucrainian. În acest context, este lăudabilă inițiativa Școlii Sociologice de la Craiova, fondată și condusă de universitarul Dumitru Otovescu, de a lansa și materializa proiectul Comunitatea românilor din Cernăuți (Ucraina). Origine etnică și discriminare politică, prin doi cercetători, Adrian Otovescu și Vlad-Ovidiu Cioacă, implementat prin Centrul pentru Politica Externă și Studii de Securitate, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Denumirea „Ucraina” (= pământ de graniță) este atestată documentar într-o cronică a Rusiei din 1187 pentru regiunea din vecinătatea ei. După prăbușirea Rusiei kievene, regiunea poartă numele de Ucraina, Rusia minor sau Mica Rusie (Rusia Mare având capitala la Moscova), ucrainienilor zicându-le și „rușii mici”. Regiunea dintre Rusia și Hanatul Crimeii a fost colonizată de împărăteasa Ecaterina cea Mare, în a doua jumătate a secolului 18, cu ruteni, ucrainieni, ruși, evrei, români, germani, greci, bulgari, sârbi, albanezi, suprapuși peste populația băștinașă, formată din cazaci și tătari.

Cu evlavie despre Biserică și slujitorii ei

Poet, prozator, dramaturg, Petre Gigea s-a născut la 31 martie 1930, în comuna Goicea (localitate în care a locuit celebrul sociolog Dimitrie Gusti cu prilejul cercetărilor sale de teren), ca fiu al Ecaterinei (n. Chiurtu) și al notarului Ioan Gigea. În sat, urmează clasele primare și elementare, apoi Liceul comercial „Gh. Chițu” din Craiova (1941-1949) și Facultatea de Finanțe și Credit a Academiei de Științe Economice din București (1949-1953). A avut o carieră administrativă (inspector financiar, primar al Craiovei (1964-1968), primvicepreședinte al Consiliului popular Dolj (1968-1977), politică (ministru al Finanțelor (1981-1986), diplomatică (guvernator al României la Fondul Monetar Internațional și la Banca Mondială (1981-1986), ambasador al României în Franța și la UNESCO (1986-1989), funcții îndeplinite cu profesionalism și cu dragoste de Țară. A fost înzestrat și un talent literar pe care l-a folosit din plin în multe domenii ale literaturii, adăugându-și la numele său civil, cuvântul Gorun, ceea ce vrea să însemne tărie de caracter. Despre creația sa literară s-au pronunțat nume ilustre ale literaturii române: Al. Piru, I.D. Bălan, Fl. Firan, Ov. Ghidirmic, Alex. Șefănescu, Tudor Nedelcea, Laurențu Ulici, M. Duțescu, Fănuș Băileșteanu, I. Deaconescu, Marian Barbu, Virgil Dumitrescu, N. Mareș etc. Un sector literar esențial în care Petre Gigea-Gorun a excelat este memorialistică. A fost / este un pertinent cronicar al vremii sale, lăsând posterității date, fapte, evenimente și oameni implicați, de o valoare demnă de apreciat, mărturii neprețuite.

Oltenia mănăstirilor

„Dacă am înțelege cât mai mulți, cât mai devreme, cât de mult ne iubește Dumnezeu, că Domnul e iubire și iertare, că fără Dumnezeu nimic nu putem, nimic nu facem, nimic nu suntem... și la final, nu contează decât unde pune Domnul sufletul nostru după ce murim, cu toții am fi mai buni, mai milostivi, mai iubitori pentru aproapele ei, și, în cele din urmă, tuturor ne-ar fi mai bine!” 

Am reprodus aceste cuvinte scrise și așezate ca motto la o carte monumentală: Oltenia mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură, vol. 1-2, de Liana Carina Tătăranu și Nicolae Coșniceru, apărută în 2022 în editura bucureșteană Princeps Publisting (director Mirela Matyas), peste 500 pagini, cu numeroase ilustrații. Autorul acestui motto este mai puțin cunoscut lumii intelectuale contemporane, el fiind un om de afaceri modest, care-și conduce firma eficient și discret. Se numește Ștefan Cherciu, fondator și conducător al firmei craiovene QFORT, deschisă „către valori proiectate să reziste”, conform reclamei. Numai după aceste câteva cuvinte realizezi că este un om cu credința (nu cu frica) în Dumnezeu, ideile din acest text ne reamintesc de doi mari cărturari români: Neagoe Basarab cu ale sale Învățături către fiul său Theodosie („dacă vom iubi pe Domnul din tot sufletul, harul lui Hristos va pogorî asupra noastră de la atotputernicia lui dreaptă, și postul, și rugăciunea, și curăția, și înfrânarea, și smerenia, și milostenia, și răbdarea, și ascultarea, pentru că toate bunătățile în mâinile lui sunt”) și „românul absolut”, cum l-a numit Petre Țuțea pe Eminescu („Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea Domnului”; „Prin rugăciune și umilință se întărește mușchiul inimei noastre de putem suporta durerea”).