Craiova și Crăiasa zăpezii

Orice craiovean, oltean, român sau oricare locuitor al Planetei, în trecere sau venit special ca turist, poate admira Craiova, nu numai drept Cetate a Băniei, ci ca un oraș european, cu deschidere universală. Recent, pe 17 noiembrie 2023, s-a inaugurat cu mare fast Târgul de Crăciun, având ca temă Crăiasa zăpezii, după celebra poveste a scriitorului, așijderea celebru, Hans Christian Andersen. Puțini însă cunosc faptul că Andersen a scris excelent despre meleagurile românești, cu precădere despre cele oltenești, cu prilejul călătoriei sale pe Dunăre, în 1842. Dar cine este scriitorul care a determinat instituirea Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii? Este unul dintre scriitorii lumii cei mai citiţi şi apreciaţi de tinerii cititori. Cine n-a citit şi apreciat Soldatul de plumb, Privighetoarea, Răţuşca cea urâtă, Hainele cele noi ale împăratului, Lebedele, Crăiasa Zăpezii, Prinţesa şi mazărea, Zâna mării? În plus, pentru noi, românii, Andersen are o rezonanţă aparte, făcându-ne cunoscuţi pe Mapamond printr-o carte de călătorii despre meleagurile noastre.

Spirituale...

Episcopia Severinului și Strehaiei redivivus. După ce s-a impus în conștiința enoriașilor prin simpozioanele științifice și teologice internaționale (Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate, de pildă), printr-o activitate editorială și corală de invidiat, prin sfințirea, pentru prima dată în istorie, a două cenotafuri dedicate lui Tudor Vladimirescu (în incinta Mănăstirii Cerneți, la 5 iunie 2021) și lui Mihai Viteazul (la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strehaia, 9 august 2021), a unui monument cruciform în curtea bisericii din Prejna-Mehedinți, singurul lăcaș de cult ctitorit de Tudor, recent, la 29 otombrie 2023, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strehaia s-a oficiat sfânta și dumnezeiască liturghie arhierească cu prilejul atribuirii acestui lăcaș un alt doilea hram, al Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, recent canonizată de Sfântul Sinod al B.O.R. A doua zi, s-a desfășurat o nouă ediție a Simpozionului Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, eveniment cultural-liturgic dedicat împlinirii a 20 de ani de la înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, 640 de ani de atestare documentară a județului Mehedinți și 500 de ani de la prima atestare documentară a Mănăstirii Mraconia, manifestare sub înaltul patronaj al P.S. Nicodim, ierarhul locului, la care s-au alăturat P.S. Lucian de la Episcopia Caransebeșului, P.S. Siluan de la Episcopia Ortodoxă din Ungaria. Au susținut comunicări: acad. Radu Ștefan Vergatti (Dimitrie Cantemir – apărător cu pana al credinței B.O.R.), dr. Ivo Gheorghiev și Filip Gheorghiev (Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab), prof. dr. Dinică Ciobotea (despre filantropul Ioan Stoian Grecescu), Tudor Nedelcea ( Sfântul Ierarh Petru Movilă), pr. dr. Al. Stănciulescu-Bîrda (despre Școala din Malovăț și despre N. Trocan), prof. univ. dr. Tudor Rățoi (Avuția publică imobiliară a orașului Turnu Severin), Eugen Petrescu (Originea toponimului Medinți), pr. dr. C. Mănescu (Tudor Vladimirescu și Vâlcea), C. Cilibia (M-rea Mrăcuna), pr. dr. Ion Nicolae Mutu-Strehaia, Victor Rusu, Fl. Copcea, N. Prună, Mihaela Stănciulescu, Laura-Denisa Buncianu, Victor Dănuț Muscalu, dr. Daniel Vătuiu, N. Sorin Marin.

Albumul „România”, excelentă carte de propagandă

„Sub negura vremurilor, românismul

s-a pitit în scorburile din munți”

Octavian Goga

Fiecare epocă, fiecare regim politic caută să-și impună țara în universalitate în culori reale, relevând aspecte cunoscute, dar mai ales inedite mass-mediei, marilor personalități sau (și, nu în ultimul rând) potențialilor turiști. În zilele noastre, prințul moștenitor (azi regele Charles al III-lea) al Coroanei Britanice a făcut cunoscută lumii întregi o țară unică, „România”, așa cum poate mulți români n-o știau, prin declarațiile sale remarcabile, în urma unor călătorii în stil modest în unele sate românești, aducând în sprijinul afirmațiilor sale un reductabil redactor al BBC, poetul Charlie Ottley, care a realizat emisiuni și filme documentare de excepție și niciun oraș nu se grăbește să-l facă cetățean de onoare (!?). În perioada interbelică, mai precis în 1931, în timpul scurtei guvernări a savantului Nicolae Iorga (18 aprilie 1931-6 iunie 1932), acesta a adus în țară un cunoscut fotoreporter european, germanul Kurt Hielscher, din dorința de a face propagandă reală României, întregită la 1 Decembrie 1918.

Ne mor și actorii!

