Daniela Şontică: Domnule Tudor Nedelcea, sunteţi un cunoscut eminescolog, v-aţi îmbolnăvit de „eminescianită”, după cum aţi afirmat chiar dvs. Cum vă explicaţi faptul că Mihai Eminescu nu devine un subiect epuizabil odată cu trecerea vremii, cu atât mai mult cu cât au fost atât de mulţi cercetători care i-au studiat opera şi viaţa?
Tudor Nedelcea: Acesta este unul din atributele geniului şi al mitului lucrător, creativ: să fie inepuizabil, să fie interpretat şi redescoperit în diverse epoci şi regimuri, de persoane cu diverse preocupări sau de vârste diferite. Cu atât mai mult în cazul lui Eminescu, care, abia acum, în zilele noastre, se înfăţişează publicului cititor şi cercetătorilor în întreaga sa complexitate, datorită apariţiei integrale a creaţiei sale, în special publicistica (cca. 15.000 pagini), în ediţie academică, ştiinţifică, la Editura Academiei Române sau în celebra colecţie „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, coordonată de acad. Eugen Simion.