Știința și cultura: Gheorghe Manolea

În epoca postdecembriată, după distrugerea industriei („un morman de fiare”), a agriculturii (pariu câștigat de un prim ministru atunci în vogă) a dispărut sau a fost minimalizată (chiar umilită) și cercetarea tehnico-științifică, de anvergură internațională în perioada antedecembristă. Sunt uneori evocate / consultate doar personalități din sfera culturală sau economică, pe bună dreptate, dar cele științifice au devenit „rara avis”, ca și unele îndrăznețe intreprinderi industriale ființate de particulari. În Craiova, de pildă, există Societatea „Softronic”, care fabrică locomotive și vagoane de cale ferată exportate în țări cu mare tradiție precum Germania, Suedia; statul român n-a cumpărat doar o locomotivă!? Fără comentarii. Între alte personalități științifice contemporane, în Craiova locuiește și apoi performează universitarul Gheorghe Manolea, specialist în inginerie electrică, director al Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic (CITT) Craiova, director al Institutului de Cercetări în Științe Aplicate (INCESA), președintele Filialei Craiova a Comitetului român de istoria și filosofia științei și tehnicii al Academiei Române (CRIFST), membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România – ASTR (președinte: acad. Mihai Mihăiță).

S-a născut la 9 martie 1948 în localitatea mehedințeană Deleni, unde și-a început studiile primare, continuate la Liceul „Elena Cuza” din Craiova și finalizate la Institutul de Mine din Petroșani, unde-și susține și doctoratul, în 1981. A fost cercetător științific la Stația de Cercetări pentru Securitate Mineră din Petroșani, iar la Universitatea din Craiova a urcat toate treptele carierei didactice, de la asistent (în 1977) la profesor (în 1994), fiind și secretar științific la Facultatea de Electromecanică, conducător de doctorat în inginerie electrică, din 2004, membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Certificatelor și Diplomelor Universitare (2012-2016), președinte al sucursalei Dolj a Agenției Generale a Inginerilor din România (AGIR). A predat cursul de „Metodologia cercetării științifice” la instituții de învățământ superior din Craiova, Brașov, Petroșani, Chișinău. A promovat istoria științei și tehnicii și cultura cunoașterii valorilor științifice prin emisiuni radio și TV, prin articole, studii și cărți. În CV-ul său, sunt menționate 20 de cărți, 27 de cursuri universitare, din care menționăm: Entrainement electromecaniques (2002), Acționări electromecanice (2003), Sisteme automate de acționare electromecanică (2004), Bazele cercetării creative (2006), Invențiile și istoriile lor (2010), Echipamente complementare pentru sistemul antigrindină din România (2014), Despre doctorat și doctoranzi la Facultatea de Electrotehnică a Universității din Craiova (2015), 65 de ani de învățământ superior electrotehnic (2016), Calea ferată Craiova – Calafat (2018).

Activitatea sa didactică și științifică din Țară și din străinătate a fost răsplătită cu 15 brevete de invenție și certificate de inovație, cu medalii la saloane, cu Ordinul Național pentru merit în grad de cavaler pentru activitatea de cercetare recunoscută pe plan național și internațional (în 2002). Este membru în 70 de comisii pentru acordarea titlului de doctor inginer și în șapte comisii de abilitare, doctor honoros causa al Universității Tehnice din Chișinău și a Universității din Petroșani. În primul volum din 65 de ani de învățământ superior electrotehnic la Craiova, Gh. Manolea face o scurtă incursiune în istoria învățământului ingineresc superior în limba română, începând cu Școala de inginerie topografică înființată de Gh. Lazăr, în 1818, în chiliile Mănăstirii Sf. Sava din București. Iată o dovadă că în tinda bisericii strămoșești s-a născut nu numai cultura și învățământul primar, ci și cel tehnico-științific (în acea școală se preda „aritmetica cu gheografia istoricească pe harte, gheometria teoriticească și gheometria practică, gheodezia practică”.

Se îmbina, așadar, teoria cu practica. Mai târziu, în 1838, Petrache Poenaru, inventatorul oficial al stiloului, ca director general al Școlilor din Țara Românească, înființează școlile publice sătești, iar Proclamația de la Izlaz din 9 iunie 1848 prevedea „instrucțiune egală” și câte o universitate la București și Craiova. În 1864, A.I. Cuza înființează la București „Școala de Ponți și șosele, mine și arhitectură”, iar Carol I pune bazele unei facultăți similare în 1867, devenită din 1920, Școala Politehnică din București, avându-l ca rector pe N. Vasilescu-Karpen (1920-1940). Crearea Uzinei ”Electroputere” (prin preluarea halelor uzinelor Malaxa) în 1949, care producea motoare și transformatoare electrice, aparataj electric, a dus la înființarea, în 1951, a Institutului de Mașini și Aparate Electrice în Craiova. Prin înființarea Universității din Craiova, în 1966, a fost creată și Facultatea de Electrotehnică. Gh. Manolea evidențiează toate personalitățile învățământului electrotehnic din Craiova din perioada 1951-1968, nume readuse în actualitate, precum și ale absolvenților de excepție. Vol. Despre doctorat și doctoranzi la Facultatea de Electrotehnică din Craiova este prefațat cu file din istoria titlului științific de doctor din România.

Astfel, aflăm că primul român doctor în Filosofie și Teologie: Gh. Șincai (1779), în filosofie: Gh. Asachi (1804), în drept: Eftimie Murgu (1834), în filosofie, din Craiova: Mihail Strajan (1872), în matematici: Spiru Haret (1878), prima femeie, doctor în drept din lume: Sarmiza Bilcescu (1890), primul conducător de doctorat în economie: Virgil Madgearu, în științe inginerești: N. Vasilescu-Karpen, primii conducători de doctorat din Craiova: Al. Buia (1960), Eugen Dobrescu și Oliviu Gherman (1967). Alți conducători de doctorat din Craiova sunt menționați ca având merite incontestabile în cercetarea românească, precum C. Belea, A. Câmpeanu, Silviu Pușcașiu, Gh. Manolea, Nicolae Petre, Mircea Ivănescu etc.

O carte care suscită interes mai general este Calea ferată Craiova – Calafat, cu un subtitlu semnificativ: Urmele oamenilor. Urmele timpului. Pentru Gh. Manolea, gările nu sunt doar niște clădiri, chiar dacă unele au azi un aspect deplorabil, trădând nepăsarea celor îndriguiți să le întrețină. Un scurt istoric se impune: prima cale ferată a fost construită de o companie străină pe ruta Oravița-Iam-Baziaș, inaugurată la 20 august 1854. Apoi, au fost date în exploatare: linia Timișoara-Jimbolia-Seghed (1857), Arad-Curtici (1958), Cernavodă-Constanța (1860), Alba Iulia-Simeria-Arad (1967), Suceava-Vicșani (1868, cu legătură cu Viena, prin Cernăuți), București Filaret-Giurgiu (1869), Pitești-București-Buzău-Galați-Tecuci-Roman-Suceava (1872), București-Pitești-Craiova-Vârciorova (1878, pe care a călătorit Eminescu pentru o ședere la Florești-Gorj de trei luni (mai-august 1878). Gara din Craiova a fost construită în octombrie 1874 și pusă în funcțiune la 5 aprilie 1975, cu patru linii, fiecare linie cu o lungime de 250 m. Între 1966-1967 a fost reconstruită actuala gară. Construcția căii ferate Craiova-Calafat a fost aprobată de Parlamentul român, în 1885, aprobarea fiind faciliotată și de domeniul Casei Regale din Segarcea, dar și intervenția principelui Alex. Știrbei, deputat de Dolj, fiul fostului domnitor Barbu Știrbei.

Comerțul cu cereale din zona Olteniei a fost însă hotărâtor. Construcția a fost ditijată de ing. Elie Radu, iar cei 107 km Craiova-Calafat au fost finalizați la 1 decembrie 1895, fiind considerată, la acea vreme, linia cu cele mai frumoase clădiri pentru gări din Câmpia Română, podurile cu boltă din beton, viaductele fiind adevărate opere de artă. Linia ferată Craiova-Calafat are stații (gări) în Podari, Sălcuța, Segarcea, Portărești, Afumați, Băilești, Moțăței, Maglavit, Golenți, Calafat, apoi până la Vidin (Bulgaria), iar în 2013 s-a dat în folosință podul Calafat-Vidin, facilitând traficul de persoane și auto dinspre România spre Bulgaria și Balcani și invers. Iată, și cărțile tehnice și științifice constituie o sursă de informație și o lectură plăcută, agreabilă, iar dacă sunt scrise cu acuratețe, cum sunt cele ale universitarului Gheorghe Manolea, ele sunt plăcute ochiului și sufletului în special, culturii și științei în general, astfel că putem afirma: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.

Tudor Nedelcea