Sunt oameni de care te atașezi de la prima întâlnire, un soi de „dragoste la prima vedere”. Așa mi s-a întâmplat cu Grigore Vieru, Doina și Ion Aldea Teodorovici, N. Dabija, M. Cimpoi, V. Tărâțeanu, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu etc. Nu știu cum, de ce și care sunt resorturile psihice pentru asemenea legături sufletești.
Un astfel de Om a fost (și așa va rămâne) Doru Dinu Glăvan (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021); nu mai știu când ne-am întâlnit pentru prima dată, dar aceea prima întrevedere a fost ca și cum l-aș fi cunoscut de-o viață. Firește, îl știam din presa sportivă, având alături de Sebastian Domozină (căruia antrenorul C. Teașcă îi cerea să transmită mai încet întrucât jucătorii nu pot alerga în ritmul transmisiunii), o voce inconfundabilă.
Locuind la Reșița, conducerea de la Radio Timișoara l-au contactat în 1962 și l-au angajat corespondent, apoi din 1969 a transmis neîntrerupt pe toate frecvențele și canalele Radio-ului Național.
La Radio Trinitas (emisiunea din 10 martie 2017), Doru Dinu Glăvan s-a destăinuit: „Cred că mă regăsesc într-un jurnalist frenetic, peste tot prezent la evenimente. O carieră frumoasă am făcut în lumea sportului [...], am fost și sportiv, atlet, schior. În general, am ajuns să cunosc foarte bine sportul, în profunzime, din interior”.
Dar, Doru Dinu Glăvan n-a fost cunoscut doar în lumea sportului. Ca director la Radio Reșița s-a implicat în Programul Phare 2003 de Cooperare Transfrontalieră, sub genericul „Cuvântul fără frontiere”, pe relația România – Serbia – Muntenegru, în colaborare cu Forumul pentru Cultura Românilor din Bor (Serbia). Îl interesa destinul românilor sud-dunăreni, colaborând benefic cu Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (președinte: acad. Victor Crăciun, având afinități și scopuri comune).
Și, astfel, a apărut Atlas lingvistic al Regiunii Valea Timocului. Contribuții la atlasul lingvistic al graiurilor românești dintre Morava, Dunăre și Timoc, proiect finanțat de U.E. Autorii acestei lucrări științifice sunt trei cercetători ai Filialei Cluj a Academiei Române: Petru Neiescu, Eugen Beltechi, Nicolae Mocanu, care au întreprins cercetări de teren, valorificate parțial prin tipărirea lor în 2006 (să sperăm că și restul cercetărilor vor vedea lumina tiparului).
Atlasele sunt lucrări științifice, apanaj al Academiei Române; în cazul Atlasului lingvistic al Regiunii Valea Timocului, el rezolvă științific și o contraversă politică: în Valea Timocului trăiesc români, vorbitori de limba română și nu de aberanta limbă vlahă. (Recenzând această lucrare, am primit un reproș, „inedit”: fac „poluare științifică!”).
Fără îndoială, acest atlas extrem de util n-ar fi apărut fără implicarea logistică și financiară a lui Doru Dinu Glăvan. „Inițial – mărturisește el în prefața intitulată Un Pas înainte – , nu ne-am dat seama de întinderea, amploarea unei asemenea întreprinderi”, considerând-o „un pas înainte în cunoașterea, mai exactă, a situației fraților noștri de la sud de Dunăre. Nădăjduiesc, de asemenea, că la efortul nostru se vor alătura și alte instituții cu mai mare autoritate în domeniu care vor continua cercetarea pentru împlinirea unui «Atlas lingvistic al românilor de la sud de Dunăre»”.
Din păcate, cercetarea lingvistică n-a mai continuat: ne lipsește (deja) Doru Dinu Glăvan!
Modest și discret, gata oricând să-ți vină în ajutor, cu o bunătate vizibilă, Doru Dinu Glăvan a avut și de suferit în viață: în 1911, bunicii paternali au plecat în SUA spre acel „pământ al făgăduinței”, motiv politic ca nepotului, Doru Dinu, să i se refuze intrarea în liceu (a absolvit liceul seral), n-a avut voie să urmeze Facultatea de Drept (din motive de dosar), astfel că a fost nevoit să lucreze într-o fabrică.
Peste toate a trecut cu zâmbetul pe buze, fără nicio ranchiună, fiind la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, reușind, în stilul său, să includă această asociație profesionistă în rândul uniunilor de creație, spre a benefecia, ca pensionari, de unele drepturi bănești cuvenite.
Trăind într-o lume cu grave convulsii, Doru Dinu Glăvan a fost dezamăgit că deontologia profesională și patriotismul au devenit prohibite, dar, cum mărturisește luminos: „Am trăit frumos, chiar dacă de multe ori greu, cu credință în Dumnezeu!”.
Și pentru această credință, Dorule, Dumnezeu să te țină aproape!
Tudor Nedelcea
P.S. Personal, am motive de apreciere superlativă la adresa sa. M-a invitat la sediul UZPR (unde am devenit membru), să lansez o carte (Biserica și societatea), să țin o conferință, m-a publicat în „Certitudinea” și, mai presus de orice, mi-a acordat Premiul „Eminescu, ziaristul”, „pentru consecvența, abnegația și pasiunea de care dă dovadă în eternizarea geniului românesc, M. Eminescu” (28 iunie 2019).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu