Este condamnat în contumacie, întrucât marele ziarist a plecat din țară la 9 august 1944, la sugestia-ordin a mareșalului Ion Antonescu (cel fără de mormânt, cum poetizează Adrian Păunescu).
Istoricul, pe nedrept uitat Gh. Buzatu, descoperă în arhivele CC al PCR Decretul 977/12 decembrie 1966, prin care este grațiat Pamfil Șeicaru și nu la 8 mai 1995, cum scrie Victor Frunză că s-a produs grațierea. Expunerea de motive a fost întocmită / semnată de ministrul de Interne din 1966, Cornel Onescu, care demontează, cu argumente juridice, decizia politică a Tribunalului Poporului din 1945.
Președinte al Consiliului de Stat al R.S. România era în acea perioadă Chivu Stoica, dar, indiscutabil, actul de grațiere avea acordul noului prim secretar al CC al PCR, Nicolae Ceaușescu.
După 10 ani de la grațiere, Pamfil Șeicaru vine în Țara lui, în august 1976, urmând să aibă o întrevedere cu Nicolae Ceaușescu; nu știm dacă această întrevedere s-a realizat
Fără alte comentarii (inutile, de altfel), vom transcrie cele două documente ținute încă strict secret sau nevehiculate. Ele sunt tipărite de Gh. Buzatu în lucrarea sa, Nicolae Ceaușescu. Biografii paralele. Stenograme și cuvântări secrete. Dosare inedite. „Procesul” și execuția, Iași, TipoMoldova, 2011, p. 427-429.
Lectură plăcută și instructivă!
Tudor Nedelcea
EXPUNERE DE MOTIVE
În baza Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război. Pamfil Șeicaru, ziarist, fostul director al ziarului „Curentul”, a fost condamnat în lipsă de Tribunalul Poporului, prin Hotărârea nr. 2 din 4 iunie 1945, la pedeapsa cu moartea, pentru crima de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război, constând în faptul că a părăsit teritoriul național și s-a pus în slujba hitlerismului și fascismului și fugind la Viena a luat contact cu așa-zisul guvern național român prezidat de Horia Sima, punându-se în slujba sa și atacând România și guvernanții săi care au organizat actul istoric de la 23 August 1944, atacare făcută prin viu grai la Conferința ce a ținut-o la posturile de radio germane la data de 1 februarie 1945.
Nici un act internațional privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război, adoptat în cursul și după cel de al doilea război mondial, nu prevede o limită de timp în această privință.
Inexistența prescripției în dreptul internațional pentru crimele de război, precum și poziția țării noastre pe plan extern în această materie duce la concluzia că pe plan intern legislația penală trebuie să aplice același sistem al imprescriptibilității pentru asemenea infracțiuni.
Menționăm că Legea nr. 312/1945 care prevedea pedeapsa cu moasrtea pentru criminalii de război a fost înlocuită în anul 1947 cu Legea nr. 291 care nu mai prevedea pedeapsa cu moartea, iar în anul 1955, prin Decretul nr. 421, cei condamnați pentru săvârșirea de crime de război la pedepse mai mari de zece ani, dacă nu au săvârșit din proprie inițiativă omoruri, au fost grațiați.
În prezent, Pamfil Șeicaru, ca emigrant, are o atitudine corespunzătoare și desfășoară în străinătate, prin scris, o activitate utilă țării noastre. (sublinierea noastră, T.N.)
Întrucât Pamfil Șeicaru a fost condamnat la pedeapsa capitală, nu a beneficiat de prevederile Decretului nr. 421/1955. Pe de altă parte, având în vedere poziția țării noastre cu privire la prescrierea crimelor de război, cât și imperfecțiunea Legii noastre penale în această materie, consider că este indicat a elabora un decret pentru grațierea de pedeapsa la care a fost condamnat Pamfil Șeicaru.
Față de cele de mai sus, am întocmit alăturatul proiect de decret, pe care vă rog să binevoiți a-l aproba.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Cornel Onescu
*
CONSILIUL DE STAT AL
REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
DECRET
PENTRU GRAȚIEREA DE PEDEAPSĂ
A LUI PAMFIL ȘEICARU
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România
Decretează:
Art. unic. – Se grațiază de pedeapsă Pamfil Șeicaru, ziarist, fost director al ziarului „Curentul”, cu ultimul domiciliu în țară, în București, str. General Angelescu, nr. 93, condamnat prin hotărârea nr. 2 din 4 iunie 1945 a Tribunalului Poporului – Completul de judecată din București, pentru crima de dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război, constând în faptul că a părăsit teritoriul național și s-a pus în slujba hitlerismului și fascismului și fugind la Viena a luat contact cu așa-zisul guvern național român prezidat de Horia Sima, punându-se în slujba sa și atacând România și guvernanții săi care au organizat actul istoric de la 23 August 1944, atacare făcută prin viu grai la Conferința ce a ținut-o la posturile de radio germane la data de 1 februarie 1945, fapte prevăzute în art. 2, alin. J și pedepsite de art. III, ain. 2 din Legea nr. 312/1945, la pedeapsa cu moartea, iar pentru crima de dezastrul țării prin săvârșirea crimei de război, constând în faptul că s-a pus în slujba hitlerismului și fascismului, contribuind prin activitatea sa ca redactor și director al ziarului „Curentul” la realizarea scopurilor lor politice, cât și la aservirea vieții poltice-economice a țării în detrimentul interesului poporului român, fapt prevăzut în art. 2, alin. și pedepsit de art. 3, alin. 1 din Legea nr. 312/1945 la pedeapsa detențiunii grele pe viață și degradațiunea civică pe timp de 10 ani, urmând a executa pedeapsa cea mai gravă, în conformitate cu dispozițiunile art. 101 Cod Penal.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE STAT
SS/INDESCIFRABIL
București, 12 decembrie 1966
Nr. 977
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu