Limba şi cultura în concepţia eminesciană

Ca şi în alte domenii ale cunoaşterii umane (cugetarea sacră, filosofie, sociologie, economie, principiu de guvernare, istorie etc.), Eminescu nu şi-a propus elaborarea unui sistem estetic sau lingvistic, unitar, un sistem privind problematica culturii în general şi a celei române în special. Studiile şi articolele, cronicele literare şi teatrale alcătuiesc însă osatura necesară unui asemenea sistem. Surprinde la Eminescu, şi în acest domeniu, seriozitatea, perfecţiunea şi limpezimea gândirii sale, obsesia pozitivă de a pune întrebări şi de a se implica în întreaga problematică a vremii sale, fiind conştient, asemenea cronicarilor, că va da socoteală urmaşilor săi, dacă nu-şi convinge concetăţenii şi politicienii deopotrivă de necesitatea culturii limbii şi culturii autentice, „adevărate” întru formarea spiritului autohton, a conştinţei naţionale, ca elemente esenţiale ale identităţii naţionale. Cuvinte cheie: Eminescu, limbă, cultură, literatură, identitate naţională.

Viaţa ca un roman - Constantin Stere

Dotat cu toate „avuţiile intelectuale” (Tudor Arghezi), Constantin Stere nu este (încă) receptat, azi, în arealul românesc la adevărata sa valoare, deşi în 2015 s-au împlinit 150 de ani de la naştere, cu toate că celebrul său roman, În preajma revoluţiei, în opt volume, a trezit încă de la apariţie, aprecieri elogioase.

Este motivul pentru care, simbolic, cele mai importante personalităţi ale momentului din România şi din Basarabia, Eugen Simion şi Mihai Cimpoi, au purces la reconstituirea biografiei şi creaţiei sale, sub titlul sugestiv, Viaţa ca un romn. Constantin Stere scriitorul. Eseuri, cu un tabel cronologic al prof. Victor Durnea (Chişinău, Editura Gunivas, 2015). Şi un alt aspect cu valoare de simbol: lucrarea a fost elaborată în cadrul Institutului de istorie şi teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române şi al Institutului de filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Eminescu – 150 de ani de la debut

Dacă fondatorii Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1890), în special N. Iorga, ar putea cunoaşte realizările Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (reînfiinţată la 24 ianuarie 1990), dar, în mod deosebit ale fondatorului său, Victor Crăciun (fondator alături de Cristiana Crăciun, I. Popescu-Gopo, A. Donos, Vlad Bâtcă, V. Lupu, Gr. Vieru, Emil Loteanu, Eugen Doga etc.) ar fi pe deplin mândri. La o succintă trecere în revistă, Victor Crăciun şi Liga Culturală au organizat pentru românii din ţară, dar şi pentru cei 13 milioane de români din afara ţării, Congresul Spiritualităţii Româneşti, condus de scriitorul şi omul politic de excepţie, Adrian Păunescu, şef al Comisiei de Cultură din Senat (azi, se ştie cine conduce cele două comisii de cultură şi ce-au întreprins pentru cultura naţională?!).

Vocaţia cercetării în Basarabia

„Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se!" 

N. Iorga 

Basarabia şi Oltenia, două provincii româneşti care nu se învecinează, au, însă, în istorie, unele similitudini. Chiar numele provinciei de dincolo de Prut este cel al celebrei familii boiereşti oltene a Basarabilor, care au dat domnitori faimoşi: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, C. Brâncoveanu, Matei Basarab şi boieri celebri. După G. Coşbuc, Oltenia este „Ţară a Basarabilor”, fericită „între toate ţările locuite de români”, osia în jurul căreia s-a învârtit întregul neam românesc (G. Coşbuc, Din Ţara Basarabilor, Bucureşti, 1901).

În urma ultimatumului lui Stalin din iunie 1940, de cedare a Basarabiei, Bucovinei şi Herţei, când statul român, prin regele Carol al II-lea, n-a ripostat, patru comune suburbane Craiovei (Bordei, Bariera Vâlcii, Gherceşti şi Balta Verde) au sfidat ordinul criminalului de la Kremlin, schimbând numele localităţii lor în Basarabia, Chişinău, Bucovina Cernăuţi.

Vocaţia cercetării - Nemuritorii lui Paul Rezeanu

Cercetarea este, ca şi călugăria sau actoria, o vocaţie. O dovedeşte din plin activitatea prodigioasă a lui Paul Rezeanu, istoric şi critic de artă, cercetător ştiinţific, expert în arta modernă românească, în special în Brâncuşi.

Născut la 9 noiembrie 1937 în localitatea prahoveană Breaza, cu copilăria, adolescenţa, cu studiile elementare şi liceale la Turnu Măgurele, Paul Rezeanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, avându-i ca profesori şi modele pe renumiţii Gh. Ştefan, V. Maciu, Aurelian Sacerdoţeanu, I. Ionaşcu, Emil Condurache, Paul Constantin etc. A intrat primul în facultate şi tot pe primul loc a absolvit-o.

La aceeaşi facultate a susţinut şi doctoratul în istorie, în 1976, cu teza Artele plastice în Oltenia. 1821-1944, conducător ştiinţific fiind Raoul Şorban. Graţie mediei obţinute, a optat nu pentru postul de asistent universitar, ci pentru cercetare, fiind încadrat, prin concurs în 1966, la nou înfiinţata Filială craioveană a Academiei Române de către istoricul C.S. Nicolaescu-Plopşor, recunoscut ca fondator de instituţii, care i-a devenit şi naş al copiilor săi, gemenii Dardu şi Marina.

China şi valorile ei în viziunea lui Eminescu

„China, cea mai instruită ţară de pe pământ” 

Oricât ar părea de paradoxal, informaţiile despre îndepărtata Chină au trezit de timpuriu curiozitatea românilor, mai ales după invenţia europeană a tiparului, prin germanul Gutenberg, la 1455. Chinezii deţin şi în acest domeniu o prioritate de necontestat: prima scriere chineză datează de peste cinci milenii, Dang Chieh tipăreşte, în anul 868, prima carte, iar Pi Sheng inventează, la 1045, primul aparat mobil de tipărire. La întoarcerea sa din Extremul Orient la Veneţia, Marco Polo lăuda arta tipografilor chinezi, precum şi folosirea hârtiei în procesul tipăririi.

75 de ani de viaţă, 50 de ani de carieră - Ilie Gheorghe

22 mai 2016, orele 18.00. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sala „Amza Pellea”. La ridicarea cortinei, pe scenă apare un actor, de fapt Actorul: Ilie Gheorghe. Publicul îl aplaudă în picioare, minute în şir. O scenă care ne aminteşte de cronica lui M. Eminescu la piesa „Monte Cristo”, jucată pe scena aceluiaşi teatru (care se numea atunci „Theodor Theodorini”) în vara anului 1878, pe când poetul se afla la Floreşti, lângă Filiaşi, la conacul junimistului N. Mandrea. Autorul Luceafărului, prezent în sală, a menţionat, lucru rar într-o cronică teatrală, şi reacţia publicului craiovean: „În Craiova, «Monte Cristo», dramatizat, a ţinut pe oameni până a doua zi dimineaţă în teatru şi nimeni nu gândea cât timp a trecut”.

De data aceasta, publicul craiovean a aplaudat nu numai la sfârşit, ci chiar dintru început pe marele actor român de talie universală, la care aplaudatul a mărturisit cu o sinceritate dezarmantă: „Măria Ta, public craiovean care timp de 50 de ani m-ai răsfăţat cu aplauzele tale, în care ai pus şi dragoste, şi admiraţie. Îngăduitu-mi fie acum, la rându-mi, cu aceleaşi sentimente, dublu întreite, să-mi plec fruntea cu nemărginită recunoştinţă şi din toată fiinţa mea să strig: îţi mulţumesc!”