22 mai 2016, orele 18.00. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sala „Amza Pellea”. La ridicarea cortinei, pe scenă apare un actor, de fapt Actorul: Ilie Gheorghe. Publicul îl aplaudă în picioare, minute în şir. O scenă care ne aminteşte de cronica lui M. Eminescu la piesa „Monte Cristo”, jucată pe scena aceluiaşi teatru (care se numea atunci „Theodor Theodorini”) în vara anului 1878, pe când poetul se afla la Floreşti, lângă Filiaşi, la conacul junimistului N. Mandrea. Autorul Luceafărului, prezent în sală, a menţionat, lucru rar într-o cronică teatrală, şi reacţia publicului craiovean: „În Craiova, «Monte Cristo», dramatizat, a ţinut pe oameni până a doua zi dimineaţă în teatru şi nimeni nu gândea cât timp a trecut”.
De data aceasta, publicul craiovean a aplaudat nu numai la sfârşit, ci chiar dintru început pe marele actor român de talie universală, la care aplaudatul a mărturisit cu o sinceritate dezarmantă: „Măria Ta, public craiovean care timp de 50 de ani m-ai răsfăţat cu aplauzele tale, în care ai pus şi dragoste, şi admiraţie. Îngăduitu-mi fie acum, la rându-mi, cu aceleaşi sentimente, dublu întreite, să-mi plec fruntea cu nemărginită recunoştinţă şi din toată fiinţa mea să strig: îţi mulţumesc!”
Teatrul naţional craiovean, pe care l-a slujit nemijlocit o jumătate de veac ( deşi propuneri de a se transfera la Naţionalul bucureştean sau de a rămâne în străinătate au fost, dar respinse categoric) l-a sărbătorit cu asupra de măsură. Meritul incontestabil l-a avut secretarul literar al Teatrului, scriitorul Nicolae Coande, partenerul de dialog aniversar al lui Ilie Gheorghe, care păşeşte cu cinste şi demnitate pe urmele înaintaşilor săi, celebrii Emil Gârleanu şi Livu Rebreanu (care au organizat, în 1911, o săptămână „Caragiale” şi primul film românesc „Cetatea Neamţului”) sau I.D. Sîrbu („descoperit” abia după 1989). N. Coande suplineşte din plin activităţile literare de anvergură şi chiar a devenit el însuşi o autentică instituţie de cultură.
„Întreaga viaţă şi operă a lui Ilie Gheorghe stă sub semnul acestui maraton, al unui marş istovitor, dar la finalul căruia omul şi-a îndeplinit rostul, misiunea, chiar cu preţul sacrificiului. Ne bucurăm să îl ascultăm şi în această seară depănând roluri imprsionante care i-au caracterizat viaţa şi destimul de mare artist”, a spus Nicolae Coande, interlocutorul artistului sărbătorit, după ce acesta a depănat câteva „amintiri din copilărie”: la naşterea sa, la 21 septembrie 1940, în comuna doljeană Giubega, tatăl său, concentrat în Craiova pentru războiul împotriva bolşevismului, a alergat acasă, cale de 45 de km, să-şi vadă feciorul pus într-o postavă şi, apoi, să se întoarcă la cazarmă, dimineaţa, spre a nu fi declarat dezertor. Un dublu maraton a făcut tatăl său.
Stârnindu-i amintirile şi pus să-şi mărturisească prestigioasa carieră în faţa generosului public craiovean de N. Coande, Ilie Gheorghe a fost el însuşi, adică strălucitor, dar, evident, emotiv. După terminarea claselor elementare în satul natal, adolescentul Ilie Gheorghe urmează Liceul pedagogic din Craiova, dăruindu-se, iniţial, în spirit spiruharetian, carierei de învăţător, dar, un inspector şcolar îi arată adevărata sa vocaţie: actoria. Şi, astfel, tânărul de la ţară intră primul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, fiind repartizat în 1967, după absolvire, la Naţionalul craiovean, unde debutează în rolul lui Melinados din „Procesul Horia” de Al. Voitin. Timp de o jumătate de veac, Ilie Gheorghe a jucat în 120 de roluri, în piesele scrise de Eminescu, I.L. Caragiale, A. Baranga, Calderon de la Barca, Gorki, G.B. Shaw, Pirandello, V. Stoenescu şi O. Sava, I.D. Sîrbu, M. Sorbul, M. Sebastian, Mircea Ştefănescu, Mihnea Gheorghiu, D.R. Popescu, Euripide şi Seneca, Marin Sorescu, Carlo Goldoni, N.V. Gogol, Molière, Eugen Ionescu, marchizul de Sade etc., dar a avut o predilecţie pentru dramaturgia shakesperiană. Regizorii sub îndumarea cărora a excelat pe scenă sunt nume sonore în istoria teatrului, de la Vlad Mugur, Gh. Jora, Cristian Hadji-Culea, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Claudiu Goga, Mircea Cornişteanu, Laszlo Bocsardi, Robert Wilson până la Silviu Purcărete, care l-a „exploatat” plenar întru beneficiul publicului spectator. A fost el însuşi regizorul piesei „Iona” de Marin Sorescu, pe care a interpretat-o magistral, considerat de autorul piesei cel mai bun Iona care s-a jucat vreodată. Aceleaşi elogii pentru piesa soresciană a primit din Estonia: „Vedeta teatrului din Craiova, aflat la apogeul forţei sale artistice, s-a ridicat, fără îndoială, la dimensiuni mitologice cu rolul Iona. Un adevărat maestru de mare clasă” (Martin Kruus, în „Sirp”, iulie 1998). La Singapore, după vizionarea aceleaşi piese, un redactor al televiziunii a mărturisit: „Acum, după ce am văzut Iona, avem sentimentul că ştim să vorbim româneşte”. Un omagiu sincer adus nu numai actorului, ci şi piesei şi, în ultimă instanţă, limbii române. Sau comentariul Ludmilei Patlanjoglu: „Prin glasul lui Ilie Gheorghe, cristalin, puternic ca un clopot cuvintele soresciene devin cuvinte vii. Supleţea de felină a interpretului, vitalitatea jocului său fac ca prăbuşirea eroului în noaptea morţii să fie dramatică”.
De altfel, specialiştii consideră că actorul etalon al teatrului românesc s-a impus şi a impus, ridicând ştacheta interpretării la superlativ, în câteva roluri: Caţavencu din O scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale (despre care Mihai Ungheanu spunea că interpretarea este atât de originală încât nu mai poate fi depăşită, iar Florica Ichim considera „un Caţavencu imens în interpretarea lui Ilie Gheorghe, un Caţavencu – Ianus...regal actoricesc”); Iona lui Sorescu, Caliban din Furtuna lui Shakespeare (despre care criticii englezi au afirmat că „un al Caliban nu mai poate fi în Anglia”; „Caliban este jucat de Ilie Gheorghe, a cărui prezenţă uriaşă domină scena”). Celebrul regizor american Robert Wilson, după spectacolul cu Rinocerii lui Eugen Ionescu, a exclamat: „În cei 47 de ani în care am lucrat cu actori tu eşti cu siguranţă în topul celor mai buni cucare am avut onoarea să lucrez. Ceea ce faci tu este genial. Eşti uimitor, cel mai bun, chiar cel mai bun”.
(O opinie de spectator: n-ar fi cazul şi momentul ca Naţionalul craiovean să reia festivalul „I.L. Caragiale”, completat cu Eugen Ionescu, I.D. Sîrbu şi Marin Sorescu, că-i teatru „naţional”?!).
Ilie Gheorghe a jucat şi în filme: Moromeţii (regia Stere Gulea), Undeva la Palilula (regia Silviu Purcărete). Foarte puţine filme pentru talentul şi valoarea lui Ilie Gheorghe. Vedem la televiziunile noastre (naţională sau private) fel de fel de actori anoşti, jenanţi de mediocri. Sunt însă prezenţi pe geamurile televizoarelor doar pentru că sunt din Bucureşti şi au acces mai uşor în studiourile televiziunilor. Publicul are nevoie să vadă şi actori din provincie, mult mai talentaţi decât cei invitaţi.
Ilie Gheorghe este însă solicitat şi joacă cu mare succes în marile teatre din Anglia şi Franţa. A fost invitat, în mai multe rânduri la Academia Română, prin acad. Eugen Simion, unde a susţinut recitaluri de excepţie din creaţia lui Eminescu şi Marin Sorescu.
A fost onorat cu numeroase premii şi distincţii: premiul şi diploma ATM pentru întreaga activitate de creaţie din 1987, premiul revistei „Teatrul”, premiul special al juriului „Festivalul Naţional de Teatru” (1992), premiul criticii pentru cel mai bun actor (1994), premiul criticii pentru Iona la Gala „Uniter” (1995), premiul anului pentru rolul „Caţavencu” (1998), Premiul naţional „Marin Sorescu” al Academiei Române. Are Meritul Cultural în grad de Cavaler şi este cetăţean de onoare al Craiovei. La jubileul activităţii sale, I.P.S. Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, i-a acordat medalia „Sfântul Nicodim”, clasa a I-a, iar Primăria Craiovei i-a înmânat o diplomă de excelenţă. Colegii săi de scenă, Nataşa Raab şi Emil Boroghină, i-au adresat cuvenitele cuvinte laudative.
Evoc două momente mai puţin cunoscute din activitatea sa. Ilie Gheorghe a predat, o perioadă, la Departamentul de teatru al Universităţii din Craiova, pregătindu-şi pentru profesoratul universitar, teza de doctorat despre Marin Sorescu. Spre a-l înţelege mai bine şi în toate pe genialul autor al Ionei, Ilie Gheorghe mi-a solicitat să-l însoţesc la Bulzeşti, să vadă casa părintească şi casa construită de Sorescu, cimitirul unde se petrece acţiunea din La lilieci, să calce pământul călcat altădată de Marin Sorescu. A stat de vorbă cu consătenii scriitorului, a admirat peisajul, toate acestea spre a intra mai profund în „pielea”scriitorului. Păcat că n-a finalizat această teză de doctorat; ar fi fost o reală contribuţie, un mare scriitor „văzut” de un mare actor.
Ilie Gheorghe este modest, întrucât este dăruit de Dumnezeu cu mult talent, iar talantul primit l-a dăruit, la rândul său, semenilor, publicului spectator. Sau cum scrie N. Coande: „Este unul dintre cei mai mari actori ai ţării, locuieşte la Craiova şi îl putem vedea printre noi: o siluetă discretă care îţi răspunde imediat la salut şi te primeşte zâmbind. Îşi priveşte interlocutorul în ochi şi este pătruns de acea amenitate a spiritelor făcute să înţeleagă mai mult decât lasă să se vadă”.
Ilie Gheorghe – o jumătate de veac, o viaţă de om în slujba Thaliei! Şi încă nu şi-a spus ultimul cuvânt.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu