Victor Gomoiu, bibliofil (1882 – 1960)

Există în tradiția oamenilor meleagurilor românești cinstirea cu diverse prilejuri a memoriei înaintașilor lor, de a le reaminti meritele și preciza rolul și locul lor în patrimoniul valorilor naționale și universale. Un asemenea moment este prilejuit de personalitatea lui Victor Gomoiu, savant de renume, care, prin preocupările sale multiple și variate, aparține și altor domenii decât cel al medicinei, mai mult sau mai puțin înrudite, cum este cel al bibliofiliei. Este normal, așadar, să-l omagiem, și în acest cadru, chiar dacă preocupările sale de bibliofilie sunt mai puțin numeroase decât cele din domeniul activității sale de bază. Victor Gomoiu s-a născut la 18 aprilie 1882 în localitatea Vânju Mare, jud. Mehedinți, unde urmează școala primară mixtă, în familia unui modest preot de țară, care l-a educat în spiritul unei vieți sobre, modeste, dar aspre. Își continuă studiile la Liceul „Traian” din Turnu Severin, pe care le absolvă cu următoarea caracterizare: „Purtarea foarte bună, sârguința distinsă, atențiunea neclintită, priceperea pătrunzătoare”.

Începutul secolului nostru îl găsește student al Facultății bucureștene de medicină, unde își câștigă o meritată reputație printre studenți prin rezultateke excelente obținute la examene și la concursul de externat, prin activitatea sa de extern și instrumentar în serviciul profesorului Thoma Ionescu . În 1909 i se eliberează diploma de doctor în medicină și chirurgie fiind distins cu medalia de aur. Cu diploma în buzunar începe o luptă permanentă pentru căutarea și impunerea adevărului, pentru perfecționarea tehnicii chirurgicale, pentru dezvoltarea mișcării medico-istorice. Spirit cultivat, de o impresionantă corectitudine profesională, dispunând de o instrucție completă, având avantajul unei adevărate vocații în arta de a cuceri și a-și impune punctul de vedere, de a întrona cinstea și adevărul, Victor Gomoiu s-a bucurat, pe lângă „micile miserii”, inevitabile și ele, de aprecieri și onoruri binemeritate. Numele său este înscris în marile enciclopedii și lexicoane universale, tehnicile și metodele sale originale sunt menționate ca atare în toate marile tratate de chirurgie. Este vorba de metode mioplastică în tratamentul paraliziei faciale, cunoscută sub numele de metoda Gomoiu-Eden, metoda chirurgicală în tratamentul herniilor inghinoscrotale (metoda Gomoiu-Phocas).

Tratatele de chirurgie al lui Dentu-Delbet expune concepția Gomoiu privind patogenia varicocelului, iar tratatul lui Testut-Jacob citează solarectomia de metodă realizată, de Gomoiu, deschizător de drumuri în istoria medicinei românești. Ca istoric al medicine, activitatea sa prezintă o importanță deosebită. A publicat numeroase opere fundamentale, organizând timp de 20 de ani, Societatea română de istoria medicinei și ca o recunoaștere internațională a meritelor sale a fost ales vice-președinte și apoi președinte al Societății internaționale de istoria medicinei. Activitatea sa științifică a avut un larg ecou european, dovadă fiind numeroasele titluri științifice și academice cu care a fost onorat și la rândul său le-a onorat, relațiile profesionale și prietenești, întreținute cu personalități de notorietate din peste 50 de țări. A fost membru de onoare sau membru activ a 30 de societăți savante sau academii de medicină din Franța, Spania, Italia, Grecia, Iugoslavia, Argentina, Germania, Belgia, Turcia, Peru, Anglia etc.

Cărturar și umanist, Victor Gomoiu merită să fie cunoscut nu numai în lumea speciliștilor medicinei, ci și cea a marelui public, fiindcă el a activat în mai multe domenii de activitate, adiacente medicinei, înscriindu-se în galeria marilor medici pentru care vastul (și cuceritorul) teritoriu al culturii este în posesia sa. Între aceste multiple preocupări ale savantului, bibliofilia ocupă un spațiu remarcabil. Facem, de la început precizarea că Victor Gomoiu este un bibliofil în sensul real al cuvântului, că dragostea sa pentru cartea rară, frumoasă, cu conținut bogat de idei este o pasiune specifică cărturarului ce nu are nimic de a face cu bibliomania; el este, repet, un bibliofil de aleasă cultură, biblioteca sa, donată Muzeului medicinei și farmaciei din Craiova, fiind compusă din lucrări valoroase nu numai prin varietatea și vechimea lor, ci și prin conținutul, prin valoarea lor intrinsecă. Din păcate, muzeul din Craiova, inițiat și coordonat de un demn urmaș, universitarul Mihai Șcheau, a fost deființat, pe locul său un controversat om de afaceri construindu-și palatul.

