Fănuş Neagu (5 aprilie 1932, Grădiştea de Sus, Brăila – 24 mai 2011, Bucureşti) este nu numai unul dintre marii prozatori ai literaturii române, ci şi un om spectacol. La statura sa masivă, omul acesta avea şi un suflet pe măsură. Dar ceea ce a uimit la Fănuş Neagu a fost spectacolul verbal pe care îl făcea în orice împrejurare. A fost, de fapt, şi prieten cu Marin Sorescu şi a făcut parte din redacţia revistei Literatorul, înfiinţată de Marin Sorescu în Bucureşti, în anul 1991, alături de Eugen Simion, Gheorghe Tomozei, Valeriu Cristea. Îl preţuia, deci, pe Marin Sorescu, motiv pentru care a şi venit de fiecare dată la Craiova, la ,,Zilele Marin Sorescu”. La Hotelul ,,Jiul”, directorul hotelului, omul de cultură Pompiliu Şelea, i-a organizat un salon, Salonul Fănuş Neagu. Acolo era tabloul său, o fotografie imensă şi se intra numai cu aprobarea lui Fănuş Neagu.
La toate ediţiile ,,Zilelor Sorescu”, toţi invitaţii au servit masa în acel salon. Aş spune că era cu totul deosebit, era greu să şi mănânci sau să intri în alte conversaţii, pentru ca Fănuş Neagu era inepuizabil, spectacolul său verbal era extraordinar. Avea o vervă deosebită, metaforele erau omniprezente. Uneori, era necruţător cu oamenii care nu meritau acest lucru, dar, iute, îi ierta, amintind de replica lui Nichita Stănescu dată lui Şerban Cioculescu: ,,Suntem prea bătrâni ca să ne duşmănim”. Printre invitaţi la ,,Zilele Marin Sorescu” erau şi actorii Dorel Vişan şi Ion Caramitru, invitaţi de primarul Craiovei. Ion Caramitru mânca la Hotelul ,,Jiul”, la braserie. Şi cineva a spus că ar trebui invitat şi el în salon. Când a intrat Caramitru, ce a fost la gura lui Fănuş Neagu e greu de descris. Trebuia înregistrat. Vorbe grele la adresa lui Caramitru, pentru că Ion Caramitru, ca ministru al Culturii, l-a destituit pe Fănuş Neagu din funcţia de director al Teatrului Naţional, în 1996. A suportat aceste cuvinte, deloc blânde, s-a aşezat la masă, dar a fost luat în tărbaca de ceilalţi actori. Incredibil cum a putut să reziste şi la toate atacurile celorlalţi colegi la adresa sa, acuzându-l de lipsă de colegialitate, de introducerea politicii în instituţiile teatrale. Caramitru, în cele din urmă, a plecat din salon.
Şi a mai primit o altă lovitură din partea aceluiaşi Caramitru. L-a destituit ca redactor şef al „Literatorului”, care nu era o revistă a Ministerului Culturii sau Uniunii Scriitorilor, ci doar emanaţia unor mari intelectuali, înlocuindu-l cu Gh. Grigurcu. Numai că numele revistei fusese înregistrat la OSIM, iar concursul a fost anulat. Dar, stăruinţa ministrului a fost finalizată prin numirea necunoscutului Valerian Sava în locul academicianului şi marelui prozator Fănuş Neagu. A fost şantajat şi cu plata chiriei redacţiei revistei, ameninţat şi cu proprire pe casa ilustrului scriitor, motive întemeiate pentru... diabetul lui Fănuş.
Mergând, înainte de 1989, într-o delegaţie scriitoriceasca în URSS, a vizitat şi Gruzia (ghidul sovietic care era şi translator pentru limba română era gruzin). După o noapte boemă, Fănuş este trezit de ghid spre a merge în satul mamei lui Stalin, la care, buimăcit de somn, Fănuş spune: ,,Femeia asta nu putea să avorteze?” Cu calm, ghidul îi răspunde: “Nu ştim ce părere aveţi voi despre Stalin, dar noi îl apreciem”. ,,Cum?”, întreabă Fănuş, ridicându-se în capul oaselor. “Păi, dacă mai trăia, omora toţi ruşii şi scăpam de ei”.
După 1999, vizitând celebra cramă basarabeană de la Cricova, împreună cu Nicolae Văcăroiu, după o degustare, Fănuş îi zice: ,,Domnule prim ministru, eu rămân la prima. Mă luaţi la întoarcere”. El a dat celebra definiţie a vinului bun: “să fie alb, rece, mult şi degeaba”.
