Un prieten al românilor - Jiang Zemin

Există, din păcate, în esența ființei umane o doză a nerecunoștinței; la români, această doză parcă este ceva mai mare. Uităm rolul femeilor în istoria națională ( Maria C.A. Rosetti, Maria Simonis, Cocuța Conachi din epoca modernă, de pildă) sau partea de origine românească la celebrități mondiale: Papa Ioan Paul al II-lea, devenit Sfântul Ioan Paul, compozitorul Rahmaninov, savantul istroromân Tesla, Maica Tereza ș.a. În cazul președintelui Chinei, Jiang Zemin, lucrurile nu stau prea departe de această supoziție. El n-are nicio urmă de sânge românesc, doar o extraordinară simpati pentru poporul român; este un veritabil filoromân, nu în vorbe, ci și în fapte (neconcretizate de oficialitățile noastre). Jiang Zemin s-a născut la 17 august 1926, în orașul chinez Jiangsu, copilăria fiindu-i marcată de ocupația japoneză, unchiul și tatăl său adoptiv murind în luptele cu ocupanții, în 1939. A început studiile universitare la Departamentul de Inginerie Electrică de la Universitatea Centrală Națională din Nanjing (aflată sub ocupație japoneză), continuate la Universitatea Națională Chiao Tung din Shanghai, absolvite în 1947, fiind licențiat în inginerie electrică. Și-a continuat pregătirea universitară în 1950 la „Stalin Automobile Works”.

În 1962 se întoarce în China, fiind numit director adjunct al Institutului de Cercetare Electrică din Shanghai, apoi, în 1966, este directorul unui institut de cercetare în domeniul ingineriei termice din Wuhan, destituit în timpul Revoluției Culturale și trimis la o școală de cadre. În 1970 a fost promovat director adjunct al Biroului Afaceri Externe al Ministerului Construcției de Mașini, an în care este trimis în România ca șef de echipă de experți pentru a înființa 15 fabrici de mașini, unde a lucrat până în 1972. După moartea lui Mao și sfârșitul Revoluției Culturale nefaste, noul președinte al Chinei, reformatorul Deng Xiaoping a reluat relațiile economice cu SUA, Jiang coordonând în acest context două comisii economice. Vizitând mai multe țări străine, studiindu-le economia, Jiang a recomandat pentru conducerea Chinei întărirea rolului autorităților locale de a elibera scutiri de impozite, arendă de terenuri și înființarea de societăți mixte străine, stârnind reacții adverse în rândul politicienilor, dar aprobate de Congresul Național al Poporului și de Deng, Jiang fiind considerat „implementator timpuriu”. În 1982 este ales membru al CC al PCC, în 1985, primar al Shanghaiului, încurajând ideile liberale și începutul economiei de piață în celebrul oraș chinez. Lupta dintre „liberali” și „conservatori” a dus la celebrul protest din Piața Tiananmen din 1989, unde Jiang Zemin a încercat o mediere, el fiind văzut ca un „reformator gânditor”, care a inventat „economia de piață socialistă” pentru crearea „socialismului cu caracteristici chinezești”.

În 1992 a desființat Comitetul Consultativ Central, compus din conservatori. A fost secretar general al PCC între 1989-2002, președinte al Comisiei Militare Centrale (1989-2004). A fost creditat ca liderul suprem al Chinei (1989-2002) și „liderul principal al celei de-a treia generații de conducere chineză, unul dintre cei patru lideri de bază, alături de Mai, Deng și Xi Jinping”. La 27 martie 1993 a fost ales al cincilea președinte al R.P. Chineze, funcție deținută până la 15 martie 2003. În 2002 a reușit să includă în constituția partidului teoria celor „trei reprezentanți”, alături de marxism-leninism, gândirea lui Mao și teoria lui Deng. Este coautorul ideii: „o țară, două sisteme”. Reformele economice din perioada sa au stabilizat imensa țară, dirijând-o spre o creștere economică, abordând o politică externă realistă, de colaborare, cooperare și parteneriat cu SUA (1997 efectuează chiar o vizită). Când trupele NATO au bombardat sediul Ambasadei SUA din Belgrad în 1999, Jiang a știut să pătreze măsura spre a evita un conflict armat. În timpul său, China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (2001), Beijingul a găzduit Olimpiada de vară (2028), a militat pentru unificarea pașnică a Chinei și Taiwanului. China a primit pașnic Hong Kongul de la Marea Britanie și Macao de la Portugalia. Ultima sa apariție în public s-a petrecut la cea de-a 70 aniversare a înființării PCC (octombrie 2019).

A murit la 30 noiembrie 2022, la 96 de ani, la Shanghai, suferind de leucemie, și a „insuficienței multiple de organe”. În ziua morții, steagurile naționale au fost arborate „cu jumătate de baston” în Beijing și în misiunile diplomatice din străinătate. Actualul președinte al Chinei, Xi Jinping a stat la priveghi, însoțind sicriul până la cimitir, unde a fost incinerat. Jiang se implica în discuții cu vizitatorii străini despre artă, literatură, vorbea mai multe limbi străine, recita și cânta în limba de origine a versurilor. A fost premiat și decorat în Brazilia, Brunei, Congo, Polinezia franceză, Grecia, Kazahstan, Mali, Palestina, Rusia, Africa de Sud, Ucraina, Venezuela. * Deși oficialitățile române nu l-a onorat cu premii sau distincții. Ziang Zemin a iubit poporul român. Cunoștea foarte bine limba română, pe care și-a însușit-o când a lucrat la „Steagul roșu” Brașov și la Câmpulung Muscel și a îndemnat și pe alți oficiali chinezi sau prieteni să învețe limba română, alături de alte limbi de circulație internaționale (engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, rusa, japoneza, araba).

Recita în românește poezii de Eminescu, Alecsandri, Coșbuc etc., cânta frumoasele noastre romanțe. Mărturiile unor ziariști români sunt convingătoare. Aflat într-o vizită oficială în China cu președintele Emil Constantinescu, Florin Condurățeanu notează: „În mijlocul frazelor protocolare, Jiang Zemin rostește următoarea frază: «Apa trece, pietrele rămân, așa și prietenia între popoarele noastre; dar mai bine să vorbească președintele român, că el este profesor de pietre, de geologie»”. Despre ministrul român al Agriculturii, cam rotofei, Ziang a zis: „Cam gras șeful Agriculturii dv., dar îl înțeleg, că-mi plăceau și mie frigăruile de la restaurantul „Negoiul” din București”. Despre activitatea lui Ziang în România, scrie ziaristul Mihai Codruț Nanu; el lucrează la Uzinele „Steagul roșu” din Brașov, între 1951-1953, ca inginer stagiar, uzina producând modelul de camion SR-101, mașină construită și în China. În 1970 devine reprezentantul Ministerului Construcțiilor de mașini din China în România. În 1977 participă la montarea celei mai mare piese a Fabricii de Scule și Matrițe de pe platforma ARO Câmpulung, unde lucrează cinci luni. În timpul mandatului lui Ion Iliescu, în 1996, președintele Chinei, Jiang Zemin, efectuează o vizită de lucru în România, ajungând și la Brașov, dar n-am fost capabili să profităm de această oportunitate de simpatia sinceră, manifestată de președintele unei țări de 1 miliard și 600 de mii de locuitori. „Opoziția” l-a acuzat pe Ion Iliescu de „simpatii comuniste” și au sabotat în totalitate protocolul încheiat între cei doi șefi de stat.

În același timp, când Bucureștiul respingea propunerile Chinei, cancelarul german, H. Kölh a plecat în China cu 400 de oameni de afaceri. Pe nemți nu-i interesa sistemul politic chinez, ci doar afacerile economice și comerciale. „Bineînțeles că noi n-am știut să exploatăm mai târziu simpatia deosebită a lui Jiang pentru români”, scrie cu năduf și sinceritate Mihai Codruț Nanu. Același lucru s-a întâmplat și în timpul guvernării lui Victor Ponta, când „a trebuit” să ardă un club de distracții, pentru ca premierul să demisioneze (spre satisfacția președintelui Johannis), iar relația cu China să fie din nou sabotată. Ambasadorul României la Beinjing, Romulus Doru Costea a primit vol. Limba română, 800 de fraze din seria „Manualul de limbi străine pentru cadrele de conducere”, manual editat de ministerul chinez de Externe. Autorul acestei cărți, Jiang Zemin, scrie un autograf: „Ofer această lucrare ambasadorului Doru Costea. Cu înaltă considerație, Jiang Zemin”. Cartea a apărut și în varianta audio, de apariția cărții ocupându-se cărturarul filoromân Luo Dongquan, care a avut o relație benefică cu Constantin Lupeanu.

Ca senator de Dolj, Adrian Păunescu, la solicitarea conducerii Uzinei „Electroputere” (înainte de a fi transformată într-un mall), i-a solicitat președintelui Chinei să cumpere locomotivele noastre. La invitația politicoasă a liderului chinez, s-a deplasat o delegație de miniștri, alături de Poet și de fiica sa, Ana Maria Păunescu. Nu s-au concretizat contractele, pentru că „ai noștri” au cerut comision. Or, chinezii pentru primirea unui comision sunt împușcați pe stadion. Oficialitățile române n-au reușit să realizeze „o centură, un drum” cu China (Constantin Lupeanu), adică o „cale a avantajului reciproc și a câștigului comun”. Vom știi noi vreodată să fim pragmatici, să folosim orice oportunitate, mai ales când vine de la cea mai mare și puternică țară din lume?!

Tudor Nedelcea