Centenarul naşterii lui I. D. Sîrbu

„Atlet al mizeriei”, figură emblematică a epocii ante şi postbelice („Viaţa mea este tratatul meu de Morală şi Politică”), Ion Dezideriu Sîrbu se naşte la 28 iunie 1919, în „colonia minerească polietnică şi mozaicată” Petrila, unde-şi începe studiile primare, cele gimnaziale şi liceale urmându-le la Petroşani. În vacanţa de vară a anului 1937, lucrează la Atelierele Centrale din Petroşani, având ocazia să şlefuiască „nişte forme trapezoidale”, care formau Coloana Infinitului. Aici a avut ocazia să-l cunoască pe C. Brâncuşi („un fel de popă mic şi al dracului”, care „venea şi ne înjura mărunt şi într-o oltenească repezită, de neînţeles [...] Şi popa ăla, de ne înjura gorjeneşte, era Brâncuşi, bagă-l-aş olteneşte «în infinitul muică-sii»”). După susţinerea bacalaureatului la Deva (iunie 1939), a fost încorporat, devine elev al Şcolii de ofiţeri de rezervă din Craiova, lăsat la vatră la 25 noiembrie 1940 ca sublocotenent. În septembrie 1940, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (mutată la Sibiu, datorită raptului teritorial hotărât prin Diktatul din Viena). Aici îl cunoaşte pe Lucian Blaga, care-i va deveni părintele său „moral-metafizic” şi are profesori renumiţi: Liviu Rusu, D. Popovici, O. Ghibu, D.D. Roşca, N. Mărgineanu. Devine unul din membrii marcanţi ai Cercului literar de la Sibiu (Radu Stanca, I. Negoitescu, E. Tudoran, Şt. A. Doinaş, O. Cotruş, Cornel Regman, N. Balotă etc.). Cu simpatii proletare, publică în ziarul „Ţara” (Sibiu), articolul Muncitorii, se înscrie în PCR, este pedepsit prin trimiterea pe front, în iunie 1940. „A făcut războiul în Est şi Vest, este om de stânga şi, pentru că are simţul justiţiei şi nu îngăduie turcirea spiritelor este băgat în mai multe rânduri în închisorile comuniste”. (Eugen Simion).

Un destin asemănător cu al lui Petre Pandrea. În martie 1945, susţine licenţa cu teza De la arhetipurile lui C.G. Jung la categoriile abisale ale lui Blaga, chiar la idolul său, autorul Poemelor luminii, iar în 1947 îşi susţine doctoratul cu teza Funcţia epistemologică a metaforei. Devine profesor suplinitor la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, apoi asistent-suplinitor şi apoi titular la Catedra de estetică a Universităţii clujene şi conferenţiar la 1 febr. 1940, post din care e înlăturat după doar opt luni. Odată cu el, pentru „orientării idealiste”, sunt scoşi din învăţământ prin reforma învăţământului L. Blaga, Liviu Rusu, refuză categoric să-i demaşte pe L. Blaga şi L. Rusu (în dosarul său e menţionat „A afirmat că marxismul nu este moral”). Este atacat dur de stalinistul A.E. Baconsky („poet ultraj danovist şi hiperproletcultist din anii 1945-1955”). După o scurtă perioadă de profesorat la mai multe şcoli, se transferă la Bucureşti la „Revista de pedagogie”, apoi, din 1956, la revista „Teatru”. Este, din păcate, şi ultimul an când îl vede pe Blaga „plângând. Fără lacrimi, fără cuvinte, rezemat de contrafortul bisericii reformate:« Toţi mă vor uita, opera mea va pieri, voi muri singur ca un câine». Este atacat dur de Andrei Băleanu, Horia Bratu, H. Zalis, apoi destinul său este marcat de o mare lovitură: la 16 septembrie 1957, este arestat pentru „o misiune de denunţ”, pentru „nedenunţarea lui Doinaş” şi condamnat iniţial la un an, apoi la trei şi în final la şapte ani de închisoare şi patru ani de interdicţie, pentru „uneltirea contra ordinii sociale”.

Destinul său, de la conferenţiar universitar la puşcăriaş, l-a inspirat pe Marin Preda în realizarea personajului Victor Petrini din romanul Cel mai iubit dintre pământeni. Trădat de propria soţie şi de prieteni, unii devenind martori în proces (Mihu Dragomir, I. Olteanu, Al. Mirodan, Şt. Aug. Doinaş („Doinaş – martorul fatal al acuzării în primul meu proces”). Până la sfârşitul vieţii, I.D. Sîrbu a aşteptat cu bagajele la uşă să fie ajutat de Şt. A. Doinaş să revină în Bucureşti. Ordinul de arestare este semnat de oribilul Nicolski, iar printre torţionari figura şi Tudor Vornicu: „Foarte calm, măsurat, dozându-şi hipnotic vorbele şi privirea, mi-a explicat că dacă nu renunţ la încăpăţânarea mea, organele vor fi nevoite să-mi «rupă şira spinării»[...] pe Tudor Vornicu l-am reîntâlnit pe holul Televiziunii, prin 1983 (ultima mea vizită la secţia de teatru TV). El m-a recunoscut. «Eşti Sîrbu?», mi-a zis. Am făcut semn că da. «Cum, s-a mirat el, trăieşti!?» Şi, făcându-şi cruce, s-a îndreptat spre ascensor. Sit tibi, Tudor, terra levis”. În timpul efectuării puşcăriei, moare Lucian Blaga şi tatăl său („o figură uriaşă, numai cu Blaga l-am putut compara”). Este eliberat la 6 februarie 1963, dar nu i se perminte să rămână în Bucureşti, unde şi avea domiciliu, ci e trimis vagonetar la Petrila. Graţie directorului adjunct al Teatrului Naţional din Craiova, Al. Dincă (care-l ia pe propria răspundere) este transferat, la 1 august 1964, secretar literar la Naţionalul craiovean, unde are realizări notabile: festivaluri naţionale, organizează arhiva teatrului (cu C. Gheorghiu), e fondatorul Societăţii Culturale „I.L. Caragiale”, iniţiază „conferinţe experimentale”.

Nu i se permite, însă, să suţină conferinţe şi la Universitatea din Craiova. Primeşte drept de publicare abia în vara anului 1967. Se pensionează medical la 10 octombrie 1973. În octombrie 1981 pleacă în Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Elveţia, invitat de un nepot. Este prima şi ultima sa vizită în Occident. Şi întâlneşte cu Monica Lovinescu şi Virgil Ienunca („cu totul altfel decât mi-l închipuiam din scrisori firav şi plângăreţ”), cu Paul Goma („eu nu citisem nimic mai de Doamne-ajută de el, ca să mă facă să-mi schimb opinia proastă”). După o grea suferinţă (cancer în gât), I.D. Sîrbu se stinge din viaţă la 17 septembrie 1989, la Craiova. Făcându-şi bilanţul, I.D.Sîrbu i se destăinuie lui Ion Jianu: „trebuie să recunosc că viaţa mea, biata mea viaţă, nu a fost nici tragică şi nici comică, nici aventuroasă şi nici banală. Am supravieţuit, subexistând. Am durat şi îndurat, sperând”. S-a vorbit mult despre exilul craiovean al marelui scriitor, oraşul fiind numit „Isarlâk”. Deşi aici, în Cetatea Băniei, a publicat 10 cărţi şi avea pregătite încă patru, totuşi, el nu s-a simţit ca acasă. („Dintre toate puşcăriile mele, Craiova mi se pare astăzi a fi cea mai cumplită şi cea mai absurdă. Fiindcă e pe viaţă”).

Aici a avut prieteni adevăraţi; în primul rând, pe Grigore Traian Pop, absolvent al Filosofiei clujene ca şi el, apoi pe cei din Naţionalul craiovean (Amza Pellea, Al. Dincă, Emil Boroghină, Marian Barbu, I. Jianu, Al. Firescu, C. Gheorghiu, Nataşa Raab, I. Colan etc.), pe unii intelectuali locali (Ovidiu Gherman, D. Velea, I. Jianu, Lucian Cherata, Marian Barbu, Romulus Diaconescu, C. Matei, Ov. Ghidirmic, T. Nedelcea etc., etc). Dar, din păcate, au fost unii, cu funcţii politice şi administrative sau cu mari relaţii securiste care l-au amăgit profund. Unul dintre aceştia, de pildă, i-a furat şi un post, aşa cum scrie, dezamăgit, I.D. Sîrbu Etei Boeriu: „am cerut aici un post de lector, a fost trimis un bou de învăţător cu licenţă la seral, o lichea sinistră, predă Româna la Pisa, stă la Roma, la Academie, a învăţat italiana în tren, nu m-aş mira, tocmai fiindcă nu ştie nimic, să nu fie ales membru al unei Academii, acolo”. I.D. Sîrbu este autorul unei opere însemnate: proză, dramaturgie, eseistică, memoralistică, el fiind unul (dintre puţinii) care a avut o literatură de sertar: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Lupul şi Catedrala, Adio, Europa!

Ascensiunea sa reală a crescut post-mortem, după revoluţia din 1989. Au scris sau au editat din creaţia sa Marin Sorescu, I. Vartic, D. Velea, Marius Ghica, Toma Velici, Ov. Ghidirmic, Virgil Nemoianu, Mihai Barbu, Marian Barbu, Gh. Grigurcu, C. Cubleşan, Toma Grigore, I. Lascu, Lelia Nicolescu, Sorina Sorescu, Elvira Sorohan, N. Oprea, Antonio Patraş, Tudor Nedelcea etc. Dar, cel care l-a impus cu argumente irefutabile, a fost Eugen Simion. A rămas încântat la citirea primului volum din Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. Ca atare i-a dedicat nr. 10-12 /1995 din Caiete Critice (244 p.), cu participarea lui Valeriu Cristea, Şt. A. Doinaş, Cornel Regman, Virgil Nemoianu, Grigore Traian Pop, Tudor Nedelcea, Daniel Cristea-Enache, Viorica Guy Marica, Val. Silvestri, Marin Sorescu, Răzvan Voncu, D. Velea, D. Micu, Adrian Dinu Rachieru, O. Sovianuy, Călin Căliman, Ileana Berlogea etc. Apoi, în renumita colecţie „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru ştiinţă şi Artă, Eugen Simion a editat, în 2013, în două volume, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal şi Corespondenţa (1598 p.), cu un pertinent studiu introductiv, din care cităm: „spirit acut până la vehemenţă, cu nuanţe mesianice, moralist de clasă pus mereu pe harţă, sarcastic până la cruzime, totuşi nu într-atât încât să suprime în el umorul. Pentru o vorbă de spirit este în stare să sacrifice discursul tragic”.(Eugen Simion).

* *

*

La Centenarul I.D. Sîrbu, Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Consiliul judeţean Dolj şi Biblioteca judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, au organizat colocviul naţional „Locul şi importanţa operei lui I.D. Sîrbu în literatura română postbelică, cu participarea unor scriitori locali sau din ţară: I. Lascu, N. Coande, Mihai şi Luiza Şora, Antonio Patraş, V. Spiridon, O. Pecican, Al. Laszlo, Adrian Dinu Rachieru, M. Barbu, N. Oprea, I. Dur, Sorin Lavric, Răzvan Voncu, I. Munteanu, Ionel Buşe, Horia Dulvac etc. Astfel, Isarlâkul se răzbuna în sens invers, benefic.

Tudor Nedelcea