Știința și cultura: Gheorghe Manolea

În epoca postdecembriată, după distrugerea industriei („un morman de fiare”), a agriculturii (pariu câștigat de un prim ministru atunci în vogă) a dispărut sau a fost minimalizată (chiar umilită) și cercetarea tehnico-științifică, de anvergură internațională în perioada antedecembristă. Sunt uneori evocate / consultate doar personalități din sfera culturală sau economică, pe bună dreptate, dar cele științifice au devenit „rara avis”, ca și unele îndrăznețe intreprinderi industriale ființate de particulari. În Craiova, de pildă, există Societatea „Softronic”, care fabrică locomotive și vagoane de cale ferată exportate în țări cu mare tradiție precum Germania, Suedia; statul român n-a cumpărat doar o locomotivă!? Fără comentarii. Între alte personalități științifice contemporane, în Craiova locuiește și apoi performează universitarul Gheorghe Manolea, specialist în inginerie electrică, director al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT) Craiova, director al Institutului de Cercetări în Științe Aplicate (INCESA), președintele Filialei Craiova a Comitetului român de istoria și filosofia științei și tehnicii al Academiei Române (CRIFST), membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România – ASTR (președinte: acad. Mihai Mihăiță).

La Episcopia Severinului și Strehaiei - Eveniment cultural-liturgic de excepție

Încă o faptă bună a Episcopiei Severinului și Strehaiei, a P.S. Nicodim, conferențiar la Teologia craioveană: ultimele două zile ale lui octombrie 2022, au fost dedicate celor 350 de ani de la înființarea Episcopiei Strehaiei. Cu acest prilej a fost sființită o troiță, așezată la intrarea în Sf. Mănăstire Strehaia, la care au participat: I.P.S. Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, I.P.S. Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, P.S. Lucian, episcopul Caransebeșului, P.S. Siluan, episcopul ortodox român din Ungaria, preoți, monahi, numeroși enoriași, autorități administrative etc. Episcopia Strehaiei s-a înființat în 1672, prin mutarea aici a vechii Mitropolii a Severinului (înființată la 1370, în timpul domniei lui Vladislav Vlaicu, fiind a doua mitropolie a Țării Românești), pentru că această zonă geografică să nu fie vitregită de „învățătura credinței și păstorul ei cel adevărat”.

Eugen Simion par lui-même

„Vă scriu spre a vă cere alianța în chestiunea Eminescu; mai mult, spre a vă cere să luați în locul meu inițiativa [...] În fond, îl cunoașteți pe Eminescu mai bine decât mine.

Al D-voastră, Constantin Noica”

Este o sinceră recunoaștere a filosofului de la Păltiniș, unul dintre cei mai profunzi eminescologi din cultura română. Și Eugen Simion a luat cu asupra de măsură inițiativa facsimilării manuscriselor eminesciene, visul neîmplinit al lui C. Noica, un „proiect cultural național, prioritar și rapid”, cum îl numește însuși Eugen Simion, nerealizat datorită inerției administrației politice și culturale românești, drept pentru care Noica, „exasperat, demoralizat, el încheie cruciada sa cu o vorbă grea și expresivă: «Mama ei de nemernicie românească»”. „Ideea lui Noica nu s-a pierdut, totuși, în neantul inerției noastre”, scrie Eugen Simion în cuvânt înainte la vol. Avatarii ale manuscriselor Eminescu (București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2009) și, astfel, începând cu anul 2000 (150 de ani de la nașterea Poetului), în doar cinci ani (2004-2009) s-au tipărit cele peste 14.000 pagini „care alcătuiesc laboratorul de creație («haosul germinativ», cum îl numea Noica) al unui mare poet și filosof politic”, în 38 volume facsimilate, care au fost donate marilor biblioteci publice din țară și străinătate.

Românii de lângă noi (din Ucraina și Basarabia)

Motto: „Popor român! Mari învățături îți dă această întâmplare [răpirea Bucovinei, 1775]. Dacă fiii tăi ar fi uniți totdeauna, atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit!”

M. Eminescu

Mai știm noi câte ceva despre românii din jurul României? Nu cu mult timp înainte, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, reînființată în 1990 și condusă cu maximă eficiență de acad. Victor Crăciun, se ocupa de toți românii pretutindenari, inclusiv de cei din Bucovina, Basarabia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Astăzi suntem inundați cu știri (unele propagandistice) despre războiul din Ucraina, uitând complet că acolo trăiesc, fără voia lor, și români, atât în zona Cernăuțului, cât și în Basarabia de sud, azi teritoriu ucrainean.

Ne-a părăsit și Eugen Simion - Cad instituțiile, una câte una

A căzut întâi instituția care s-a numit Grigore Vieru. Apoi, a venit „rândul” lui Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Victor Crăciun, Nicolae Dabija, Vasile Tărâțeanu... Și acum, Eugen Simion. O instituție la propriu și la figurat care ținea dreapta cumpănă în cultura română. A condus Academia Română ca vicepreședinte (1 februarie 1994 – 16 ianuarie 1998), președinte interimar (15 octombrie 1997 – 16 ianuarie 1998) și președinte (16 ianuarie 1998- 4 aprilie 2006), apoi președinte al Secției de Filologie și Literatură (din 2006), inițiind și impulsionând editarea unor tratate, atlase, dicționare, enciclopedii, etc., dar mai presus de toate readucând averea donată Academiei Române și confiscată în regimul totalitar. A fost, s-a spus și public, cel mai eficient președinte al Academiei Române.

Ne-a părăsit un martir - Radu Ciuceanu

Aflu din articolul lui Dumitru Avram din „Flacăra lui Adrian Păunescu” (nr. 37, 23-29 septembrie, 2022) că a plecat dintre noi Radu Ciuceanu, un martir al neamului, despre care nu s-a spus / scris niciun cuvânt. Inacceptabil! Apar știri despre pseudopersonalități, simple dar agresive nulități, despre bătăi conjugale, preoți-obsedați sexuali, dar nimic despre cei care au făcut ceva pentru Patrie. Scriam recent că Ne mor românii, referindu-mă la bucovineanul Vasile Tărâțeanu, umilit și batjocorit la Cernăuți, dar mă gândeam: câți alți Români ne-au părăsit și nimeni nu le-a luat locul: Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Fănuș Neagu, Leonida Lari, Gr. Vieru, N. Dabija, Nestor Vornicescu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Teoctist, Florin Constantiniu etc., etc. Aceștia sunt români și punctum, vorba Eminescului. Ceilalți sunt pseudoromâni sau români vânduți. Am participat la Congresul Romfest, organizat de părintele Gh. Calciu-Dumitresa, la București, în 1999. Marea majoritate a românilor nevoiți să-și părăsească Țara după războiul ultim se întrebau (după ce au condamnat acordul România-Ucraina, semnat sub Emil Constantinescu) de ce mișcarea de rezistență din munți împotriva bolșevismului nu este cunoscută în Țară, după 1989.

Centenarul Reîntregirii - Maria, regina naționalistă

În reputata revistă lunară „Curtea de la Argeș”, fondată în 2010, academicianul-scriitor Gh. Păun (urmașul lui Ion Barbu) a inaugurat o rubrică, „Lacrima Anei” (studii, poezii culte și populare dedicate Anei lui Manole), materialele fiind antologate în cartea omonimă tipărită în 2019. În „nota editorială”, acad. Gh. Păun incită la vaste comentarii: „Mai în glumă, mai în serios, am mai spus/scris că Ana ține zidurile Mănăstirii Argeșului pe umeri, dar Manole primește laudele, el este «meșterul valah cu nume de fântână» (Labiș), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei”. Provocat de acest scurt, dar incisiv comentariu, am dezvoltat ideea (vezi art. „Lacrima Anei”, în vol. Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, vol. VII, Craiova, Sitech, 2021, p. 96-101), sugerând/demonstrând că în Istorie, femeia a fost nevoită să fie tratată pe plan secund, să fie vinovată fără vină, cum e cazul Evei lui Adam sau să suporte atacuri misogine (Nietzsche recomanda „ținerea în lesă a femeii”; Schopenhauer: „femia trebuie să asculte”, iar pentru Hegel, femeile „nu sunt făcute pentru activități ce necesită o facultate universală”). Istoria fiind făcută, în general, de bărbați, femeia nu a avut parte de un tratament echitabil. Chiar și în istoria românilor, prea puțin ( sau deloc) s-a scris de rolul esențial jucat pe scena istoriei naționale de Ana Ipătescu, Maria Grant (Maria C.A. Rosetti), Maria Simonis (în cazul Revoluției pașoptiste) sau chiar de rolul decisiv, determinant al Cocuței Conachi (fiica boierului-poet Costache Conachi și soția caimacamului Vogoride) în realizarea Unirii Principatelor Române. În această ilustră descendență o putem așeza, cu asupra de măsură, pe regina Maria, fără a ierarhiza meritele celorlalte femei de toată isprava. Am numit-o „regina naționalistă”, în sensul real, adânc al cuvântului.