Majoritatea cărților din biblioteca sa sunt legate, cum e și firesc, de istoria medicinei și practică medicală. Așa se explică existența unor lucrări precum: Îndrumări de vindecări de boale (1806), 12 învățături folosite pentru femeile îngreunate (1827), Oglinda sănătății și frumuseții omenești (1829), cunoscuta lucrare a lui Pisculescu, Antologie sau scurte cuvinte despre om (Buda, 1830), Istoria naturală, de Cihac. Și lista unor asemenea cărți de medicină ar putea continua.

Dintre cărțile străine remarcăm opera lui Aviccena, o ediție din 1512 și alta din 1556, a lui Hipocrat în ediții din 1567, 1595 și 1657. Tacitus (1535), alte lucrări deosebit de valoroase: Epitome Galeni pergamo ni operum in quatuorum portes digesta publcharrima methoda universsam illuisnisi doctrina... (Basileae, 1551) cu o însemnare făcută de doi medici, în anul următor (1552), respectiv în 1679 și un ex-libres autograf „dr. Plecker” din 1817; Theophilus Bonteus, Polyathes sive thesaurus medico- practicus (Geneva, 1692); Paulo de Sorbait, Praxios medicae auctae et plurimis tipi mendis oh ipsa auctore castigote (Viena, 1662); Hermanno-Baerhaave, Institutiones medicale ni usus annuae exercitationis domesticos digesta (Veneția, 1723) și de același: Tractatus medico-practicus de lue aphrodisioca (Veneția, 1765); Ioannis Zonarae Monachi, Magni autea vigilum pracfecti et primia secretis (vol. 1-2, Paris, 1687).

Mai consemnăm, la carte românească, lucrările lui Petru Maior, Predicile sau învățătură (3 volume, Buda, 1810), Legiuirea lui Caragea din 1818, în care se află următoarea însemnare din 20 octombrie 1912 a gen. Năsturel: „La Academia Română din București se află un manuscris cu nr. 600; la foaia 10 v. se citește că această legiuire s-a tipărit la Brașov iar nu la București (la Cișmeaua lui Mavrogheni)”, Biblia (1819), Pedagogie și metodica pentru învățători, tradusă de Naum Petrovici (Buda, 1818), D. Cantemir, Hronicul româno-moldo-valahilor, ediția lui Veniamin Costache din 1835 etc. În această bogată și valoroasă bibliotecă mai consemnăm și două lucrări referitoare la români: Travels through somo ports of Germania, Poland, Moldavia and Turkey, de Adam Neale (Londra, 1818) și Voyage en Turquie et à Constantinopole, de R. Walsh, tradusă din engleză (Paris, 1828). Toate aceste cărți patrimoniale au fost înregistrate, conservate și păstrate cu sfințenie de ilustrul său urmaș, Mihai Scheau, aici funționând și catedra sa universitară de istoria medicinei, studenții beneficiind din plin de acest mediu intelectual. În fața unor asemenea cărți deosebit de valoroase (20 de cărți românești și 44 cărți străine fac parte din patrimoniul cultural național), ne punem întrebarea: de unde provine pasiunea sa deosebită pentru carte?

Firește, în genere, orice om de știință sau de cultură este sau trebuie să fie și un bibliofil, adică un fin intelectual care citește enorm și știe să aprecieze cum se cuvine obiectul studiului lor, cartea, și în cele mai multe cazuri să-și dorească să și o posede. Carte care poate avea o valoare deosebită nu numai prin conținutul ei de idei, dar și prin raritate, vechime, legătură, gravură, ex-libris-uri sau alte mărci de proprietate, însemnări diverse etc. În cazul lui Victor Gomoiu, om de știință de o valoare internațională indubitabilă, latura științifică a personalității sale se îngemănează în chip fericit cu cea cultural-umanistă, savantul român făcând, și în acest domeniu, dovada unei puternice personalități. Pasiunea sa pentru carte a continuat o preocupare ce l-a însoțit permanent și pretutindeni, încă din anii formării sale ca elev, student și medic. Fiind elev al Liceului „Traian” din Turnu Severin, directorul acestui liceu, profesorul și animatorul cultural T. Costescu, intuind parcă perspectivele elevului său, l-a chemat în bibliotecă și l-a instalat pur și simplu bibliotecar neretribuit, predându-i scriptele de bibliotecă și făcându-i cuvintele recomandări.

Era o plăcere deosebită pentru tânărul studios, căci avea acum un loc și posibilități de a citi în tihnă. Mai târziu, ca student, după mărturia colegilor săi, avea o cămăruță la Spitalul Colțea ticsită cu cărți, care i-au folosit cu succes la prima sa conferință, tipărită apoi, Știința și arta medicală, în care referirile la Aristotel, Descartes, Bacon, Hipocrate, Averoes, Claude Bernard fac dovada seriozității și pregătirii sale științifice. După absolvirea Facultății de Medicină, geamantanul cu cărți l-a însoțit pretutindeni, prin țară, cu prilejul schimbării unor slujbe. Dar omul de știință Victor Gomoiu a înțeles că nu trebuie să se dedice numai domeniului său. Cu o vastă cultură umanistă, numele lui poate figura și într-o lucrare privind istoria culturii românești, pentru că el a înființat, împreună cu G. Coșbuc, în 1906, cercul poporonist, a fost membru al Societății craiovene „Ramuri” (Craiova, 1932), membru al Ateneului român (1943) și profesor de medicină generală la Universitatea populară a Ateneului (1944), membru de onoare al Comitetului școlar al Liceului „Traian” din Turnu Severin, al „Coloniilor școlare” (1924) etc. În 1919 contribuie la înființarea „Casei luminii de Mehedinți”, Societate culturală care-și propune înființarea de biblioteci publice publice și a unor cicluri de conferințe săptămânale, urmate de șezători culturale.

Cărțile din biblioteca sa, strânse cu eforturi materiale încă din perioada în care era elev, n-au constituit doar obiecte de decor; ele i-au fost de ajutor prețios în elaborarea lucrărilor sale de înaltă ținută științifică, dovadă vastul aparat bibliografic cu care-și încheie lucrările. Câteva exemple sunt credem, grăitoare. În teza sa de doctorat Anaplastiile feței și ale capului (București, 1909), bibliografia cuprinde 1500 de titluri, iar lucrarea sa apreciată cu premiul Hillel, Colesterina – rolul și fiziologia în organismul animal, cuprinde 123 pagini din care 28 sunt consacrate bibliografiei (peste 300 referințe bibliografice). Este o imagine autentică asupra excelenței sale documentări științifice și bibliografice, râvnei și capacității sale de mucă puțin obișnuită, savantul încercând și reușind să realizeze o inventariere a contribuției de până la el în domeniul respectiv. A realizat chiar bibliografii de specialitate, de o utilitate necontestată și a cărei actualitate nu s-a pierdut, chiar dacă, de la tipăeirea ei, au trecut decenii. E vorba de Histoire du folklore medical en Roumanie (Bibliographie), realizată în colaborare cu dr. Al. Raicoviceanu și tipărită la Brăila în 1938.

Dar cel mai important act de cultură, care definește plenar personalitatea adevăratului cărturar îl constituie donația făcută Universității din Craiova la 11 noiembrie 1972, de soția sa, dr. Viorica Gomoiu, „în virtutea afecțiunii ce o nutresc memoriei defunctului soț, chirurg și istroistoric de prestigiu, cunoscut și apreciat pentru activitatea sa profesională și științifică în țară și peste hotare, dorind să respect și să amplific opera de educație și instrucție medicală pentru care a militat o viață întreagă soțul meu, care a luptat permanent pentru ridicarea regiunii sale naturale, Oltenia... Donația oferită o fac cu scopul ca aceste valori, să constituie «Fondul Gomoiu» din cadrul Muzeului de Istoria Medicinei și Farmaciei al catedrei de istoria medicinei ce urmează a se înființa la Facultatea de Medicină. Acest fond va servi la formarea studenților mediciniști ca profesioniști și cetățeni în lumina frumoaselor tradiții și idealuri ale științei românești” Dezideratul expus în actul de donație a fost pe deplin realizat.

Valorile muzeale aparținând profesorului Victor Gomoiu (cărți, peste 3.000 publicații medicale, tablouri, manuscrise inedite, corespondență, fotografii, distincții primite în țară sau peste hotare, instrumente și mobilier cu specific sanitar utilizate de el, precum și cele trei gloanțe care au fost extrase de marele chirurg din corpul victimelor represiunii sângeroase din 13 decembrie 1918 de la București) , scheletul lui Gogea Mitu, cel mai înalt om din Europa, îmbogățite ulterior cu alte valori similare, fac mândria primului Muzeu de istoria medicinei și farmaciei din țară organizat la Craiova, „înseamnă o oglindă a unei vieți exemplare, cheltuită fără rezervă, în folosul celor mulți, înseamnă relevarea, atestată documentar, a puterii de muncă, a talentului, o biografie, un itinerariu emoționant prin care se reface viața și opera unui înaintași ilustru al medicinei românești.” Distins cu numeroase și importante decorații și medalii românești și străine, Victor Gomoiu, ca intelectual român de marcă, a suferit și el rigorile regimului stalinist instaurat în Țară, fiind întemnițat la Sighet și Aiud, unde și-a dat obștescul sfârșit. Din păcate, trebuie să vorbesc la trecut; donația fostului medic regal a fost, practic, desființată în primii ani ai democrației românești de după 1989, unele piese pierzându-se definitiv. După 1990, Spitalul Clinic de Copii din București îi poartă numele.

Tudor Nedelcea