Tudor Nedelcea – Om de cultura cu largi orizonturi

Cărturarul craiovean de obârșie mehedințiană, Tudor Nedelcea, s-a născut la 23 martie 1945. Este absolvent al Facultății de Filologie din București, unde și-a susținut în 1983 și teza de doctorat cu tema: Geneza ideilor social politice și filosofice în literatura veche. Este autor a zeci de volume, printre altele: Mihai Viteazul (1991); Eminescu împotriva socialismului (1991); (1993 – 1999); Eminescu și cugetarea sacră (1994 -2002); Vlad Țepeș Dracula; Pasărea măiastră - Maria Tănase 1994 1999, 2005); Eminescu istoricul (1998), Interferențe spirituale (2002); Cartea și circulația ei (2005); Shakespeare în viziunea lui Eminescu cu Diana Cotescu (2012); Printre cărți și oameni volumul 1- 8 (2014 2022); Simple crâmpeie de viață (2015); Biserica și societatea (2019); Marin Sorescu sau vocația identității românești (2020) Corespondența primită (2021) etc. Recent, am primit de la domnul Nedelcea volumul Grigore Vieru sau pătimirea basarabeană.

O carte densă, complexă despre fratele nostru de peste Prut, marele poet Grigore Vieru, personalitate prolifică, bine cunoscută și apreciată la noi, patriot de mare verticalitate. Citind-o, mi-am amintit cum în primele luni ale anului 1990, în calitate de director al Direcției Românii din Afara Granițelor, direcție nou înființată de ministrul de atunci, Adrian Năstase, am avut plăcerea să îl cunosc pe poetul de o timiditate aparte, Grigore Vieru. La început l-am asociat cu un alt confrate, cu un alt caracter, cu Ion Druță, dramaturgul român din Horodiște. Pe el îl cunoscusem, cred, în 1977, la Varșovia, invitat fiind de directorul cunoscutului Teatru „Wspolczesnosc”, care la premiera piesei – Sfânta sfintelor, montată de polonezi într-o distribuție de excepție, dramaturgul însuși fiind plăcut impresionat.

Nu știu dacă la București sau în țara noastră această dramă s-a jucat. Și tot în treacăt, l-am cunoscut, la Paris, în 1988, împreună cu ambasadorul Petre Gigea pe Emil Loteanu, cel care a realizat cunoscutul film Șatra. Grigore Vieru și Nicolae Dabija au fost următorii reprezentanți ai culturii românești de peste Prut pe care am avut fericirea să îi cunosc nemijlocit, să mă bucur de prietenia lor. Mai mult, împreună cu Laurențiu Ulici, redactor șef la vremea respectivă la „Luceafărul”, le-am organizat o deplasare la Bacău, la inaugurarea Casei sculptorului George Apostu. Au urmat și alte întâlniri cu Ion Aldea și Doina Teodorovici etc. Evoc aceste contacte de suflet cu regretul că n-am avut inspirația și capacitatea cărturarului, Tudor Nedelcea, să adun ca o albinuță – cum a făcut neîntrecutul cărturar craiovean – polenul și parfumul acelor contacte unice și să le aștern pe hârtie.

Ele mi-au rămas însă adânc întipărite în memorie, iar dezideratul sugerat de Grigore Vieru de a primi la studii în țară cât mai mulți tineri remarcabil de peste Prut, atât cât mi-a fost în putință, l-am realizat în anii 1990-1994. Sunt invidios pe capacitatea și harul cărturarului Tudor Nedelcea, care a așternut pe hârtie, cu priceperea care îl caracterizează: convorbiri, imagini inedite, inclusiv poemul mișcător pe care Vieru i l-a dedicat, mărturie a prieteniei care i-a legat. Autorul a transformat demersul său într-o prețioasă mini-monografie despre Omul și poetul, Grigore Vieru. În viitor orice biograf al marelui poet trebuie să înceapă cu aceste informații pilduitoare.

Cu patru, cinci ani în urmă, în vizită la Chișinău, am străbătut Bulevardul Grigore Vieru de la un capăt la altul, amintindu-mi că la invitația fratelui Grigore – cum îmi spunea el – am pășit pragul casei domniei sale, cunoscând-o la un dejun copios pe distinsa sa doamnă. Salut din inimă cartea truditorului craiovean Tudor Nedelcea, care se constituie într-un regal spiritual în aceste vremuri, când frații de peste Prut trăiesc sub semnul crivățului răsăritean.

QUO VADIS DOMINE?

Cărturarului Tudor Nedelcea

De vreți sau de nu vreți

Trecutul începe în fiecare zi.

Fără Trecut

toți am fi

pe lumea aceasta schilozi.

În vecii vecilor.

Niciodată

De trecut nu ne putem despărți.

În toate limbile

de două mii de ani

s-a rostit întrebarea:

Quo Vadis Domine?

Și se va rosti necontenit.

Azi mâine poimâine

Zi de zi.

Nicolae Mareș, București, 11 februarie 2022