La aceste ediţii şi la Salonul Fănuş Neagu erau permanenţi Eugen Simion, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Grigore Traian Pop (prietenul său dintotdeauna), Vasile Tărâţeanu, Adam Puslojic, Victor Crăciun, Nicolae Georgescu şi Doina Rizea, N. Iliescu, L. Chişu, Adrian Păunescu, Mircea Micu, Mihai Ungheanu, Ilie Purcaru, Dan Hăulică, Dan Zamfirescu, Marius Sala, Dumitru Paica, Alexandru Dobrescu ş.a. În sala Primăriei, în timpul desfăşurării ,,Zilelor Sorescu” urmă să ia cuvântul Adam Puslojic. Fănuş Neagu, care stătea în primul rând, i-a strigat: ,,Adam, unde-ţi este kalaşnikovul? Să nu se vadă!”. Erau glume, într-adevăr, la adresa confraţilor, dar nu erau răutăcioase. Nimeni nu se putea supăra pe el, pentru că toate le făcea cu blândeţe şi avea un umor cu totul deosebit. Boala nu l-a cruţat. Cel care i-a fost aproape a fost Grigore Traian Pop. Îmi povestea Fănuş Neagu, că acasă la el, la Fănuş, doamna Stela încuiase toate dulapurile în care era băutură, dar Grigore Traian Pop găsise o cheie la el acasă, care descuia dulapul cu pricina şi de acolo beau şi încuiau la loc, fără ca doamna Stela, când se întorcea de la piaţă, să observe ceva. La un moment dat, Fănuş îl cheamă pe Pop să vină să deschidă acele dulapuri unde era băutură. Şi Pop i-a propus să-i lase cheia permanent, la care Fănuş a spus: ,,Ce, eşti tâmpit, vrei să dea Stela peste mine, şi atunci ce ne facem?”
Ultima perioadă a zăcut-o în spital, în Spitalul ,,Elias”, dar şi acolo a fost vizitat, şi acolo a fost un salon al bucuriei, unde îl vizitau toţi prietenii. Nu îi ajungeau banii pentru medicamente. Tratamentul era foarte scump şi Fănuş m-a rugat ca, la rândul meu, să apelez la primarul Craiovei, să-l sprijine financiar. Şi, într-adevăr, Antonie Solomon i-a trimis o sumă de bani să-l ajute în cumpărarea de medicamente. A fost o pierdere uriaşă pentru toţi prietenii săi, pentru cultura română, întrucât Fănuş Neagu avea multe de spus, avea multe de scris, dar şi aşa a rămas, totuşi, în conştiinţa contemporanilor ca un om cu totul aparte, cu valenţe artistice deosebite şi cu prieteni adevăraţi. El şi-a iubit confraţii, chiar dacă îi mai şi critica, îi critica cu blândeţe, a avut cultul prieteniei permanente. Era renumit prin pamfletele sale.
A fost şi cronicar sportiv. La început, îmi povestea Fănuş Neagu, nu ţinea cu echipa Dinamo. La un moment dat, în tramvai, este călcat mereu pe picioare de doi indivizi. El se războieşte cu aceştia, este dus la postul de miliţie şi atunci comandantul îi spune: ,,Bun, o să luăm măsuri cu cei doi, dar spuneţi-mi, aveţi ceva cu clubul Dinamo? De ce ne atacaţi mereu? Fiţi favorabili, vom fi neutri, pentru că şi noi vă putem da delegaţie să plecaţi peste hotare”. Se ştie că paşapoartele erau la Ministerul de Interne, care avea clubul Dinamo în subordine. Şi, astfel, Fănuş Neagu a putut să participe la câteva meciuri internaţionale.
La Campionatul Mondial din Italia, din 1990, a fost cu Ion Băieşu. Bun prieten şi de pahar, dar şi de vorbe, de vorbe de duh. Au băut şi, ca orice bărbat, li s-a trezit pofta de femei. Şi s-au dus să caute un bordel. Au mers, au căutat în jurul hotelului şi la un moment dat văd un poliţist italian căruia i se adresează: ,,Mareşale, mareşale, curva, curva unde este?” Poliţistul italian le făcea semne să meargă mai de departe; au colindat toată noaptea, ca după aceea, a doua zi dimineaţă, să-şi dea seama că acest cuvânt nu are acelaşi sens ca în limba română, ci însemna ,,curbă”. Şi, astfel, a fost o noapte de pomină pentru cei doi mari scriitori şi mari cronicari de fotbal.
Fănuş Neagu a fost unic în felul său, unul dintre nebunii marilor oraşe de pe Mapamond.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu