Nu de mult, Craiova a fost în anumite perioade, capitala culturii naționale (Festivalurile Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Alexandru Macedonski, Ziua Basarabiei și Bucovinei etc.). Acum, Cetatea Băniei a devenit capitala doliului național. Moartea prematură și discutabilă a lui Petrică Mîțu-Stoian a demonstrat că românii pot fi uniți (numai) în durere sau în al 12-lea ceas (Să ne amintim de puzderia de oameni la înmormântarea Marei Tănase, în iunie 1963). Petrică Mîțu-Stoian provine dintr-o zonă mirifică, Plaiul Cloșani, cu o vatră folclorică inedită și soliști remarcabili (Domnica Trop, Angelica Stoican, Niculina Stoican, Nina Predescu, Irina Zoican, Olguța Berbec ș.a.), așa cum Bucovina i-a dat pe Eminescu, Porumbescu, Iorga, Irimescu etc. „Despre morți – numai de bine”. Despre Petrică vorbele de bine au deplină acoperire. A fost un om bun (Eminescu a făcut deosebirea între oamenii de munte și cei de baltă), mereu optimist, încurajator de tinere talente; n-a avut dușmani, ci doar invidioși. Cântecele sale (peste 450!) sunt de voie bună, dar el va rămâne, cred eu, cu Hora de pomană (împreună cu Niculina Stoican), cântec trist păstrat doar în zona Izverna și... în Valea Timocului sârbesc. Ar mai fi de discutat și problematica pensionării la limita de vârstă a artiștilor, creatorilor. Trântindu-li-se ușa în nas imediat după pensionare li s-a bătut deja un cui în cosciug.
Până atunci, drum lin spre o lume mai bună, Petrică Mîțu-Stoian, și-ți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru sufletul românilor oriunde ar fi ei!
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu