Cercetarea este, ca şi călugăria sau actoria, o vocaţie. O dovedeşte din plin activitatea prodigioasă a lui Paul Rezeanu, istoric şi critic de artă, cercetător ştiinţific, expert în arta modernă românească, în special în Brâncuşi.
Născut la 9 noiembrie 1937 în localitatea prahoveană Breaza, cu copilăria, adolescenţa, cu studiile elementare şi liceale la Turnu Măgurele, Paul Rezeanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, avându-i ca profesori şi modele pe renumiţii Gh. Ştefan, V. Maciu, Aurelian Sacerdoţeanu, I. Ionaşcu, Emil Condurache, Paul Constantin etc. A intrat primul în facultate şi tot pe primul loc a absolvit-o.
La aceeaşi facultate a susţinut şi doctoratul în istorie, în 1976, cu teza Artele plastice în Oltenia. 1821-1944, conducător ştiinţific fiind Raoul Şorban. Graţie mediei obţinute, a optat nu pentru postul de asistent universitar, ci pentru cercetare, fiind încadrat, prin concurs în 1966, la nou înfiinţata Filială craioveană a Academiei Române de către istoricul C.S. Nicolaescu-Plopşor, recunoscut ca fondator de instituţii, care i-a devenit şi naş al copiilor săi, gemenii Dardu şi Marina.
A activat ca cercetător al acestei instituţii doar patru ani, până în 1970, când autorităţile locale l-au numit director al Muzeului de Artă din Craiova, funcţie deţinută până la pensionare, în 2004. A fost perioada când aceste autorităţi au numit directori la instituţiile de cultură doljene (Muzeul Olteniei, Biblioteca judeţeană, Şcoala populară de artă, teatre etc.) numai specialişti în domeniu.
Paul Rezeanu şi-a menţinut postul de cercetător ştiinţific şi în perioada directorială, având, pe lângă salariul de cercetător ştiinţific, doar îndemnizaţie de conducere. Şi bine a făcut, pentru că a demonstrat, pe lângă calităţile sale manageriale (ca să folosim un termen actual), că cercetarea ştiinţifică este adevărata sa vocaţie. Chiar şi după pensionare.
După înfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă la Universitatea din Craiova, Paul Rezeanu a fost solicitat să predea cursurile de Istoria artei şi Istoria Bizanţului, şi a făcut-o cu profesionalism.
A publicat peste 120 de articole ştiinţifice în reviste româneşti şi străine sau în volume de specialitate, peste 40 de cataloage de expoziţii de artă românească, peste 300 de cronici de expoziţii sau prezentări de artişti, peste 100 articole în ziare şi reviste. A organizat în străinătate expoziţii cu valorile universale existente în Muzeul de Artă din Craiova, cu operele lui Constantin Brâncuşi sau Ion Ţuculescu.
Activitatea sa ştiinţifică se reflectă în cele peste 30 de cărţi publicate până în prezent: Artele plastice în Oltenia. 1821-1944 (1980); Muzeul de Artă din Craiova. Ghid-album (1975, 1983, 2001); Eustaţiu Stoenescu (1998); Constantin Lecca (1998, 2005); Pictorul Stoica D[umitrescu] (1990); Craiova. Studii şi cercetări de istorie şi istoria artei (1999); Brâncuşi la Craiova (2001); Artişti plastici craioveni (2003); Craiova. Amintirile oraşului (2006); Sculptori mai puţini cunoscuţi (2007); Caricaturistul N.S.Petrescu-Găină (2008), Pictori puţini cunoscuţi (2009); Istoria artelor plastice în Oltenia. 1800-2000 (vol.1, 2010, vol. 2, 2013); Brâncuşi. Tatăl nostru (2012); Brâncuşi. Ultimul dac (2015). Cele trei monografii dedicate titanului de la Hobiţa aduc contribuţii noi, unele indeite, sau operează numeroase corectări şi îndreptări biografice sau de interpretare.
Recent, Paul Rezeanu oferă specialiştilor şi publicului cititor o nouă carte, apărută cu sprijinul Muzeului de Artă din Craiova: Nemuritorii. Portrete şi busturi. Colecţii de artă şi colecţionari (Craiova, Editura Info, 2016), rezultat al cercetării timp de patru decenii în colecţia muzeului craiovean, din alte muzee sau din colecţii particulare. Graţie cercetării sale, multe portrete de autori anonimi au acum identificate autorul lor, iar altele sunt corectate, dezvăluind adevăratul pictor. Aşa, de pildă, Portretul serdarului Dimitrie Aman a fost considerat ca fiind opera craioveanului C. Lecca, însă el a fost pictat de Carol Valstain. Analizând cu acribie portretul serdarului D. Aman (tatăl celebrului pictor), Paul Rezeanu oferă şi câteva date biografice: era „rumân cuţovlah”, numele său în traducere turcă înseamnă „iertare”, era negustor de unt, lână, miere, era şeful vamei pentru Oltenia. Se refugiază în 1821 la Sibiu de teama revoluţiei lui Tudor, se reîntoarce vremelnic la Craiova, dar din 1828 se refugiază la Câmpulung Muscel, unde i se naşte ultimul fiu, celebrul pictor Theodor. Constantin Lecca este, însă, autorul celor două portrete ale soţilor Elena şi Grigorie Lăceanu, părinţii Aristiei, căsătorită cu Alexandru Aman, fratele pictorului, care au fondat în Craiova, în 1908, Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman”, din care s-a desprins, ulterior, Muzeul Olteniei (1915) şi Muzeul de Artă (1954), în local funcţionând de la început până azi Biblioteca judeţeană. C. Lecca este identificat ca autorul portretelor lui Dimitrie Brătianu, Ion Vladimirescu, I. Solomon, Petrache Poenaru (inventatorul stiloului), Cleopatra Lecca (fiica sa şi una din muzele lui Eminescu) etc.
Referindu-se la portretele lui C. Lecca făcute fiicei sale, Paul Rezeanu face o scurtă incursiune de istorie literară, povestind idila dintre cei doi protagonişti, care ar fi inspirat poezia Pe lângă plopii fără soţ (publicată în „Familia”, nr. 35, 28 aug./9 sept., 1883). Cleopatra Lecca Poenaru s-a născut în Craiova la 18 ian. 1837, ca fiică a pictorului şi profesorului C. Lecca de la Şcoala Centrală din Craiova (ulterior Liceul „N. Bălcescu”/Carol I), a copilărit cu Titu Maiorescu, a fost căsătorită cu căpitanul Grigore Poenaru, cu care a avut doi copii: Maria şi Petre (ultimul, iscând discuţii, fiind identificat, fără dovezi, ca cel care a aruncat cu o piatră în capul lui Eminescu, în spital, în ultima perioadă a vieţii acestuia). În urma analizei celor cinci portrete ale Cleopatrei, semnate C. Lecca, Paul Rezeanu ajunge la concluzia că muza lui Eminescu nu era „corpolentă şi tare boită”, „înaltă, planturoasă”, ci o femeie frumoasă pentru care merita să te îngrăgosteşti. Sau cum comentează autorul cărţii: „O poezie celebră şi câteva tablouri-portrete ne dezvăluie, în felul acesta, parte din taine... Sau, poate, mai mult ne încurcă”.
Paul Rezeanu are şi meritul incontestabil de a descoperi şi de a achiziţiona pentru Muzeul de Artă din Craiova trei compoziţii istorice: Mihai Viteazul după lupta de la Călugăreni de Zamfir Zugravul (datat 1756), Uciderea Brâncovenilor de C. Lecca (1840) şi Intrarea trupelor otomane în Craiova la 1 octombrie 1848 de D.A. Papazoglu (1848). Dintre portretele celebre (şi datorită personalităţilor pictate), vom cita din cartea lui Paul Rezeanu doar portretele actriţei Aura Fotino, profesorului Eugen Ciolac, pictate de Ion Ţuculescu, ale filantropului Elefterie Cornetti, N. Iorga, Stelian Popescu, semnate de Eustaţiu Stoenescu.
Busturile remarcabile sunt realizate de Eraclie Hagiescu (Bustul lui Eminescu la 35 de ani), I. Dimitriu-Bârlad (busturile lui G. Enescu, N. Titulescu), D. Pavelescu-Dimo (busturile lui O. Goga, Jean Mihail), Miliţa Pătraşcu (bustul reginei Maria şi al zeiţei Artemisa), Oscar Han (Cap de femeie).
O adevărată istorie culturală reprezintă capitolul dedicat unor colecţii de artă şi colecţionari craioveni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din secolul al XX-lea. Cu date importante despre biografia colecţionarului şi descrierea colecţiei, autorul prezintă colecţiile (unele celebre şi cunoscute) soţilor Aristia şi Alexandru Aman, celui mai vestit primar al Craiovei, N. Romanescu, Jean Mihail (care a donat şi clădirea pentru muzeu), Glogoveanu, Ştefan Barbu Drugă, C.D. Fortunescu, I.B. Georgescu, Victor N.T. Popp, Ion Ţuculescu, Marieta şi Ştefan Jianu, C. Angelescu, Caton Theodorian, Radu Ionescu, Al. Olaru etc. Cu durere nedisimulată, Paul Rezeanu scrie despre „formarea şi destrămarea colecţiei Brâncuşi” (prin înstrăinarea lucrărilor Supliciu şi Copilul de către proprietarul acestora, Victor Pop) sau despre „restituirea”, în 2010, a 21 de piese din aşa-zisa colecţie „Barbu Drugă”, unei „descendente” feminine. Au fost restituite în urma unui proces, dar cel care a fost cel mai bine informat în această privinţă, publicând chiar parte din inventarul real al lui Drugă (un autentic filantrop, mult iubit de muncitorii săi) a fost/este Paul Rezeanu, dar care nu a fost solicitat la niciun termen de judecată să ofere relaţii competente. Tirul care urma să transporte aceste opere era deja în curtea Muzeului înainte de redactarea soluţiei definitive de către instanţa de judecată.
Ultimele capitole ale cărţii tipărite în condiţii de excepţie se referă la familia Aman (Alexandru şi Aristia, prezenţa pictorului Theodor Aman la Craiova) şi la cele patru generaţii ale familiei macedonene Mihail (Nicola, Dini, Jean Mihail, Elena Dumba, Maria Colani, Areti Fotino). Ultimul reprezentant al celebrei familii, Jean Mihail, şi-a lăsat, prin testament (legător testamentar fiind celebrul ministru, dr. C. Angelescu, nepotul lui Spiru Haret) întreaga sa avere statului român cu condiţia efectuării unor acte de binefacere în formarea culturii şi a celor mulţi. Palatul său este azi Muzeul de Artă, o capodoperă arhitecturală, încărcată de istorie. Aici au fost găzduiţi regele Carol I şi familia (1913), Ferdinand (1915), mareşalul Eduard Smigly-Rydz, şeful cartierului general al armatei poloneze şi preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki (1939), s-a organizat „Săptămâna Olteniei” (1943), şi a locuit, incognito, Iosif Broz Tito.
Lucrarea lui Paul Rezeanu, Nemuritori. Portrete şi busturi. Colecţii de artă şi colecţionari, poate suplini o enciclopedie în domeniu, prin vastitatea, acribia ştiinţifică şi căldura cu care a fost scrisă, atestând un mare adevăr: pensionarea nu constituie un obstacol pentru un cercetător cu vocaţie autentică.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu