Iubirile Mariei Tănase prin lupa serviciilor secrete

La ediția jubiliară a Festivalului-concurs național al interpreților cântecului popular românesc (Craiova, 11-15 noiembrie 2019) a fost lansată o carte dedicată „pasării măiestre” a cântecului nostru popular: Maria Tănase: artista, omul, legenda, semnată de Stejărel Olaru (București, Editura Corint Books, 2019, 346 p.). Apărută cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (care ne avertizează: „Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului”), recenta carte a lui Stejărel Olaru este, fără nicio îndoială, o contribuție reală, esențială la cunoașterea întocmai a vieții și activității artistice a celebrei artiste, pentru că autorul prezintă documente, în mare parte, inedite din arhivele servicilor secrete din perioada inter și postbelică, din arhiva Bibliotecii Academiei Române sau a Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova.

Românii balcanici

Constatând cu amărăciune că un grup de aromâni din Țară vor să se constituie într-o „minoritate națională” , cu o limbă proprie, „aromână”, Academia Română, în urma a două sesiuni științifice (31 octombrie 1994 și 28 ianuarie 2005), a emis un comunicat clarificator: „Unitatea limbii române vorbite este atât de concludentă, încât se poate spune nu numai că aromâna (ca și meglenoromâna și istroromâna) și dacoromâna sunt asemănătoare, ci că sunt chiar identice în trăsăturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (cu unele excepții în vocabular, cel mai sensibil la schimbări în contactele cu alte limbi”).

O posibilă canonizare: Mihai Viteazul

Potrivit învăţăturii dogmatice creştine, canonizarea (de la gr. canon=catalog) este actul solemn prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşează în catalogul sfinţilor pe eroii dreptei credinţe spre a li se aduce laudă, le face pomenire şi a li se înălţa rugăciuni. În calendarul Bisericii figurează, astfel, sfinţii Vechiului Testament, sfinţii Apostoli, martiri, mărturisitori, sfinţi părinţi şi părinţi cuvioşi, luptători pentru dreapta credinţă. Sfântul Sinod al Bisericii noastre apostolice şi autocefale a stabilit condiţiile canonizării: „1) Ortodoxia neîndoielnică a credinţei; 2) Proslăvirea de către Domnul cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri: a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă; b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte; c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase; d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte şi e) puterea de a apăra şi a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica ortodoxă; 3) Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii.

Eminescu şi demnii săi slujitori

În spaţiul românesc sunt mai multe localităţi cu numele Dumbrăveni, dar Dumbrăveniul lui Ioan Pavăl (primar) şi al lui Mihai Chiriac (secretar) este singular şi exemplar din mai multe motive. În primul rând, prin asocierea numelui vârfului spiritualităţii româneşti, Mihai Eminescu, apoi, prin acţiuni edilitar-gospodăreşti şi cultural-ştiinţifice de excepţie. Este administrativ, doar o comună bucovineană, la 10 km de Suceava, dar ce comună! De aici îndemnul academicianului Eugen Simion: rămâneţi comună, nu treceţi la statutul de oraş, că sunteţi unicat. Fiecare localitate românească se mândreşte, pe drept, că pe acolo a păşit şi Eminescu, care, se ştie, a străbătut ţara în „cruciş şi-n curmeziş”. Dar, Dumbrăveniul, ca şi Ipoteştiul, păstrează o amintire aparte pentru Eminescu. O primă consemnare notabilă o datorăm lui Cincinat Pavelescu, care a ţinut la Radio Bucureşti, la 16 iulie 1933, conferinţa Despre Leon Ghika , Dumbrăveni şi statuia lui Eminescu ridicată de el pe moşia sa (vezi Victor Crăciun, Umbra lui Eminescu la Dumbrăveni, în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, 26, nr. 19, 20-26 mai 2016, p. 8).

Nestinsă Flacăra lui Adrian Păunescu

Între 19-21 iulie 2019 s-a desfăşurat, la Craiova şi Bârca păunesciană, cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu”, graţie familiei (Ana Maria, Andrei şi Carmen Păunescu), cu sprijinul Primăriei Craiova şi a Consiliului judeţean Dolj. A fost un regal literar-muzical, începând cu simpozionul „Adrian Păunescu – un om pe nişte scări” de la Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman”, continuând cu alocuţiunile puse sub sintagma „Rămân acasă” de la bustul poetului de la Bârca, completat cu rememberul „Cenaclul Flacăra” din parcul Romanescu, spectacolul de la Naţionalul craiovean „Cetate fără artă”, cu participarea (telefonică) a lui Dinu Săraru, a inegalabilului actor Florin Piersic şi a microrecitalului Doru Stănculescu. Cele două concursuri de poezie şi muzică folk şi-au desemnat câştigătorii, dovedind că spiritul păunescian dăinuie şi domină benefic climatul spiritual actual. 

Festivalul Internaţional Adrian Păunescu

Centenarul naşterii lui I. D. Sîrbu

„Atlet al mizeriei”, figură emblematică a epocii ante şi postbelice („Viaţa mea este tratatul meu de Morală şi Politică”), Ion Dezideriu Sîrbu se naşte la 28 iunie 1919, în „colonia minerească polietnică şi mozaicată” Petrila, unde-şi începe studiile primare, cele gimnaziale şi liceale urmându-le la Petroşani. În vacanţa de vară a anului 1937, lucrează la Atelierele Centrale din Petroşani, având ocazia să şlefuiască „nişte forme trapezoidale”, care formau Coloana Infinitului. Aici a avut ocazia să-l cunoască pe C. Brâncuşi („un fel de popă mic şi al dracului”, care „venea şi ne înjura mărunt şi într-o oltenească repezită, de neînţeles [...] Şi popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi, bagă-l-aş olteneşte «în infinitul muică-sii»”). După susţinerea bacalaureatului la Deva (iunie 1939), a fost încorporat, devine elev al Şcolii de ofiţeri de rezervă din Craiova, lăsat la vatră la 25 noiembrie 1940 ca sublocotenent. În septembrie 1940, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (mutată la Sibiu, datorită raptului teritorial hotărât prin Diktatul din Viena). Aici îl cunoaşte pe Lucian Blaga, care-i va deveni părintele său „moral-metafizic” şi are profesori renumiţi: Liviu Rusu, D. Popovici, O. Ghibu, D.D. Roşca, N. Mărgineanu. Devine unul din membrii marcanţi ai Cercului literar de la Sibiu (Radu Stanca, I. Negoitescu, E. Tudoran, Şt. A. Doinaş, O. Cotruş, Cornel Regman, N. Balotă etc.). Cu simpatii proletare, publică în ziarul „Ţara” (Sibiu), articolul Muncitorii, se înscrie în PCR, este pedepsit prin trimiterea pe front, în iunie 1940. „A făcut războiul în Est şi Vest, este om de stânga şi, pentru că are simţul justiţiei şi nu îngăduie turcirea spiritelor este băgat în mai multe rânduri în închisorile comuniste”. (Eugen Simion).