Spirituale...

Episcopia Severinului și Strehaiei redivivus. După ce s-a impus în conștiința enoriașilor prin simpozioanele științifice și teologice internaționale (Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate, de pildă), printr-o activitate editorială și corală de invidiat, prin sfințirea, pentru prima dată în istorie, a două cenotafuri dedicate lui Tudor Vladimirescu (în incinta Mănăstirii Cerneți, la 5 iunie 2021) și lui Mihai Viteazul (la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strehaia, 9 august 2021), a unui monument cruciform în curtea bisericii din Prejna-Mehedinți, singurul lăcaș de cult ctitorit de Tudor, recent, la 29 otombrie 2023, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strehaia s-a oficiat sfânta și dumnezeiască liturghie arhierească cu prilejul atribuirii acestui lăcaș un alt doilea hram, al Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, recent canonizată de Sfântul Sinod al B.O.R. A doua zi, s-a desfășurat o nouă ediție a Simpozionului Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, eveniment cultural-liturgic dedicat împlinirii a 20 de ani de la înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, 640 de ani de atestare documentară a județului Mehedinți și 500 de ani de la prima atestare documentară a Mănăstirii Mraconia, manifestare sub înaltul patronaj al P.S. Nicodim, ierarhul locului, la care s-au alăturat P.S. Lucian de la Episcopia Caransebeșului, P.S. Siluan de la Episcopia Ortodoxă din Ungaria. Au susținut comunicări: acad. Radu Ștefan Vergatti (Dimitrie Cantemir – apărător cu pana al credinței B.O.R.), dr. Ivo Gheorghiev și Filip Gheorghiev (Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab), prof. dr. Dinică Ciobotea (despre filantropul Ioan Stoian Grecescu), Tudor Nedelcea ( Sfântul Ierarh Petru Movilă), pr. dr. Al. Stănciulescu-Bîrda (despre Școala din Malovăț și despre N. Trocan), prof. univ. dr. Tudor Rățoi (Avuția publică imobiliară a orașului Turnu Severin), Eugen Petrescu (Originea toponimului Medinți), pr. dr. C. Mănescu (Tudor Vladimirescu și Vâlcea), C. Cilibia (M-rea Mrăcuna), pr. dr. Ion Nicolae Mutu-Strehaia, Victor Rusu, Fl. Copcea, N. Prună, Mihaela Stănciulescu, Laura-Denisa Buncianu, Victor Dănuț Muscalu, dr. Daniel Vătuiu, N. Sorin Marin.

A fost prezentat volumul Episcopia Severinului și Strehaiei. Monografie eclesiastică, având ca autori pe doi mari istorici: Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi. Corul Kinonia al Episcopiei locale, dirijat de pr. Iulian Pruiu, a cântat, cu profesionalismul cunoscut, pricesne și folclor tradițional. Eleva Ziana Filofteia (11 ani), fiica preotului C. Bîrdeanu, a cântat și ne-a încântat cu recenta sa Doina a vărarului, în premieră, impresionând și de această dată prin vocea sa de excepție („lovitura de glotă”) remarcată de toți specialiștii în muzică și în folclor. A impresionat gestul (absolut firesc pentru cei care-l cunosc) P.S. Nicodim care i-a dăruit Zianei (după numele laic al părintelui Arsenie Boca) o maramă cu o vechime de peste un veac.

Ceea ce vreau să evediențiez este un alt act de pioșenie și românism: sfințirea troiței-monument dedicat unuia dintre luptătorii noștri în munți împotriva bolșevizării țării, Nicolae Trocan. Într-un preambul al utilei emisiuni TVR „Memorialul durerii” (producător: Lucia Hossu-Longin), Octavian Paler a relatat o scenă tipică pentru evenimentele ulterioare Revoluției din 22 Decembrie 1989. La poarta din Pangratti a TVR „libere” (dar ocupată de oportuniști) s-a prezentat și un Român care și-a exprimat dorința de-a intra în emisiune, în studioul 4. Primind biletul cu numele solicitantului, Silviu Brucan a decis: „n-are ce căuta banditul ăsta aici”. Banditul era un nume glorios în istoria postbelică și bolșevizată a României: Ion Gavrilă-Ogăranu, care a condus rezistența anticomunistă în Munții Făgăraș, între 1948-1957 (vezi jurnalul său, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, 2 volume, Timișoara, Editura Marineasa, 1993). (Denunțându-l pe „tovarășul Tache”, adică pe Silviu Brucan, care a condus „Scânteia” în perioada stalinistă, cunoscutul poet și gazetar Ilie Purcaru a fost internat, inconștient (fiind în stare de beție) la Spitalul de nebuni incurabili de la Plătărești-Prahova. Când a realizat ce i se întâmplă, Ilie Purcaru a reușit să evadeze în pijama și să ajungă la Rm. Vâlcea, la prietenul său, ziaristul și scriitorul Ioan Barbu).

Pentru zona Mehedinți, omologul lui Ion Gavrilă-Ogăranu s-a numit Nicolae (Nae) Trocan, care, timp de șase ani, a luptat în munți contra ocupantului bolșevic (așa cum a consemnat și ziaristul Iulian Gogonea) și a fost condamnat la moarte și executat la vârsta lui Iisus, la 33 de ani. Nicolae Trocan s-a născut la 17 martie 1923, în satul mehedințean Peșteana, într-o familie boierească cu cinci copii, provenind din Valea Motrului. A copilărit la Peșteana, unde familia deținea un conac, lângă o pădure renumită, conac ras de pe fața pământului de comuniști. Tatăl său, Mihai, era fratele fostului prefect de Mehedinți, Gheorghiță Trocan. În 1944, Nicolae Trocan era parașutist, după război, familia a fost deportată în Bărăgan, fiind considerați chiaburi, deci dușmani ai poporului. În 1947, mama sa este arestată, dar fiul ei, Nicolae, reușește s-o elibereze, fiind însă nevoit să se refugieze în pădure și să lupte cu arma în mână contra ocupanților sovietici și a cozilor de topor din România. Și cum, din păcate, se (mai) întâmplă la români, este trădat: un prieten din copilărie le-a dat milițienilor o poză a sa, iar un notar îl denunță. Este fugărit prin mai multe sate, sătenii sprijinindu-l cu haine și mâncare (altă fațetă a conaționalilor noștri).

Este prins în 1952, în casa prietenului său din satul Valea Perilor, vândut de învățătorul Boulescu. Este condamnat la moarte și executat la 20 iulie 1953. Familia n-a aflat niciodată unde a fost îngropat. Nicolae Trocan are o nepoată, Lelia Trocan, profesoară la Universitatea din Craiova, azi pensionată. Semnificativ pentru caracterul și țelul luptei sale este declarația sa aflată la dosar: „Subsemnatul Nicolae M. Trocan, cu domiciliul în trecut, în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în județul Gorj, fiind major, conștient de urmările ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar: sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, Țară și Neam – monarhie – până-n măduva oaselor. Declar că am fost român, sunt român și vreau să mor român, că sunt împotriva tuturor străinilor, fie de orice neam ar fi, care prin dictat doresc să pună sistemele lor sociale, politice și culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul țării mele. Aceasta-mi este declarația pe care o semnez (s.s. indescifrabil, Nicolae Trocan, 19. 06. 1952)..

Vă rog să atașați scrisoarea cât și declarațiile mele în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului România democrată. În înțelesul adevărat al cuvântului meu de mâine, fie ca generațiile viitoare să ia pildă de sacrificiile noastre, de beneficiile noastre, de care sunt și mai mândru” (Arhivele Naționale Drobeta Turnu Severin, dosar 119/1949/F3/F6).

Acestui autentic erou, Nicolae Trocan, din inițiativa P.S. Nicodim, Episcopia Severinului și Strehaiei i-a înălțat și sfințit Troița-monument în cinstea și memoria acestuia, la un veac de la nașterea sa, pe fațetele exterioare ale soclului fiind scrie numele eroilor căzuți în lupte pentru Neam și Țară, la 1878-1879, 1916-1918, 1940-1944. Monumentul falnic a fost așezat în satul copilăriei sale, Florești, la margine de pădure și întretăiere de drumuri, cu participarea înaltelor fețe bisericești, a unor preoți și a unui numeros public, într-o zi de toamnă superbă („Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, vorba lui Tudor Arghezi), dovadă că lui Dumnezeu îi plac faptele bune. Azi, dacă privim acțiunile contemporanilor noștri, constatăm, ceea ce Eminescu a prezis („Vai de biet român, săracul, / Îndărăt tot dă ca racul”) că politicienii se-ntrec în a vinde Țara sau a lăsa-o călcată de vecini sau de „aliați”, primind posturi însemnate și excelent plătite la DNA-ul european, Curtea Internațională de Justiție etc.etc.

*

Conclav scriitoricesc. Într-un luxos restaurant craiovean (patron Cristian Berceanu) a avut loc un conclav scriitoricesc: lansarea volumelor: 77 de poeme; Dialoguri cordiale; Povara memoriei; În viziunea criticii literare. Autor: Ion Deaconescu, personalitate complexă, poet, prozator, eseist, traducător, editor, animator cultural, membru al Academiei de Științe din Chișinău. Au vorbit despre personalitatea și creația sa oamenii care i-au fost aproape și l-au cunoscut la justa sa valoare, precum, N. Marinescu, Tudor Nedelcea, Al. Andrițoiu, Dan Ionescu, C. Preda (prin telefon), Mircea Pospai, Horațiu Mălăiele (mesaj), Cosmin Vasile, Cristi Berceanu, Cristi Spulber etc. A recitat din poezia sa Emil Boroghină, iar soliștii vocali Ion Crețeanu și Gh. Roșoga au încântat publicul. Născut la 3 martie 1947 în localitatea gorjeană Tg. Logrești, Ion Deaconescu este absolventul Filologiei bucureștene și al Facultății de Drept din Craiova, a fost lector universitar în capitalele fostei Jugoslavii. A debutat cu mare succes în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, în 1975. După Revoluție a organizat Festivalul Mondial de Poezie „M. Eminescu” și Academia Internațională „M. Eminescu”, a tradus sau a avut dialoguri constructive cu mari personalități ale lumii contemporane: Papa Ioan Paul al II-lea (Sfântul Ioan Paul cel Mare), Emil Cioran, Ionel Jianu, Rafael Alberti, N. Dabija, Eugen Doga, S. Evtușenko, J. Padron, Vintilă Horia, Radu Gyr, Fănuș Neagu, Al. Piru, Marin Sorescu, Gr. Vieru, Gh. Zamfir etc. Despre creația sa s-au pronunțat nume sonore ale criticii și istoriei literare: Al. Raicu, Stancu Ilin, Blaje Komeski, Maria Teresa Lajolo, Radu Cârneci, G. Astaloș, Fl. Miu, R. Diaconescu, C. Preda, Răzvan Voncu, I. Baba, Justo Jorge Padron, Slavco Almăjan, S. Evtușenko, Luciano Luisi, Cătălin Bordeianu, Bill Wolak, Mircea Pospai etc.

Firește, a fost onorat cu multiple diplome, medalii și alte însemnuri de prețuire; la rândul său a acordat, prin Academia Internațională „M. Eminescu”, distincții marilor personalități din arealul românesc. Despre „poetul cu inima în palme” (I. Deaconescu), prietenul său și al nostru, regretatul Nicolae Dabija scria: „De-a lungul unei vieți de slujitor al Cuvântului, a căutat aparate de fotografiat sufletul, a cântat pe arcușul unui curcubeu, a studiat gramatica întâmplării, a văzut lumea prin ferestre zidite, a invocat lacrima neplânsă, a știut să se bucure de pierderi, a provocat răni întunericului. Ion Deaconescu se prezintă la ora actuală drept unul dintre cei mai de seamă poeți ai limbii române, prin tot ceea ce scrie și făptuiește, el cinstește Poezia ca pe o religie, o religie a viitorului, pe care-l anticipează”.

*

Gala Personalităților de Elită ale României: Din inițiativa și prin coordonarea și organizarea universitarului craiovean, Dumitru Otovescu, la Craiova s-a organizat prima ediției a Galei, fiind premiate nume sonore în peisajul enciclopedic românesc: Dumitru Prunariu, Gh. Zamfir, Cezar Ionuț Spînu, Tudorel Ciurea, Cătălin Zamfir, Daniel David, Irinel Popescu, Vicențiu Rădulescu, Natalia Andrei, Gică Popescu, Rodion Cămătaru, Carmen Firan, Elena Zamfir, C. Diță, Victor Costache etc.

*

Urmărind „Drumul lui Leșe” mi-a venit o idee: realizarea unei statui cu chipul acestui strălucit și autentic interpret dedicat Maramureșului istoric, apoi să urmeze statui pentru Maria Tănase (care și-a dorit o fântână), Maria Lătărețu, D. Fărcaș, Gh. Zamfir, Tudor Gheorghe în fiecare părticică de țară. O idee doar, realizabilă în condiții firești. Dar, dacă ne gândim că Bucureștiul n-are o statuie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, iar Craiova pe cea a lui Mircea cel Bătrân...

Tudor Nedelcea