„Sub negura vremurilor, românismul
s-a pitit în scorburile din munți”
Octavian Goga
Fiecare epocă, fiecare regim politic caută să-și impună țara în universalitate în culori reale, relevând aspecte cunoscute, dar mai ales inedite mass-mediei, marilor personalități sau (și, nu în ultimul rând) potențialilor turiști.
În zilele noastre, prințul moștenitor (azi regele Charles al III-lea) al Coroanei Britanice a făcut cunoscută lumii întregi o țară unică, „România”, așa cum poate mulți români n-o știau, prin declarațiile sale remarcabile, în urma unor călătorii în stil modest în unele sate românești, aducând în sprijinul afirmațiilor sale un reductabil redactor al BBC, poetul Charlie Ottley, care a realizat emisiuni și filme documentare de excepție și niciun oraș nu se grăbește să-l facă cetățean de onoare (!?).
În perioada interbelică, mai precis în 1931, în timpul scurtei guvernări a savantului Nicolae Iorga (18 aprilie 1931-6 iunie 1932), acesta a adus în țară un cunoscut fotoreporter european, germanul Kurt Hielscher, din dorința de a face propagandă reală României, întregită la 1 Decembrie 1918.
Cartea a fost tipărită acum 90 de ani, tradusă în mai multe limbi, cu o excelentă prefață, Spiritualitatea românească, scrisă de Octavian Goga.
Kurt Hielscher se remarcase în lumea editorială prin publicarea unor albume edificatoare despre Germania, Spania, Italia și țările nordice. Cu alte cuvinte, era un specialist avizat, iar invitarea sa în România s-a dovedit a fi benefică. Kurt Hielscher parcurge, între 1931-1932, toate colțurile țării unite, inclusiv Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul însoțit de aparatul său de filmat, la început cu oarecare îndoieli („Mi se va deschide și de data aceasta sufletul unei țări?”), ca apoi să rămână entuziasmat de acest colț de lume, hărăzit de Dumnezeu. Entuziasm pe care nu și-l cenzurează, nici în fața peisajelor naturale („formațiuni sălbatice ale munților în Carpați, văi blânde în colinele grațioase ale Transilvaniei, Dunărea cea largă cu trecătorile sale înguste, de la Porțile de Fier și țărmurile argintii ale Mării strălucitoare; stepele din Dobrogea și câmpiile roditoare din Valahia”), nici a arhitecturii populare („ce modelare a formelor în construcții! Colibe simple de argilă și case țărănești, cu porți bogat sculptate, castele și grădini realmente împărătești, biserici ortodoxe cu fresce exterioare și altare aurite”) sau a zestrei spirituale („și eu am văzut poporul răspândit în ținuturi singuratice, dar strâns în jurul unei limbi și al unor obiceiuri deosebite, am trăit cu ele, am învățat să-l iubesc”).
Rezultatul acestui inedit jurnal de călătorie este albumul ROMÂNIA, apărut în 1933, în care lasă posterității 304 imagini grăitoare despre personalitatea poporului român.
Cu atât mai importante sunt acestea cu cât multe dintre ele nu mai pot fi reconstituite: portul popular din toate zonele, imagini din Balcic, Bazargic, Cetatea Albă, Turtucaia, Silistra, Caliacra, portrete de aromâni sau fotografii ale unor meserii azi dispărute (negustori de opinci, vânzători de covrigi sau apărători de muște).
Fiind un album de o asemenea importanță, el beneficiază de prefața lui Octavian Goga, în care marele scriitor subliniază trăsăturile definitorii ale spiritualității românești, schițează istoria românismului, în al cărui suflet „ca un vast rezervor a strâns în el amintiri și speranțe, bucurii și plângeri”. România, scrie O. Goga, e țară nouă „pentru întâia oară intrată în drepturile ei”, după actul istoric de la 1 Decembrie 1918, dar „cea mai veche după înrudirea ei cu pământul”, e țara în care timp de peste două milenii „s-a plămădit românismul, sufletul lui [...] toți fiorii de care a tresărit în decursul vremurilor”. „Cine – se întreabă ilustrul scriitor – ar putea să despice această comoară de simțire și să aleagă din ce anume taină derivă gama multiplă prin care se exprimă specificul nostru național?”
Cartea a fost reeditată la „Scrisul Românesc”, în 1997, prilejuită de aniversarea a 75 de ani de existență nobilă a acestei prestigioase edituri, și ea a fost sponsorizată de Fundația Europeană Drăgan, condusă de reputatul om de afaceri și de cultură, dr. Iosif Constantin Drăgan.
Este un frumos cadou oferit editurii aniversate, de cel care, tot aici, a publicat volumul Noi, tracii. Pentru a actualiza mesajul cărții, D. Staicu scrie o documentată postfață, intitulată La Vest de Est: România, o pertinentă explicare a genezei și evoluției poporului român, o enigmă și un miracol, cum s-au exprimat istoricii F. Lot, A.D. Xenopol și Gh. Brătianu.
Autorul postfeței, spune că acest miracol se datorează faptului că „în mijlocul unor popoare slave există o insulă de latinitate – România -, fundamental deosebită de vecinii săi, prin originea sa latină, occidentală, dar apropiată de acești vecini, prin religia creștin-ortodoxă a marii majorități a populației”. O enigmă pentru faptul că această insulă n-a putut fi înghițită de apele tulburate ale oceanului slav și că, în ciuda unor condiții geo-politice total nefavorabile (existența imperiilor otoman, țarist și austro-ungar), România a fost și a rămas un zid de apărare împotriva invaziei păgâne.
Bazat pe lucrări fundamentale semnate de Lucian Blaga, D. Stăniloae, I.P.S. dr. Nestor Vornicescu, O. Goga, C. Rădulescu-Motru, se subliniază un adevăr escamotat de unii dintre „europeniștii” noștri: „reazimul de căpetenie al vieții de stat și al continuității neîntrerupte al românilor în același spațiu geografic a fost ideea națională”, considerată de O. Goga drept „credința fanatică în patrimoniul specific al neamului”. Azi, când drepturile omului și identitatea etno-culturală devine tot mai acută într-o Europă ce se vrea unită, schimbarea la față a României este un deziderat; altfel spus de Dinel Staicu, „o europenizare a românilor la care aceștia au dreptul, dar și o îndreptățire să aspire este deviza de acum și dintotdeauna a românilor”.
Există însă un pericol sesizat de însuși Kurt Hielscher: „Dar pe lângă bucuria muncii am simțit cu durere că întreaga naționalitate română este amenințată de un dușman tenace: norii cenușii din Vest se apropie de cultura acestei țări binecuvântate de soare; praful care sufocă viața multicoloră a civilizației ei. Deja a cuprins el sate izolate și bucuria culorilor porturilor naționale este estompată în monotonia și apariția modei universale. Așa își va pierde chipul său străvechi un popor care simte arta”. Aceste afirmații le făcea în 1933!
Retipărirea acestei excelente cărți, cu texte în limbile italiană, germană, engleză și franceză constituie un notabil act editorial, menit să păstreze intact chipul străvechiului popor imortalizat de germanul Kurt Hielscher, care-și exprimă, precum urmașul său de azi, Charlie Ottley, speranța ca România, țara care i-a „devenit tot mai dragă cu fiecare zi, cu fiecare săptămână”, cucerit de „sufletul copilăresc și prietenia locuitorilor satelor românești” să dăinuie peste vremuri, „să-și păstreze încă multă vreme originalitatea și frumusețea sa”.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu