luni, 29 noiembrie 2021

File din istoria Academiei Române

Academia Română este considerată, pe bună dreptate, forul de cultură și de știință de cel mai înalt grad, apreciată ca atare de specialiști și de marele public. Românii au simțit nevoia înființării unei astfel de instituții încă din secolul XVI prin Despot Vodă (1561-1563) cu Schola latina de la Cotnari, prin domnitorul Petru Cercel (1583-1585, fratele lui Mihai Viteazul, cu scrieri în limba latină), la Târgoviște, proiecte nefinalizate. Primele astfel de instituții s-au creat la Iași, în 1640 (Academia Vasiliană și Academia Mihaileană (1835) și la București, în 1688 (Academia domnească). În secolul XIX, personalități marcante sesizează necesitatea creării unei academii naționale, în sensul modern al cuvântului. I.H. Rădulescu propune crearea unei „Academii de câțiva bărbați, a căror treabă să fie numai literatura românească, cari cu vremea vor pune în regulă și vor desăvârși prin facerea unei dicsioner” (prefața la Gramatica românească, 1828); Ioan Maiorescu cere „înființarea unei societăți academice sau literare, destinată a concentra activitatea erudiților români [...] pentru cultura limbei, pentru studiul istoriei naționale” (1860). G. Sion a elaborat, în 1860, chiar un statut pentru o academie română cu 15 membri preocupați de literatură și limbă.

miercuri, 17 noiembrie 2021

Chipuri din satul românesc

La Editura Trinitas a Patriarhiei Române, în colecția „Media Christiana”/seria Radio Trinitas, Daniela Șontică publică, în 2020, o carte incitantă și cu o temă mereu actuală: Chipuri de satul românesc. Sunt, de fapt, medalioane scrise și rostite de autoare la Radio Trinitas în anul precedent, declarat de Patriarhia Română Anul omagial al satului românesc. Autoarea îmi preciza că materialul acesta documentar l-a predat editurii numai după ce a îmbunătăţit unele medalioane, iar de multe ori a rescris pasaje întregi întrucât stilul oral de la radio nu se potrivea pentru a fi redat într-o carte. Poetă, prozatoare, eseistă și jurnalistă, Daniela Șontică s-a născut la 23 martie 1970, într-un sat din județul Buzău cu nume de voievod, Vintilă Vodă. Este absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism a Universității bucureștene „Spiru Haret”, dar și a cursurilor de grafică-pictură ale Școlii Populare de Artă din Buzău, precum şi a unor cursuri de secretariat artistic de redacție ale Fundației „Athenaeum” din București, în 1992 (clasa prof. Cornel Tabacu). A fost redactor sau secretar general de redacție la mai multe publicații, între care Jurnalul Naţional, în prezent fiind redactor la Ziarul Lumina, inițiatoarea și coordonatoarea suplimentului literar „Lumina literară și artistică”, realizatoare de emisiuni la Radio Trinitas. A debutat revuistic cu poezii în „Convorbiri literare” (noiembrie 1989) și editorial cu volumul de versuri Arlechini într-o pădure sălbatică (1995).

duminică, 7 noiembrie 2021

Craiova în doliu...

 

Nu de mult, Craiova a fost în anumite perioade, capitala culturii naționale (Festivalurile Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Alexandru Macedonski, Ziua Basarabiei și Bucovinei etc.). Acum, Cetatea Băniei a devenit capitala doliului național. Moartea prematură și discutabilă a lui Petrică Mîțu-Stoian a demonstrat că românii pot fi uniți (numai) în durere sau în al 12-lea ceas (Să ne amintim de puzderia de oameni la înmormântarea Marei Tănase, în iunie 1963). Petrică Mîțu-Stoian provine dintr-o zonă mirifică, Plaiul Cloșani, cu o vatră folclorică inedită și soliști remarcabili (Domnica Trop, Angelica Stoican, Niculina Stoican, Nina Predescu, Irina Zoican, Olguța Berbec ș.a.), așa cum Bucovina i-a dat pe Eminescu, Porumbescu, Iorga, Irimescu etc. „Despre morți – numai de bine”. Despre Petrică vorbele de bine au deplină acoperire. A fost un om bun (Eminescu a făcut deosebirea între oamenii de munte și cei de baltă), mereu optimist, încurajator de tinere talente; n-a avut dușmani, ci doar invidioși. Cântecele sale (peste 450!) sunt de voie bună, dar el va rămâne, cred eu, cu Hora de pomană (împreună cu Niculina Stoican), cântec trist păstrat doar în zona Izverna și... în Valea Timocului sârbesc. Ar mai fi de discutat și problematica pensionării la limita de vârstă a artiștilor, creatorilor. Trântindu-li-se ușa în nas imediat după pensionare li s-a bătut deja un cui în cosciug.

Până atunci, drum lin spre o lume mai bună, Petrică Mîțu-Stoian, și-ți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru sufletul românilor oriunde ar fi ei!

Tudor Nedelcea

vineri, 5 noiembrie 2021

In memoriam Doru Dinu Glăvan - „Împreună scriem istoria clipei!”

Sunt oameni de care te atașezi de la prima întâlnire, un soi de „dragoste la prima vedere”. Așa mi s-a întâmplat cu Grigore Vieru, Doina și Ion Aldea Teodorovici, N. Dabija, M. Cimpoi, V. Tărâțeanu, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu etc. Nu știu cum, de ce și care sunt resorturile psihice pentru asemenea legături sufletești. Un astfel de Om a fost (și așa va rămâne) Doru Dinu Glăvan (7 iunie 1946 – 31 octombrie 2021); nu mai știu când ne-am întâlnit pentru prima dată, dar aceea prima întrevedere a fost ca și cum l-aș fi cunoscut de-o viață. Firește, îl știam din presa sportivă, având alături de Sebastian Domozină (căruia antrenorul C. Teașcă îi cerea să transmită mai încet întrucât jucătorii nu pot alerga în ritmul transmisiunii), o voce inconfundabilă. Locuind la Reșița, conducerea de la Radio Timișoara l-au contactat în 1962 și l-au angajat corespondent, apoi din 1969 a transmis neîntrerupt pe toate frecvențele și canalele Radio-ului Național. La Radio Trinitas (emisiunea din 10 martie 2017), Doru Dinu Glăvan s-a destăinuit: „Cred că mă regăsesc într-un jurnalist frenetic, peste tot prezent la evenimente. O carieră frumoasă am făcut în lumea sportului [...], am fost și sportiv, atlet, schior. În general, am ajuns să cunosc foarte bine sportul, în profunzime, din interior”.

vineri, 22 octombrie 2021

Un ierarh cu har - PS Gurie Georgiu

Ne-a părăsit, plecând la Domnul, unul dintre cei mai evlavioși și carismatici ierarhi români, „arhipăstor misionar și harnic”, cu vocație spre „dialog și comuniune, bunătate și dărnicie părintească” (P.F. Daniel). Gurie Georgiu s-a născut la 31 decembrie 1968 în satul Huta-Chiuiești, jud. Cluj, unde și-a început studiile, continuate la Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca, Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992), Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova (1992-1996, teza de licență: Misiunea B.O.R. între Prut și Nistru) și finalizate la Facultatea de Teologie Catolică din Padova (Italia), între 1996-1997, fiind trimis de IPS Nestor Vornicescu, care l-a promovat ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Olteniei, funcție păstrată și sub IPS Teofan. De altfel, IPS Teofan, împreună cu PS Gurie și PS Nicodim (actualul episcop al Severinului și Strehaiei) formau o triadă frățească, realizând lucruri minunate. Tot în Padova (unde a studiat și Stolnicul C. Cantacuzino), urmează cursuri de specializare la Institutul Pastoral-Misionar și de doctorat (1997-2001), cu teza Ofensiva noilor mișcări religioase și reversibilitatea secularizării. A fost profesor titular la catedra de Teologie Pastorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Și-a început misiunea ca frate la M-rea Lainici (precum actualul IPS Ioan al Banatului) în 1988, adus la Mitropolia Olteniei de IPS Nestor ca secretar de cabinet (1989-1996), tuns în monahism (1990), hirotonit ierodiacon (februarie 1990), și ieromonah (ianuarie 1992), eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Craiova (1992-1996), hirotesit protosinghel (iulie 1996), vicar administrativ (martie 2000-august 2001), hirotesit arhimandrit (2001), episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (iulie 2001), cu titulatura „Strehăianul”, apoi „Gorjeanul”. A fost ales Episcop al Devei și Hunedoarei (la 29 octombrie 2009) și întronizat peste o lună, fiind primul episcop al acestei eparhii nou înființate. Am avut o colaborare frățească, benefică în multe activități spirituale în întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei; aș aminti doar pelerinajul inițiat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (președinte: acad. Victor Crăciun) cu urna cu pământ în memoria lui Mihai Viteazul, la 17 august 2001, la Strehaia (în fața bustului domnitorului și unde s-a sfințit recent un cenotaf) și la Catedrala Mitropolitană din Craiova, așezată lângă Casa Băniei.

Joi, 21 octombrie 2021, de ziua Sfinților Mărturisitori ardeleni, PS Gurie a trecut la cele veșnice, alăturându-se protectorului său, mitropolitul-cărturar Nestor Vornicescu. Veșnică să-i fie pomenirea!

Tudor Nedelcea

miercuri, 20 octombrie 2021

Eminescu și (neo)marxismul

Se discută în ultima vreme, de când pe sccena politică românească a apărut o anume formațiune politică, despre neomarxism și influența sa nefastă în domeniul politic, economic și social. Pericolul ideilor și practicilor profestate sunt într-adevăr nocive și ele se manifestă în varii direcții: globalism fără măsură, incorectitudine politică, negarea preceptelor biblice, drepturile unor minorități (naționale, sociale, sexuale etc.) asupra majorității etc. Dar, fenomenul nu este nou, cum nimic nou nu este sub soare. În ziarul „Timpul” (3, nr. 172, 6 august 1878, p. 4), Eminescu (blamat de neomarxiștii contemporani în toate felurile, fiind considerat „incorect politic” – vezi studiile lui Theodor Codreanu) atrăgea serios atenția: „O serioasă turburare socialistă amenință Europa. Cetățenii liberi, independenți și înfrățiți ai republicii universale, cari la noi sunt reprezentanți prin partidul roșu, încearcă a răsturna toate formațiunile pozitive de stat, și dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuși vor încerca s-o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, scenelor de uliță, turburărilor etc., iar acele încercări încep a-și arunca umbrele de pe acum.” Trăgând semnalul de alarmă privind pericolul „victoriei principiilor liberale socialiste”, care „însemnează moartea oricării culturi și recăderea în vechea bărbărie”, el se angajează să combată aceste tendințe „ori în ce punct s-ar fi ivind”. Știrea privind apariția „ciudatului fenomen al tendentelor comuniste agrare” sosește din Petersburg, capitala Rusiei (unde va izbucni, în 1917, revoluția bolșevică), comunismul având o „mulțime de adepți”. Eminescu face distincție între „socialismul orașelor industriale” (pe care-l consideră „esplicabil, deși nu justificat”) și cel agrar, de neînțeles într-o țară „în care pământul ne-mpărțit există cu prisosință și populația e rară”. În opinia sa, „socialismul industrial pornește de la o iluzie economică.

marți, 12 octombrie 2021

O ediție de excepție

Festivalul de literatură transdanubiană, inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, a adus în plin planul atenției o carte de excepție: Studii despre Tetraevangheliarul grecesc de la Muzeul Olteniei din Craiova (sec. al XII-lea), apărută sub egida Mitropoliei Olteniei, Muzeului Olteniei și a Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova la Editura Mitropoliei Olteniei, în 2020. Autorii acestor studii bilingve (română, engleză) sunt patru tineri care surprind prin acrivia științifică: Ion Reșceanu, Mihai Ciurea, Carmen Bălteanu, Ion Sorin Bora, traducerea în limba engleză aparținând Alinei Reșceanu. O spunem din capul locului: este o lucrare de excepție, apărută în condiții grafice tot de excepție, de o utilitate științifică de netăgăduit. Tinerii autori fac parte din catedra de studii biblice și o asemenea intreprindere de editare și studierea profundă a textului este apanajul unei instituții de profil academic; tinerii universitari Ion Reșceanu, Mihai Ciurea, Carmen Bălteanu și Ion Sorin Bora și-au demonstrat prin această carte vocația de cercetători autentici și ne oferă speranța că studiile biblice și cele privind „critica textelor și tehnica edițiilor” (ca să-l cităm pe Demostene Russo) au un viitor asigurat. Cartea a fost lansată la Muzeul Olteniei, despre valoare și necesitatea editării pronunțându-se Florin Ridichie și Lucian Dindirică, directorii Muzeului Olteniei, respectiv al Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”. Tetraevanghelianarul grecesc din secolul al XII-lea se află la Muzeul Olteniei, manuscrisul fiind studiat până acum sporadic, consemnat doar în cataloage.