Miercuri, 25 octombrie 2023. O zi mohorâtă: cu puțin soare, nori și câteva picături de ploaie. Din bătrâni se spune că omului (femeie sau bărbat) care părăsește lumea pământeană pe o asemenea vreme îi pare rău, dar și bine. Așa s-a întâmplat și cu renumita actriță Natașa Raab, care a onorat Naționalul craiovean „Marin Sorescu” cu marele său talent. Ar fi fost și mai celebră dacă ar fi jucat pe o scenă din Capitala noastră sau din alte țări. Ardeleancă în Bănie, (titlul unui CD din 2003), așa se autodefinea cu mândrie îndreptățită. Natașa Marcela Raab s-a născut în Huedin (jud. Cluj), la 15 iulie 1953, unde și-a început școala. A făcut și studii de drept, doar trei ani, întrucât vocația artistică nu-i dădea pace. După câteva eșecuri (pe atunci erau 4-5 locuri pentru câteva sute de candidați) la IATC „I.L. Caragiale” din București, a reușit, absolvind institutul la clasa profesorului și marelui actor Mircea Albulescu, în 1988. Până atunci, și-a făcut ucenicia la Teatrul studențesc „Podul”, condus de Cătălin Naum, unde a obținut premiul I la Festivalul de artă studențească în 1979, același premiu pentru cel mai bun recital de poezie populară (Timișoara, 1979), ulterior a mai primit două premii I la Gala Comediei Românești (Galați, 1988) și la Festivalul Tânărului Actor (Costinești, 1988).

Mihai Ungheanu și cultura română

Mihai Ungheanu (17 martie 1939, Slobozia–12 martie 2009, București) este cazul tipic al scriitorului (creatorului) uitat pe nedrept după trecerea sa la cele veșnice. Absolvent al Filologiei bucureștene, el a avut o carieră publicistică și literară remarcabilă, activând la „Viața studențească” (1963-1965), „Scânteia tineretului” (1965-1974), „Ramuri” (1966-1968), „Contemporanul” (1970-1972), „Noua revistă română” (1996) etc. La revista „Luceafărul” (1968-1990) aavut cea mai lungă și semnificativă activitate de critic și istoric literar, dar mai ales de promovarea „provinciei”, adică a tinerilor scriitori din afara Bucureștului, provincia nefiind băgată în seamă de alte mari reviste literare. La „Luceafărul”, el a promovat tineri care astăzi sunt nume celebre în peisajul cultural-științific actual, scriitori basarabeni înainte de 1989, a dezbătut probleme acute ale societății, precum lipsa de interes pentru realizarea de ediții critice a scriitorilor români (amplă și necesară acțiune realizată ulterior, de Eugen Simion prin Fundația Națională pentru Știință și Artă, colecția „Opere fundamentale”), neaducere la zi a cronicilor medievale, documentelor istorice („Documenta Romaniae Historica”), vizat fiind „Cabinetul 2”, dezbaterea unor probleme acute (originea ceangăilor, de pildă) etc.

Premieră națională la Craiova - Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Începem acest periplu publicistic prin lămurirea termenului exil (lat. exilium=afară, salio=a sări), conform dicționarelor academice. În sens juridic, exilul este echivalent surghiumului, definit ca o „pedeapsă constând în izgonirea celui condamnat în afara hotarelor țării sale” sau „plecare nesilită a cuiva din propria-i țară sau localitate (mai ales pentru a scăpa de prigonire”). În cazul românilor, sensul real al cuvântului se aplică celor plecați din Țară înainte de 22 decembrie 1989, în special în perioada postbelică, după instaurarea unui regim politic străin istoriei și mentalității românești, impus cu tancurile sovietice. Să menționăm și Decretul regal 2134 din noiembrie 1944 ( deci la numai trei luni de la „23 august” și arestarea Mareșalului), prin care este interzisă întoarcerea în țară a scriitorilor diplomați (Mircea Eliade, Emil Cioran, Șt. Baciu, Aron Cotruș ș.a.). În provincia de peste Prut, așa cum a demonstrat magistral Mihai Cimpoi în O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (Chișinău, Editura Arc, 1996), a existat un „exil interior” care constă în „înstrăinarea de patria culturală adevărată, în privarea (până prin 1956) de accesul la valorile clasice, apoi prin limitarea acestuia (Eminescu, Creangă, Alecsandri fiind considerați clasici moldoveni, iar Caragiale și Coșbuc nemoldoveni).

De la empatie la umilințe - Amita Bhose

Dintre personalitățile străine care s-au atașat valorilor culturii române, Amita Bhose ocupă un loc aparte. Născută în orașul Calcutta din India, la 9 februarie 1933, în familia Pratimei și a lui Sudhir Kumar Bhose, avocat la Înalta Curte de Justiție din Calcutta și la Curtea Supremă din New Delhi. În țara natală, a absolvit Facultatea de Chimie, Fizică și Matematică a Universității din Calcutta, în 1953, și Facultatea de Bengali-Engleză, în 1965, a aceleiași universități. În România vine în 1959, la numai 26 de ani, urmându-și soțul (de care va divorța), inginer geolog venit la specializare în domeniul geologiei petrolului. La Universitatea din București urmează un curs de limba română (1959-1961), se reîntoarce în India, consacrându-se traducerii și promovării literaturii române, sub semnătura Amita Ray, prin publicarea de articole, interviuri, povestiri, traduceri în limba bengali, între 1962-1972, din I.L. Caragiale, M. Sebastian, M. Sadoveanu, Zaharia Stancu, Eminescu, Marin Sorescu, Al. Mirodan, Al. Philippide, Demostene Botez, Gellu Naum, Mihu Dragomir, Romulus Vulpescu etc. Din Marin Sorescu a tradus piesa Iona, la Editura Academiei din India, iar în revista „Ramuri” a publicat în 1988, o pagină de poezie indiană contemporană. În 1968, la Calcutta tipărește în bengali traduceri din poezia română contemporană (Și noi visăm) și un jurnal de călătorie în România (În afara lumii cunoscute).