Stolnicul Constantin Cantacuzino precursor al cercetării științifice

În cultura română, secolul al XVIII-lea marchează „începuturile transformării omului medieval în ceea ce va fi mai târziu omul lumii moderne” (E. Stănescu). Pe plan european își fac apariția două mari personalități ale literaturii românești: Dimitrie Cantemir și Stolnicul Constantin Cantacuzino. Scrierile istorice depășesc satdiul medieval, suferă influențe umaniste, cronicarii își îmbogățesc cunoștințele în centrele europene de cultură, prin studii sistematice, manifestând un deosebit interes pentru problemele de metodologie. Între aceștia, Stolnicul Constantin Cantacuzino face muncă de pionerat, opera sa, Istoria Țării Rumânești întru care să cuprindă numele ei cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum cum s-au tras și stă, este o anticipare a istoriei științifice. Conștient că istoria poate constitui, prin pildele sale, un îndreptar pentru viitor, el concepe istoria țării sale cu multă obiectivitate, cu argumente convingătoare, apelând la vasta sa erudicție, într-o vreme când i se părea că nu mai e nimeni să apere țara „nici cu condei, nici cu palma”. Scrie istorie din mândrie națională, patriotism și rațiune politică.

Foametea din 1946-1947

„Modestia nu e dezinteres, ci o atitudine”, scria Liviu Rebreanu, parcă completându-l pe Jules Renard: „Modestia stă bine oamenilor mari”.

Sunt gânduri rostite de mari personalități, cu vastă experiență de viață. Sunt oameni făptuitori de fapte mărețe în domeniul lor, dar din modestia lor, dar (mai ales) a contextului social-cultural nu ies în evidență; în schimb, mediocritățile sunt omniprezente și agresive nu numai în viața de toate zilele, ci în mass-media, în special cei care locuiesc în Capitală și au toate sursele de afirmare la îndemână. În provincie, s-a dovedit, au trăit, conviețuit și creat astfel de oameni, neremarcați în plan cultural central, cum e cazul, de pildă, al lui I.D. Sîrbu sau Vasile Lovinescu. Ne vom opri la o distinsă doamnă craioveancă, Laura Pumnea, care „strălucește” prin modestie.

Licențiată în sociologie la Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie a Universității din Craiova, cu un master, specializarea „Societate, comunicare și mass-media”, Laura Pumnea s-a remarcat la nivel plenar în jurnalism, activând la câteva posturi TV (realizând excelente interviuri) Terra Sat, 3TV, Radio Sud, Alto Media. A colaborat și la Teatrul „Colibri” și la ziarul „Adevărul de seară”.

Ion Druță sau Povara bunătății noastre

Aproape tabu în perioada antedecembristă, exilul românesc a devenit ulterior subiect de studiu benefic, creațiile literare, științifice, tehnice etc. și creatorii lor intrând de drept în patrimoniul cultural național românesc. Personalități românești marcante au onorat cultura lumii, ele fiind parte întregită a culturii românești.

S-a inaugurat, în premieră națională, la Craiova chiar un Muzeu al Cărții și Exilului Românesc, cuprinzând, mai cu seamă, valorile umaniste (scriitori, istorici, filosofi, pictori, sculptori, actori, regizori, muzicieni), pe când exilul tehnic, științific încă își așteaptă consacrarea prin recunoașterea în țară a valorii lor. Ce s-a întâmplat cu exponatele genialului Henri Coandă este o pată neagră pe obrazul politicii românești postdecembriste.

Grigore Traian Pop sau povara bunătății sale

„E mare mângâierea la vreme de restriște să te afli lângă cineva pe care să-l doară inima pentru tine” scria Cervantes, iar Dimitrie Gusti completa: „Puritatea prieteniei, tăria ei irezistibilă ce leagă pe vecie, pe viață și după moarte, constă numai în comunitatea de năzuințe”.

Am așezat aceste adevăruri rostite de două mari personalități din culturi și epoci diferite la următoarele însemnări despre un mare om și cărturar, care, într-o perioadă a vieții mele, greu încercată, datorită unor culturnici aroganți și a protejaților lor bine așezați în ierarhiei securității, Grigore Traian Pop a făcut naveta între București și Craiova spre a-mi fi alături.

Pamfil Șeicaru grațiat de Nicolae Ceaușescu!

Da, este adevărat, chiar dacă pentru unii informația îi deranjează. Dar, cum adevărul te eliberează cum scrie și-n Biblie, să-l scoatem la iveală. Marele gazetar și om politic Pamfil Șeicaru (1894-1980), „monstru sacru” al gazetăriei românești (alături de Eminescu, C.A. Rosetti, Iorga, Arghezi, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, N. Dabija etc.) a fost judecat de Tribunalul Poporului, în mai-iunie 1945, și condamnat la moarte în contumacie, într-un lot de 12 ziariști, acuzați de „crime de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război”.

Este condamnat în contumacie, întrucât marele ziarist a plecat din țară la 9 august 1944, la sugestia-ordin a mareșalului Ion Antonescu (cel fără de mormânt, cum poetizează Adrian Păunescu). Istoricul, pe nedrept uitat Gh. Buzatu, descoperă în arhivele CC al PCR Decretul 977/12 decembrie 1966, prin care este grațiat Pamfil Șeicaru și nu la 8 mai 1995, cum scrie Victor Frunză că s-a produs grațierea. Expunerea de motive a fost întocmită / semnată de ministrul de Interne din 1966, Cornel Onescu, care demontează, cu argumente juridice, decizia politică a Tribunalului Poporului din 1945.

La Mănăstirea Lainici - Colocviile revistei „Banchetul”

Dacă mai umbli prin Țară, „în cruciș și-n curmeziș”, cum a mărturisit Eminescu (nu în Zambia sau Capul Verde), afli cu îndreptățită bucurie și lucruri frumoase, pozitive pentru care suntem mândri. Adică, ce mai fac românii prin demnii săi reprezentanți, prin creatori de orice natură (teologi, scriitori, pictori, sculptori, muzicieni etc.). Așa, de pildă, la Sfânta Mănăstire Lainici s-a desfășurat recent (24-26 noiembrie 2023) o nouă ediție a Colocviilor revistei „Banchetul”. O reușită deplină grație următorilor factori: locul desfășurării (o sfântă mănăstire, cu un stareț cu har, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, descoperitorul osemintelor Sfântului Irodion), participanți veniți din multe meleaguri: Rodica Lăzărescu (editor, istoric literar, București), Evelyne Croitoru (scriitor, ziarist, București), Ada Stuparu (critic literar, editor, Craiova), Elisabeta Bogățan (scriitor), Nicoleta Crăiete (poet, Tg. Jiu), Elena Marica (poet, Alba Iulia), Diandra David (eseist, Timișoara), Mihai Barbu (critic și istoric literar, Petroșani), Dumitru Toma (poet, Craiova), Tudor Nedelcea (scriitor, Craiova), Ion Mircea Casimcea (scriitor, Turda), Adrian Țion (scriitor, Cluj Napoca), Dumitru Nicodim (poet, Brașov), Iulian Cătălui (critic literar, Braşov), Doru Roman (poet, pictor, medic, Tg. Mureș), Valeriu Troșan şi Victor Horaţiu Troşan (elev, poet, Cluj-Napoca), Augustin Doman (scriitor, ziarist, Pitești), Dumitru Sârghie (scriitor, ziarist, Slatina), Nicolaie Dincă (scriitor, actor, Slatina). Au fost evocați (unii prin urmașii lor), foștii „banchetiști”, trecuți în lumea de dincolo: Lucian Avramescu, Mihai Diaconescu, Victor Bibicioiu, Constantin Frosin, Ana Podaru, Petrișor Ciorobea). Colocviile au fost completate de vernisajul unei expoziții de pictură semnată de Petru Ilie Birău (și el plecat dintre noi), de scurtul dar impresionantul recital al elevului Mihai David (de numai 12 ani), care a cuprins pricesne și celebrul poem dedicat Sfinților Brâncovineni scris de marele scriitor Ioan Alexandru.

Trei generații boierești pilduitoare

Familia boierească a Romaneștilor are o istorie bogată și complexă întinsă pe trei generații, așa cum își intitulează cartea, ultimul mare boier, Nicolae N. Romanescu, fiul celebrului om politic și primar al Craiovei, Nicolae P. Romanescu. Așadar, Trei generații. 1848-1983 se intitulează cartea lui Nicolae N. Romanescu, ediția a doua, revăzută și adăugită, apărută în 2020, an proclamat de Sfântul Sinod „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” (București, Editura Vitruviu, 2020). Nicolae N. Romanescu s-a născut la 11 martie 1899, la Liêge (Belgia), unde tatăl său, viitorul primar, își completa studiile de literatură și drept de la Paris cu cele de sociologie și economie. Își începe studiile la Craiova, la școala elvețiană particulară Javet, le continuă la Școala Centrală (Colegiul Carol I) și la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște). Primul Război Mondial îl determină să se retragă cu familia în Moldova, el se refugiază însă în Rusia, apoi în Scandinavia, unde urmează studii de medicină și se întoarce în țară în 1919. Obține titlul de doctor în medicină și chirurgie la Universitatea bucureșteană, apoi pe cel de medic legist, de licențiat în drept la aceeași universitate și doctoratul în științele sociale la Universitatea din Jena (Germania).