vineri, 28 ianuarie 2022

Arhivele Olteniei

Revuistic, anul 1922 este extrem de prolific. Apar reviste importante consemnate ca atare de istorie, precum Cugetul românesc (februarie 1922, București, lunară, sub conducerea lui Tudor Arghezi și Ion Pillat, secretar de redacție: Dosil Munteanu); Flamura. Literară și artistică (1 aprilie, Craiova, lunară, cu El. Farago, F. Aderca, Tudor Mușatescu); Năzuința. Literatura, știința și arte (5 aprilie, Craiova, lunară, cu El. Farago, S. Mehedinți, I. Dongorozi, Perpessicius, Victor Eftimiu, F. Aderca, N.M. Condeescu, M. Dragomirescu etc.); Contemporanul (3 iunie, București, săptămânal, apoi lunar, de Ion Vinea, având colaboratori: I. Barbu, Marcel Iancu, F. Aderca, Tudor Arghezi, B. Fundoianu, Camil Petrescu, I. Pillat, Mircea Eliade, C. Brâncuși, Milița Petrescu, Șt. Roll etc).; Clopotul (20 octombrie 1922, revistă avangardistă, condusă de H. God). Între aceste publicații periodice, în Cetatea Băniei apare, în ianuarie 1922, revista „Arhivele Olteniei” publicație trimestrială, având caracter enciclopedic, sub direcția dr. Charles Laugier și a unui comitet format din Ștefan Cruceru (Craiova), T.G. Bulat (Rm. Vâlcea) și Al. Bărcăcilă (Turnu Severin), secretar de redacție fiind C.D. Fortunescu, spiritul acestei reviste (în anul următor el devine codirector, apoi director din 1926).

miercuri, 5 ianuarie 2022

Basarabia și Eminescu în viziunea lui Adrian Dinu Rachieru

Mărturisesc: de multă vreme voiam să scriu despre Adrian Dinu Rachieru, o personalitate marcantă a culturii contemporane, un autor de cărți profunde, dar și un mare caracter, calitate tot mai rară în zilele pe care le trăim cu stoicism. El face parte din acea categorie de intelectuali rasați (Theodor Codreanu, Mircea Popa, Zenovie Cârlugea,Viorel Dinescu etc.) care „tac și fac”, îmbogățind cultura română cu lucrări fundamentale. Dacă nu-i vedem în prim planul vieții culturale (la TV sau presa literară centrală) se datorează doar faptului că sunt trăitori în provincie; în București, într-adevăr, soarele răsare pentru toți românii pretutindenari, dar între aceștia sunt și mulți mediocri și agresivi. Bucovinean de sorginte (satul Soloneț, jud. Suceava), Adrian Dinu Rachieru s-a născut la 15 septembrie 1949 în familia învățătorilor Felicia și Ioan.

În satul natal începe școala primară, la Suceava termină Liceul „Ștefan cel Mare”, iar la Universitatea din București, urmează Facultatea de Filosofie, secția sociologie, unde-și susține și doctoratul în sociologie cu teza Postmodernism românesc și circulația elitelor în context postdecembrist (1999), sub coordonarea prof. I. Mihăilescu. Stabilit la Timișoara, activează ca sociolog, cercetător științific, inspector șef la Inspectoratul pentru Cultură, consilier editorial la editura Augusta și prodecan și profesor universitar la Facultatea de Jurnalistică a Universității „Tibiscus” (din 1995).

sâmbătă, 18 decembrie 2021

Caietele macedonskiene și povestea tristă a unui conac

La Biserica „Sf. Haralambie” („Harșu”) din Craiova a avut loc, sâmbătă, 20 noiembrie 2021, o inedită slujbă de pomenire a scriitorului clasic român, Al. Macedonski, oficiată de părintele profesor Picu Ocoleanu. Inițiativa a aparținut scriitorului Ion Munteanu (doctor în filosofie), născut în comuna natală a marelui scriitor, el fiind, totodată, și inițiatorul și organizatorul „Zilelor Al. Macedonski”, al simpozionului anual, finalizat prin apariția primelor trei volume ale „Caietelor macedonskiene” (2019, 2020 şi 2021), şi al reamplasării bustului lui Al. Macedonski (sculptor: C. Foamete) în Grădina Botanică din Craiova. La această slujbă de pomenire au participat, printre alții, familiile I. Munteanu, I. Jianu, Picu Ocoleanu, Nelida Dorobanțu, Denisa Crăciun (scriitoare stabilită în Franța) etc. Pomenirea este justificată, întrucât Al. Macedonski (1854-1920), născut în București, dar copilărind la Pometești, la moșia de dotă a mamei sale (locuri nemurite de el în literatură), a condus „Liga Ortodoxă” (20 iulie 1896 – ian. 1897), revistă subvenționată de mitropolitul Ghenadie Petrescu, unde-i debutează, printre alţii, pe Tudor Arghezi și Gala Galaction. Miercuri, 24 noiembrie 2021, la împlinirea a 101 ani de la moarte, în fața bustului scriitorului din Grădina Botanică din Craiova,s-a lansat al treilea volum al Caietelor macedonskiene, care reunește alocuţiunile participanţilor la cea de-a treia ediţie a Festivalului „Alexandru Macedonski, din 28-29 mai 2021, şi studii aprofundate ale specialiștilor români din țară şi străinătate, legate de viaţa şi opera marelui scriitor.

luni, 29 noiembrie 2021

File din istoria Academiei Române

Academia Română este considerată, pe bună dreptate, forul de cultură și de știință de cel mai înalt grad, apreciată ca atare de specialiști și de marele public. Românii au simțit nevoia înființării unei astfel de instituții încă din secolul XVI prin Despot Vodă (1561-1563) cu Schola latina de la Cotnari, prin domnitorul Petru Cercel (1583-1585, fratele lui Mihai Viteazul, cu scrieri în limba latină), la Târgoviște, proiecte nefinalizate. Primele astfel de instituții s-au creat la Iași, în 1640 (Academia Vasiliană și Academia Mihaileană (1835) și la București, în 1688 (Academia domnească). În secolul XIX, personalități marcante sesizează necesitatea creării unei academii naționale, în sensul modern al cuvântului. I.H. Rădulescu propune crearea unei „Academii de câțiva bărbați, a căror treabă să fie numai literatura românească, cari cu vremea vor pune în regulă și vor desăvârși prin facerea unei dicsioner” (prefața la Gramatica românească, 1828); Ioan Maiorescu cere „înființarea unei societăți academice sau literare, destinată a concentra activitatea erudiților români [...] pentru cultura limbei, pentru studiul istoriei naționale” (1860). G. Sion a elaborat, în 1860, chiar un statut pentru o academie română cu 15 membri preocupați de literatură și limbă.

miercuri, 17 noiembrie 2021

Chipuri din satul românesc

La Editura Trinitas a Patriarhiei Române, în colecția „Media Christiana”/seria Radio Trinitas, Daniela Șontică publică, în 2020, o carte incitantă și cu o temă mereu actuală: Chipuri de satul românesc. Sunt, de fapt, medalioane scrise și rostite de autoare la Radio Trinitas în anul precedent, declarat de Patriarhia Română Anul omagial al satului românesc. Autoarea îmi preciza că materialul acesta documentar l-a predat editurii numai după ce a îmbunătăţit unele medalioane, iar de multe ori a rescris pasaje întregi întrucât stilul oral de la radio nu se potrivea pentru a fi redat într-o carte. Poetă, prozatoare, eseistă și jurnalistă, Daniela Șontică s-a născut la 23 martie 1970, într-un sat din județul Buzău cu nume de voievod, Vintilă Vodă. Este absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism a Universității bucureștene „Spiru Haret”, dar și a cursurilor de grafică-pictură ale Școlii Populare de Artă din Buzău, precum şi a unor cursuri de secretariat artistic de redacție ale Fundației „Athenaeum” din București, în 1992 (clasa prof. Cornel Tabacu). A fost redactor sau secretar general de redacție la mai multe publicații, între care Jurnalul Naţional, în prezent fiind redactor la Ziarul Lumina, inițiatoarea și coordonatoarea suplimentului literar „Lumina literară și artistică”, realizatoare de emisiuni la Radio Trinitas. A debutat revuistic cu poezii în „Convorbiri literare” (noiembrie 1989) și editorial cu volumul de versuri Arlechini într-o pădure sălbatică (1995).

duminică, 7 noiembrie 2021

Craiova în doliu...

 

Nu de mult, Craiova a fost în anumite perioade, capitala culturii naționale (Festivalurile Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Alexandru Macedonski, Ziua Basarabiei și Bucovinei etc.). Acum, Cetatea Băniei a devenit capitala doliului național. Moartea prematură și discutabilă a lui Petrică Mîțu-Stoian a demonstrat că românii pot fi uniți (numai) în durere sau în al 12-lea ceas (Să ne amintim de puzderia de oameni la înmormântarea Marei Tănase, în iunie 1963). Petrică Mîțu-Stoian provine dintr-o zonă mirifică, Plaiul Cloșani, cu o vatră folclorică inedită și soliști remarcabili (Domnica Trop, Angelica Stoican, Niculina Stoican, Nina Predescu, Irina Zoican, Olguța Berbec ș.a.), așa cum Bucovina i-a dat pe Eminescu, Porumbescu, Iorga, Irimescu etc. „Despre morți – numai de bine”. Despre Petrică vorbele de bine au deplină acoperire. A fost un om bun (Eminescu a făcut deosebirea între oamenii de munte și cei de baltă), mereu optimist, încurajator de tinere talente; n-a avut dușmani, ci doar invidioși. Cântecele sale (peste 450!) sunt de voie bună, dar el va rămâne, cred eu, cu Hora de pomană (împreună cu Niculina Stoican), cântec trist păstrat doar în zona Izverna și... în Valea Timocului sârbesc. Ar mai fi de discutat și problematica pensionării la limita de vârstă a artiștilor, creatorilor. Trântindu-li-se ușa în nas imediat după pensionare li s-a bătut deja un cui în cosciug.

Până atunci, drum lin spre o lume mai bună, Petrică Mîțu-Stoian, și-ți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru sufletul românilor oriunde ar fi ei!

Tudor Nedelcea

vineri, 5 noiembrie 2021

In memoriam Doru Dinu Glăvan - „Împreună scriem istoria clipei!”

Sunt oameni de care te atașezi de la prima întâlnire, un soi de „dragoste la prima vedere”. Așa mi s-a întâmplat cu Grigore Vieru, Doina și Ion Aldea Teodorovici, N. Dabija, M. Cimpoi, V. Tărâțeanu, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu etc. Nu știu cum, de ce și care sunt resorturile psihice pentru asemenea legături sufletești. Un astfel de Om a fost (și așa va rămâne) Doru Dinu Glăvan (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021); nu mai știu când ne-am întâlnit pentru prima dată, dar aceea prima întrevedere a fost ca și cum l-aș fi cunoscut de-o viață. Firește, îl știam din presa sportivă, având alături de Sebastian Domozină (căruia antrenorul C. Teașcă îi cerea să transmită mai încet întrucât jucătorii nu pot alerga în ritmul transmisiunii), o voce inconfundabilă. Locuind la Reșița, conducerea de la Radio Timișoara l-au contactat în 1962 și l-au angajat corespondent, apoi din 1969 a transmis neîntrerupt pe toate frecvențele și canalele Radio-ului Național. La Radio Trinitas (emisiunea din 10 martie 2017), Doru Dinu Glăvan s-a destăinuit: „Cred că mă regăsesc într-un jurnalist frenetic, peste tot prezent la evenimente. O carieră frumoasă am făcut în lumea sportului [...], am fost și sportiv, atlet, schior. În general, am ajuns să cunosc foarte bine sportul, în profunzime, din interior”.